Pulsul capitalei în 12 domenii

Cât de bine îşi cunosc bucureştenii oraşul? Şi, mai ales, cât de exacte sunt intuiţiile sau observaţiile lor empirice atunci când sunt confruntate cu datele statistice, obiective, referitoare la oraş?

Christine Leșcu, 07.06.2017, 12:13

Cât de bine îşi cunosc
bucureştenii oraşul? Şi, mai ales, cât de exacte sunt intuiţiile sau
observaţiile lor empirice atunci când sunt confruntate cu datele statistice,
obiective, referitoare la oraş? De pildă, traficul rutier extrem de greoi şi
aglomeraţia de pe străzile centrale, mai ales, ne fac să credem că trăim
într-un oraş suprapopulat. Statisticile spun, însă, altceva: la 1 ianuarie
2016, municipiul Bucureşti avea, oficial, 1.844.576 de locuitori comparativ cu
1992, când populaţia atingea numărul record de 2.067.545. Pentru a oferi o
descriere cât mai exactă a situaţiei generale, Fundaţia Comunitară Bucureşti a
lansat un studiu care strânge laolaltă informaţiile oficiale existente despre
12 domenii cheie ale oraşului prin care amintim: demografia, educaţia,
siguranţa, protecţia socială, sănătatea, consumul cultural, trafic, condiţii de
locuire şi sentimentul de apartenenţă la cartierul de reşedinţă. Intitulată
Bucureşti: pulsul comunităţii, cercetarea a fost realizată de un grup de
sociologi şi antropologi care au sintetizat în principal datele provenind de la
Institutul Naţional de Statisitică şi de la autorităţile locale din cele şase
sectoare ale oraşului. O primă concluzie a realizatorilor a fost aceea că
nepotrivirile persistă şi în momentul în care se compară datele oficiale. De
pildă, pentru a vedea care sunt decalajele între bogaţi şi săraci, a fost
nevoie de colectarea unor informaţii provenind de la direcţiile de protecţie
socială ale fiecărui sector, colectare care s-a dovedit extrem de aventuroasă
şi uimitoare, consideră Valentina Marinescu, sociolog şi cadru universitar. Mi-a fost foarte greu să facem comparaţii între sectoarele
Bucureştiului. Există primării şi primării. Sunt primării foarte bine
organizate care mi-au pus la dispoziţie datele de care am nevoie. Şi sunt şi
primării unde am cerut datele respective şi am primit o foaie. Asta spune
foarte multe despre un aparat administrativ plătit din banii contribuabililor.
Din cauza asta am avut mari dificultăţi în a compara ce se întâmplă cu
familiile monoparentale, cu săracii şi bogaţii Bucureştiului, cu copiii care au
nevoie de ajutor, cu persoanele de vârsta a treia.

Din cauza strângerii
defectuoase a datelor, unele rezultate sunt paradoxale: primăriile unor
sectoare considerate, la prima vedere mai bine situate din punct de vedere
material, au în grijă mai multe persoane asistate social decât sectoare
considerate, îndeobşte, mai dezavantajate. Valentina Marinescu. În primul semestru din 2016, peste 50% din ajutoarele sociale din
Bucureşti se pare că au fost acordate sectorului 1. Dacă comparăm aceste date
cu cele provenind de la restul sectoarelor, ai senzaţia că cei mai mulţi oameni
care au nevoie de ajutor social – exceptând sectorul 2 despre care nu ştim în
această privinţă, căci nu am primit deloc date – provin din zona cu cele mai
multe companii multinaţionale din cartierul Pipera… În sectorul 6 au fost
înregistrate 108 cazuri, în sectorul 5, 112, iar în sectorul 3, 548. Totul ţine
de modul în care sunt raportate aceste cazuri şi de modul în care sunt
administraţi banii care trebuie să meargă către ajutoarele sociale în cazul
fiecărei primării în parte.

Şi în privinţa educaţiei, Bucureştiul se dovedeşte un oraş cu o
situaţie particulară. Deşi
infrastructura şcolară este mai bună decât în alte oraşe, Bucureştiul are o
rată a abandonului şcolar destul de ridicată – de circa 15% – şi un procent al
absolvenţilor de bacalaureat de 53%, care nu depăşeşte media naţională.
Valentina Marinescu: Noi,
bucureştenii, suntem puţin atipici din punctul de vedere al educaţiei. Se pune
mult accent pe perfecţiunea în educaţie şi pe legarea performanţei de educaţie,
mai mult decât în alte părţi ale ţării. Ar fi de interesant de făcut un studiu
separat pentru a vedea cât de mulţi bani se investesc în instituţii de tip
after-school, în meditaţii particulare. Pe de altă parte, faptul că în
Bucureşti rata de absolvire a bacalaureatului a fost de 53% nu înseamnă că
suntem mai slabi decât cei din provincie, ci că ei îşi evaluează copiii după
criterii mai laxe.

Strâns legat
de educaţie este consumul cultural. Un studiu sociologic din 2015, citat de
autorii studiului Bucureşti: pulsul comunităţii, arăta că 54,2% dintre
bucureşteni preferă teatrul, 35,1% spectacolele de muzică pop/dance, iar 14,6%
spectacolele de folclor. Per ansamblu însă, 71,8% dintre locuitorii Capitalei
nu-şi iau niciodată bilet la teatru. Vlad Odobescu, jurnalist şi antropolog,
unul din autorii cercetării lansate de Fundaţia Comunitară Bucureşti, detaliază
preferinţele culturale ale bucureştenilor. Nu înseamnă că ei nu participă într-un fel sau altul la viaţa culturală a
oraşului. În ultima vreme mai ales, primăria generală şi cele de sector
organizează evenimente în aer liber. Nu ştiu în ce măsură ele pot fi
considerate culturale, dar sunt o modalitate de a atrage populaţia spre această
zonă. Cifra asta poate fi coroborată şi cu 40% dintre bucureşteni care-şi
petrec timpul liber la mall sau în hipermarket. Asta spune multe şi despre
infrastructura culturală a oraşului. În 1990, aveam 77 de cinematografe şi acum
au rămas doar 17. Raportarea implică şi judeţul Ilfov, limitrof oraşului, şi se referea la sălile
din reţeaua de stat.

Bucureştiul
rămâne, cu toate acestea, un oraş dinamic, atât din punct de vedere economic,
cât şi din punct de vedere al producţiei culturale. Însă dinamismul său nu este
legat neapărat de tinereţea locuitorilor, dat fiind că numai un sfert dintre
bucureşteni au până în şi inclusiv 24 de ani. E o cifră mult mai mică decât cea
din alte oraşe mari din România. Poate că din punct de vedere demografic nu e
un oraş tânăr, dar se pare că
este un oraş sigur. Vlad Odobescu: În ultimii ani, Bucureştiul se prezintă pe sine ca un
oraş sigur şi conform datelor mai generale pe care le avem, într-un clasament
al oraşelor europene, el se poziţionează înaintea oraşelor Praga, Bratislava,
Vilnius etc. Raportat la România, Bucureştiul este, totuşi, mai puţin sigur
decât alte oraşe mari precum Cluj sau Iaşi. Sunt câţiva indicatori care se
urmăresc pentru a stabili acest lucru: infracţiuni comise contra persoanelor
(furturi şi tâlhării), agresiuni sexuale, agresiuni contra siguranţei rutiere.

Şi la nivel empiric, şi la nivel obiectiv, Bucureştiul nu este încă
foarte bine cunoscut. Începutul a fost făcut, însă, iar, în cele din urmă, e
posibil ca paradoxurile să se dovedească a fi parte din chiar farmecul său.