Predarea ştiinţelor în sistemul preuniversitar

Dacă discrepanțele socio-economice între regiunile României constituie de mult timp o realitate cunoscută, despre alt clivaj, cel din educație - poate chiar un efect al primului - începe acum să se vorbească.

Christine Leșcu, 11.10.2023, 10:45

Dacă discrepanțele socio-economice între regiunile României constituie de
mult timp o realitate cunoscută, despre alt clivaj, cel din educație – poate
chiar un efect al primului – începe acum să se vorbească. De pildă, un studiu realizat recent de revista Newsweek arată
că, în ciuda faptului că România este cea mai bine plasată țară la nivel
european în ceea ce privește numărul de medalii pe care elevii le-au obținut,
în 2022, la olimpiadele școlare internaționale, rezultatele testelor PISA
(Programme for International Student Assessment – Programul pentru Evaluarea
Internațională a Elevilor) plasează țara noastră pe penultimul loc în Europa.

De obicei, pe baza rezultatelor PISA se stabilește nivelul analfabetismului
funcțional, iar în România peste 40% dintre elevii de până în 15 ani sunt
afectați de acest fenomen atât la abilitățile de a înțelege un text, cât și la
cele de a utiliza cunoștințe științifice. Exact această din urmă problemă, și
anume predarea științelor în mediul preuniversitar, a constituit și tema unor
dintre întâlnirile desfășurate în cadrul Bucharest Science Festival, recent
încheiat.

Diverși profesori universitari și elevi de liceu au discutat pe
parcursul mai multe ateliere practice. Printre ei s-a aflat și Cristina
Todașcă, prodecan la Facultatea de Inginerie Chimică și Biotehnologii din
cadrul Politehnicii bucureștene, care a observat un anumit specific al
generațiilor recente de studenți care aleg facultățile Universității
Politehnice :

Partea experimentală lipsește foarte mult înainte de universitate. Nu
se mai fac așa de multe experimente nici la fizică, nici la chimie. Prin
urmare, să înțelegi noțiuni abstracte doar urmând cursul cu creta pe tablă, nu
este posibil. Dacă s-ar pune accentul pe partea experimentală, mai ales din
primii ani de școală, noțiunile ar fi mai pe înțelesul copiilor. Ar fi mult mai
simplu pentru ei să înțeleagă anumite noțiuni, dacă ar vedea cum funcționează.Copiii care sunt expuși la știință în mod curent, chiar din clasele I-IV,
ajung ulterior să învețe mult mai ușor și matematică, și fizică, și
informatică, și biologie. Toate acestea implică un anumit grad de imaginație ca
să înțelegi ceea ce se întâmplă la nivel atomic. Și atunci, ca să înțelegi ce
se întâmplă acolo, trebuie să-ți imaginezi, să vezi efecte teoriilor și să
înțelegi utilitatea noțiunilor. În fine, lucrurile vor deveni mult mai simple
și mai ușoare pentru ei de înțeles.

Nevoia de practică sau de generalizare a experimentelor de laborator în
școli și licee este un subiect despre care se vorbește mult, dar fără rezultate.
De asemenea, practica științifică ar trebui însoțită chiar de filosofare pentru
o înțelegere mai bună a proceselor mentale care duc la aprofundarea
cunoștințelor științifice. Filosofia și științele merg predate laolaltă și
adaptate, evident, la vârsta elevilor, consideră Emilian Mihailov, conferențiar
universitar la Facultatea de Filosofie a Universității București, răspuzând la
întrebarea când trebuie începută predarea filosofiei și a științei.

Cred că e foarte bună întrebarea
când ar trebui să înceapă această educație. Răspunsul ne arată cât de apropiate
sunt educația filosofică și educația științifică. Ele, la origini, erau același
lucru. Educația științifică era parte din educația filosofică. Dar de ce era
unul și același lucru? De ce ele mergeau împreună? Pentru că filosofia se naște
în sentimentul de uimire. Știința tot în sentimentul de uimire se naște. De
aceea cred că educația științifică filosofică trebuie să aibă loc în copilărie.
Copiii sunt cei care, prin excelență, ilustrează uimirea. Eu aș insista chiar
din școala primară. Asta înseamnă că noi, în școala primară, putem cultiva
acele practici educaționale care explorează fascinația oamenilor, nu memoria.
Nu zic că memoria nu e importantă, căci este extrem de importantă, prin ea se
dezvoltă creierul, adică prin memorarea informațiilor. Dar, pe lângă memorare,
să explorăm ceea ce îi fascinează pe copii.

Iar de curiozitate și imaginație,
copiii din România – ca de altfel toți copiii din lume – nu duc lipsă, dovadă
că, atunci când vor, pot face performanță într-o disciplină predată rarisim în
liceele românești : astronomia.
Situația a fost observată și comentată de Cristian Chițu, directorul
companiei GMV România, companie care lucrează direct cu Agenția Spațială
Europeană.

Aș începe prin a spune că este interesant
cum România reușește să cucerească medalii la olimpiadele internaționale de
astronomie și astrofizică, în condițiile în care nu există o atare materie
predată în liceu. Ea se face pe bază de voluntariat, în centre de tipul clubul
elevilor, adică în centre dedicate și de către profesori dedicați predării
acestor materii. Dar chiar și așa reușim să avem performanțe și să uimim. Eu
unul sunt uimit, dar nu cred că trebuie să există materie obligatorie în școli.
Poate ar trebui să existe un trunchi comun de materie obligatorie, dar acest
tip de materie – fie că o numim astronomie sau astrofizică – cred că trebuie să facă parte dintr-un așa
numit trunchi opțional sau ramură opțională, pentru că problema pe care o avem
în momentul de față este că ieșim toți din școală programați după aceleași
materii.

Dar cum rămâne cum majoritatea
elevilor care nu sunt interesați în mod special de astronomie sau de o știință
anume, dar care au nevoie de noțiuni științifice la maturitate? Răspunde tot
Cristian Chițu: Școală cu forța nu se poate. Ăsta este un
lucru dovedit. Cineva nu își dorește să învețe o meserie, nu o va învăța. Dar
poate că problema nu este la elevi care, poate, sunt dezinteresați, ci problema
este la noi, ceilalți, care nu reușim să-i facem pe acei elevi din școala
primară sau gimnazială să fie interesați sau măcar să își pună niște întrebări
de bază. De pildă, câte planete sunt în sistemul solar? Sunt sigur că, dacă
punem întrebarea asta, vom primi răspunsuri diverse. La urma urmei trăim în epoca
în care se mai crede că pământul este plat.

Așadar,
nevoia de îmbinare a teoriei cu experimentele, o anumită metodă de meditare
asupra fundamentelor științifice, dar și încurajarea curiozității prin joc la
vârste mici, ar putea, în timp, reduce decalajul actual dintre un număr record
de olimpici internaționali și un procent mare al analfabeților funcționali din
școala românească.