Reglementarea grupurilor informale

În ultimii doi-trei ani, spiritul civic al românilor - multă vreme inhibat de amintirea dominaţiei comuniste - se manifestă din ce în ce mai pregnant prin apariţia unor grupuri de iniţiativă.

Christine Leșcu, 11.11.2015, 11:14

În ultimii doi-trei ani, spiritul civic al
românilor – multă vreme inhibat de amintirea dominaţiei comuniste – se manifestă
din ce în ce mai pregnant prin apariţia unor grupuri de iniţiativă. Mici
organizaţii informale, create la firul ierbii, ele se coagulează pentru
rezolvarea unor probleme punctuale. De pildă, grupul Iaşiul Iubeşte Teii s-a
format în semn de protest faţă de decizia primăriei de a tăia celebrii tei din
fosta capitală moldoveană şi a reuşit chiar să elaboreze un proiect de
replantarea a acestor copaci. În Bucureşti, mai multe cartiere sunt
reprezentate de unul sau chiar mai multe grupuri informale: Iniţiativa
Favorit, Salvaţi Parcul Drumul Taberei, Salvaţi Parcul IOR. În total, în
România, ar activa 513 de grupuri informale, dintre care 48 au apărut spontan,
la iniţiativa membrilor, iar 465 au fost create prin programe de sprijin ale
statului sau prin fonduri private ale unor organizaţii umbrelă. Datele acestea
sunt incluse într-un raport redactat în cadrul proiectului Dezvoltarea
capacităţii ong-urilor şi a grupurilor informale, lansat de către Fundaţia
pentru o Societatea Deschisă. Trezit la viaţă în ultima vreme, spiritul civic
are nevoie în continuare de stimulare consideră coordonatoarea proiectului
Marinela Andrei: Raportul grupurilor informale sprijinite în
raport cu cele spontane este de 10 la 1. Principala noastră concluzie este că activarea
spontană a cetăţenilor sau a spiritului civic este destul de limitată, chiar
dacă a început să se manifeste şi deja este un fenoment vizibil în spaţiul
public. Cele mai multe dintre cele sprijinite au activităţi care ţin de regulă
de rezolvarea unei probleme comunitare mici, care ţine de infrastructură,
indiferent că vorbim de drumuri, poduri sau clădiri (grădiniţe, şcoli).

Organizându-se, semnând
petiţii şi cerând audienţe, unele din aceste grupuri devin vizibile şi chiar
reuşesc să discute cu autorităţile locale. Dar statutul de partener de dialog
al administraţiei se obţine greu, în parte şi din cauza faptului că aceste
grupuri informale nu au o personalitatea juridică clar reglementată. Cu toate
acestea, membrii lor nu văd în rectificarea acestei situaţii o prioritate.
Sociologul Valentin Burada, unul din autorii raportului despre Activitatea grupurilor civice informale în
România. Problema principală nu ţine de înregistrarea
formală sau juridică a acestor grupuri, cât de nevoia lor de a fi recunoscute,
inclusiv de către autorităţile publice. Opiniile venite din partea acestor
grupuri informale subliniază că accentul trebuie pus pe lucrul cu autorităţile
publice, iar oficializarea statutului lor poate fi anevoioasă şi poate crea,
mai degrabă, probleme decât soluţii. În plus, recunoaşterea lor de către
autorităţi se realizează de cele mai multe ori în acest moment pe baza unui
istoric îndelungat de acţiune comună a membrilor, de participare a lor la
şedinţele consiliilor locale, de coagulare
a unor acţiuni publice chiar în stradă, acţiuni prin care grupurile chiar îşi
obţin recunoaşterea.

Centrul de Resurse
Pentru Participare Publică (CERE), una dintre asociaţiile care a sprijinit
formarea multor grupuri de iniţiativă civică, nu consideră că este nevoie de
reglementări suplimentare, cum ar fi, de pildă, înscrierea pe o listă deschisă
de către primării sau consilii locale. De ce? Ne răspunde
Sânziana Dobre, coordonatoare de programe la CERE: Una dintre
concluziile studiului cu care noi nu suntem de acord este ideea creării unei
proceduri de înregistrare pe lângă instituţia publică vizată de grupurile
informale. Procedura aceasta ar fi similară cu ideea de a te acredita pe lângă
respectiva instituţie. Înainte de a iniţia demersurile de a merge în audienţă
sau de a solicita diverse întâlniri, oamenii ar trebui să se înregistreze. Noi
nu credem că asta e necesar. Noi credem că asta ar timora acţiunile grupurile
civice pentru că experienţa lor începe odată cu primele audienţe. A le impune
ca înainte de asta să facă un alt pas nu le vine în ajutor. În plus, asta ar
birocratiza procesul de negociere cu autorităţile care este de-abia la început
şi care ar trebui să fie lăsat să crească organic cât mai simplu.

În schimb, sunt binevenite
alte propuneri care vizează creşterea eficienţei grupurilor informale. Sânziana
Dobre: Sunt foarte binevenite celelalte concluzii care propun
ca şi grupurile să poată cere dezbateri publice în cadrul legii privind
transparenţa decizională. Această lege spune că autorităţile locale trebui să
se consulte cu ong-urilor înainte de a lua anumite hotărâri. Ar fi bine ca la
aceste consultări să se prezinte şi grupurile informale. Un lucru care poate fi
făcut este crearea unor spaţii de întâlnire. O provocare mare pentru toţi cei
care fac parte dintr-un astfel de grup este: unde ne vedem?. Nu se pot vedea
mereu doar la cafenele. E un lucru, poate, costisitor pentru unii. În plus,
acolo e cam gălăgie şi nu este un mediu prielnic pentru planificare sau discuţii.
Aşadar, crearea unor spaţii de întâlnire sau a unor spaţii publice are fi un
lucru binevenit.

Concluzia unanimă este, însă, aceea că stimularea
iniţiativelor civice ţine mai ales de creşterea nivelului de educaţie civică:
oamenii vor prinde curaj să discute cu autorităţile, atunci când află care le
sunt drepturile. Valentin Burada: Problemele vin, mai degradă, din gradul scăzut al educaţiei civice şi
al tradiţiei participării în România şi mai puţin din lipsa
legislaţiei sau a instrumentelor legale care ar putea să susţină această
implicare civică. Sunt carenţe în privinţa aplicării legislaţiei privind
accesul publicului la informaţie publică şi participarea cetăţenilor la
procesul prin care se iau decizii cu impact public. Grupurile informale au un
rol în această privinţă. Au fost propuse ca şi mecanisme de stimulare a
implicării civice atât creşterea nivelului de educaţie civică, dar şi
exercitarea presiunii asupra autorităţilor pentru ca acestea să respecte
legislaţia existente şi să creeze mecanisme de implicare reală a cetăţenilor în
procesul decizional.

În ciuda tuturor acestor deficienţe,
iniţiativele civice se dezvoltă ca număr şi intensitate, iar direcţia nu poate
fi decât ascendentă.