Reprofesionalizarea profesorilor

Nu e nici un secret pentru nimeni că, în România, situaţia profesorilor nu este deloc una înfloritoare. Mai mult. Posturile în învăţământ au fost şi sunt, în continuare, evitate.

Christine Leșcu, 30.01.2013, 10:35

Nu e nici un secret pentru nimeni că, în România, situaţia profesorilor nu este deloc una înfloritoare. Mai mult. Posturile în învăţământ au fost şi sunt, în continuare, evitate. De asemenea, cei care au predat o perioadă aleg să plece la un moment dat când salariul prea mic şi stresul prea mare devin greu de suportat. Situaţia s-a agravat odată cu criza mondială când în România – în urma austerităţii bugetare -, veniturile profesorilor au fost reduse cu 25%. Urmarea? Se pare că în ultimii trei ani, 40.000 de cadre didactice au părăsit sistemul de învăţământ. Exodul nu se va opri însă, conform sondajului Viaţa tânărului profesor” realizat de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI). Simion Hăncescu, preşedintele FSLI, ne prezintă principalele rezultate: „Un procent considerabil, peste 41% dintre cei intervievaţi, intenţionează să părăsească sistemul de învăţământ în următorii cinci ani. Aproximativ 30% nu sunt hotărâţi în privinţa viitorului profesional. Procentele sunt îngrijorătoare. Motivele lor sunt mai multe. În primul rând, sunt nemulţumiţi de salariu. Un cadru didactic tânăr primeşte în jur de 800 de lei pe lună ca venit net. Un asemenea venit nu-i poate asigura decât un trai la limita subzistenţei. Sunt multe cazuri de profesori tineri întreţinuţi în continuare de familiile lor. Unii dintre ei sunt navetişti stau în mediul urban, dar lucrează la ţară. Deşi în lege scrie că naveta se decontează, puţine consilii locale fac acest lucru. Profesorii sunt nevoiţi să-şi dea chiar jumătate de venit făcând această navetă.”

Profesorii din învăţământul preuniversitar nu-şi părăsesc însă de ieri sau de azi posturile. Şi nu de fiecare dată motivele sunt cele financiare, ci ţin de alte nemulţumiri provocate de sistem. Ana a fost învăţătoare timp de 5 ani şi a început să profeseze imediat după ce a terminat liceul pedagogic. Nu a renunţat din cauza banilor, căci pe atunci era tânără şi încă visătoare. Nu a fost de acord cu unele schimbări care începuseră deja să aibă loc la începutul anilor 2000: „Începuseră deja numirile de directori şi directori adjuncţi de şcoală pe criterii politice. Apăreau probleme între corpul didactic şi management. Şi, legat de schimbări, ele erau de formă în timp ce locul unde se învăţa a rămas acelaşi. Era ca un gard vechi căruia i-ai trage o vopsea strălucitoare fără să ţii cont că gardul e aproape prăbuşit. În plus, eu n-am fost de acord cu această îngreunare a ghiozdanului fără sens. Astăzi copiii cară ghiozdane foarte grele la şcoală. Implicit, copilăria lor se pierde undeva pe drum între 300 de probleme şi 600 de exerciţii, lucru cu care eu nu sunt de acord.”

Au existat şi ciocniri de mentalitate între ea, pe de o parte, şi părinţi şi profesori, pe de altă parte: „De pildă, eu mă îmbrăcam în pantaloni şi asta era o problemă: că nu purtam fustă. Altă problemă era că eu, la clasa mea, făceam orele de educaţie fizică şi nu le cedam în favoarea aritmeticii şi a citirii. Sau că orele de educaţie muzicală erau de educaţie muzicală, nu de geografie şi istorie.”

După ce a jonglat cu două slujbe în paralel, Ana a ales să părăsească învăţământul şi să-şi facă o carieră în televiziune. Din punct de vedere financiar, nu mai are probleme. Nu are nici vreun regret profesional. Doar atât: „Regret minunea care se produce când vezi că 26 de perechi de ochi te privesc ca pe cel mai important om de pe lume.”

Aura a lucrat ca profesoară de franceză înainte de criză, în două licee din Bucureşti. Pentru ea, salariul mic a fost motivul principal al părăsirii sistemului de învăţământ. Nu a părăsit însă meseria de profesor. Din 2009, lucrează la o firmă de training unde-i învaţă franceză pe oamenii de afaceri: „Fac în continuare meseria pentru care m-am pregătit. Mie îmi place să predau foarte mult. Nu am plecat din învăţământ pentru că nu-mi plăcea să predau, ci pentru că nu aveam un venit decent. În al doilea rând, acum lucrez cu adulţi. E un pic mai uşor să lucrezi cu ei decât cu copii şi adolescenţi. Nu pot să spun că regret c-am plecat din învăţământ, pentru că viaţa mea s-a îmbunătăţit foarte mult. E adevărat că uneori mă mai gândesc la satisfacţiile pe care le-am avut când lucram cu copii. Ei se ataşează de profesori. Dacă-i tratezi frumos şi te ocupi de ei, şi copiii îţi dau şi multă afecţiune.”

Din păcate, odată cu plecarea masivă a profesorilor, educaţia lor şi a generaţiilor viitoare va lăsa de dorit, consideră Aura: „Atâta timp cât un profesor nu are un salariu decent, el nu poate fi performant. Nu-i cred pe cei care zic că trebuie să dai mai întâi dovada de performanţă şi apoi să ceri bani. Trebuie să fie un echilibru în câştig şi prestaţia profesorului. Lipsa echilibrului afectează calitatea învăţământului. Am rude în sistemul de învăţământ ‚ la liceu, şi văd cum li se predă. E jale! Am avut contact şi cu proaspeţi absolvenţi de universităţi, când am făcut angajări la noi la firmă şi am căutat traineri de limbi străine. Mulţi dintre candidaţi au un nivel scăzut de limbă engleză, franceză sau germană, la finalul unei facultăţi de profil.”

De asemenea, dintre cei care devin acum dascăli, unii nu au vocaţie pentru profesorat. Ei doar aleg cea mai disponibilă variantă până când se vor ivi oportunităţi mai atractive.