Refugiatele ucrainene din România la un an de la invazia rusească

De la începutul războiului din Ucraina, au intrat în România aproape 3,5 milioane de ucraineni, dintre care aproximativ 100.000 s-au stabilit temporar în țara noastră

Christine Leșcu, 08.03.2023, 15:15

De la începutul războiului din
Ucraina, au intrat în România aproape 3,5 milioane de ucraineni, dintre care
aproximativ 100.000 s-au stabilit temporar în țara noastră. Din cei care au
ales această variantă, peste 5.700 s-au angajat cu contract de muncă, conform
celor mai recente date furnizate de Ministerul Muncii. Cum marea majoritate a persoanelor
care s-au oprit în România sunt femei cu copii de vârstă preșcolară, e de
presupus că și o parte însemnată a acestora și-au găsit slujbe aici. Printre
ele se numără și beneficiarele Asociației Seneca, organizație caritabilă
non-guvernamentală care operează și o librărie. Anastasia Staicu, fondatoarea
asociației, s-a aflat, de altfel, în primele zile ale războiului la granița
dintre România și Ucraina ca să-i ajute pe refugiați cu serviciile de
traducere, rusa fiind limba ei maternă. Ajutorul inițial oferit la graniță s-a
extins și, treptat, Anastasia Staicu a ajuns să le ajute pe mamele, fiicele și
bunicile sosite, între timp, pa București să se integreze în societate
românească. S-o ascultăm.

E o comunitate de peste 200 de persoane
care au învățat română la Seneca Anticafe, la cursul intensiv de limba română.
Ei se împrietenesc aici unii cu alții sau unele cu altele.Și noi ne împrietenim.
În acest an, deja din unsprezece angajați la Seneca, trei sunt ucrainieni. Și
am adaptat special pentru asta o sală. Este ca o sală de curs în care încap 20
de persoane. Și dacă nu ar fi fost lângă noi un profesor desăvârșit, doamna
Rodica Făguț, n-ar fi ieșit nimic. Nu facem doar un curs intensiv, ci și
integrare culturală și socială. Merg împreună la teatru, se uită împreună la
filme românești vechi și mai noi. E o comunitate cu adevărat dedicată
integrării.

Pe trei
dintre membrele acestei comunități, Anastasia Staicu a reușit să le angajeze pe
post de librar după ce au reușit să stăpânească un nivel acceptabil de
înțelegere a românei. Angajarea le ajută pe aceste femei să se descurce
financiar, dar și să se adapteze într-o țară necunoscută în condițiile în care
războiul din Ucraina pare să se prelungească. Anastasia Staicu Înainte de a se înscrie la cursuri, noi îi punem să completeze și
motivul pentru a învăța româna. Și dacă la începutul războiului, motivul
principal era să pot să mă descurc pe stradă, să pot vorbi cu oamenii pe
care i-am cunoscut deja, acum mai mult de 50% spun că vor să se angajeze sau
să rămână aici pe un termen mai lung.

Fiind în
majoritate mame, preocuparea acestor femei sunt, evident, copii. Acestora
statul român le-a pus la dispoziție câteva centre școlare pilot unde își pot
continua cât de cât studiile. Nefiind însă suficiente, din anul școlar viitor
s-a decis integrarea copiilor refugiați din Ucraina în școlile românești.
Decizia aceasta ridică, însă, o serie de probleme, după cum aflăm tot de la
Anastasia Staicu. Sunt șase școli hub care sunt deschise în
București. În țară sunt mai multe. Și știu că, de la începutul anului școlar
viitor, acești copii vor trebui să fie integrați în școlile românești. Din
punct de vedere legal, se presupune că există un curs pregătitor de limbă
română. Faptul că ei vor fi acum pur și simplu înscriși la școli fără acest an
pregătitor de limbă română, va fi încă încă o traumă în plus. Poate cei mici se
vor adapta. Dar adolescenții, cei de la 13 până la 17 ani vor trebui să învețe
lângă ceilalți după o curriculă care nu e cea mai simplă. Știu că o să le fie
greu. Acum mai multă lume înțelege că poate războiul va dura cel puțin încă doi
ani. Femeile pun copilul pe primul loc, ele înțeleg bine că trebuie să se
concentreze asupra copiilor. Ele merită să primească mai mult sprijin, un
sprijin mai organizat, mai ales în domeniul educației.

Printre femeile din Ucraina care
au pus copilul pe primul loc s-a numărat și Caterina care a venit în România
acum un an de mână cu fiul ei. Să-i ascultăm povestea. Atunci când am
venit am avut depresie, ca și toți ceilalți, pentru că nu este ușor să lași în
urmă familia casă, să treci granița într-un loc necunoscut împreună cu copilul
tău. Peste scurt timp am înțeles că nu am încotro decât să mă adun, pentru că
eu sunt singura responsabilă pentru copilul meu. La început mi-am găsit serviciu și m-am angajat într-un centru social
unde ajutam mămicile care veneau și ele cu copii și aveau nevoie de cazare,
transport și documente. După aceea am avut noroc să mă angajez aici, la Seneca,
unde avem un colectiv prietenos, unde ne ajutăm reciproc și ajutăm în
continuare și pe cetățeni ucraineni. În Ucraina a rămas tot familia mea, de la
bunici la părinți și soțul. Ținem legătura atât cât ne permite internetul să
facem acest lucru și toți sperăm în victorie.

Pe
Caterina, Asociația Seneca a ajutat-o nu doar să-și găsească o slujbă, ci să-și
formeze și o rețea de sprijin formată în principal din femei refugiate din
Ucraina, dar și români dispuși să ajute. În felul acesta, trece mai ușor peste
această perioadă dificilă, încercând să-și păstreze zâmbetul și optimismul. La
fel face și Tatiana, altă femeie venită acum un an din Ucraina împreună cu
fiica ei de 12 ani, trei pisici și un cățel. Au fost ajutați de un amic
stabilit deja în România. După angoasa plecării din țara natală, nesiguranța
drumului și a trecerii frontierei într-o țară necunoscută, Tatiana s-a adaptat
ușor-ușor învățând româna și devenind librar. În plus, a reușit chiar să
cunoască mai bine și România. S-o ascultăm pe Tatiana.

În primele
4-5 luni, am descoperit România. Prietenul la care am venit merge cu caiacul.
El ne-a luat pe mine și pe fiica mea în toate excursiile cu care mergea cu
caiacul. Mi-a găsit locuință, ceea ce e foarte greu având în vedere numărul
mare de animale pe care le am. Dar pentru mine a fost o adevărată descoperire
România. Acum, desigur, mi-e mult mai simplu. În timpul în care am stat aici am
început să învăț limba și asta schimbă totul, căci nu te mai simți ca un
intrus. Deocamdată nu este sigur pentru mine și pentru copilul meu să ne
întoarcem în Ucraina. Dacă vorbim despre fiică mea, pentru ea adaptarea e mai
dificilă. Fără să cunoști limba, e destul de dificil. Dar este o atmosferă
prietenoasă în jurul ei. Colegii și profesorii sunt foarte deschiși și, în
plus, ea mai știe bine limba engleză și asta o ajută mult. Da, se adaptează,
dar e un process de durată.

De durată se pare că va fi și
perioada pe care aceste femei o vor petrece în România. Dar cum ele au depășit
deja prin forță lăuntrică momentul cel mai dificil al refugierii, vor avea și
în viitor curajul necesar confruntării cu alte provocări.