Povestea lucrătoarelor domestice române din UE
Încă de la începutul anilor 2000, când valul de migrație dinspre România către UE s-a intensificat, femeile din mediile defavorizate care plecau de aici se angajau acolo, în mare parte, ca lucrătoare domestice.
Christine Leșcu, 13.10.2021, 15:34
Încă de la începutul anilor 2000, când valul de migrație dinspre România către UE s-a intensificat, femeile din mediile defavorizate care plecau de aici se angajau acolo, în mare parte, ca lucrătoare domestice. Numărul lor a crescut de-a lungul anilor ca și numărul acelora dintre ele care dezvoltă o serie de tulburări psihice cunoscute deja sub denumirea informală de sindromul Italia. De ce Italia? Fiindcă multe dintre îmbolnăviri apăreau prin lucrătoarele domestic străine, nu doar românce, din Italia, țară care găzduiește, de altfel, și cea mai mare comunitate românească din UE. Multe dintre aceste femei ajung să se trateze, de pildă, la Iași unde lucrează doctorița Petronela Nechita, medic primar psihiatru la Institutul de Psihiatrie Socola:
Eu am început să lucrez în Socola în ianuarie 2008 ca medic rezident. Încă de atunci am început să aud de aceste cazuri de paciente care se întorceau din străinătate cu diverse forme de tulburări psihice fie depresie, fie psihoze. Știm foarte bine că Italia este o țară cu o populație îmbătrânită și a absorbit multe românce care lucrează acolo să aibă grijă de bătrâni. E vorba de acele badante, doamne care lucrează ca asistent personal al unui pacient în vârstă. Ele au mai multe roluri pe lângă asistența oferită bătrânului. Au și rol de a administra medicație sau de a îngriji și de a efectua anumite proceduri de îngrijire medicală pentru care dumnealor nu au competență. Acest aspect este un factor de stres pentru dumnealor. Un vârstnic are nevoie de îngrijire permanentă 24 din 24 de ore, mai ales dacă vorbim de unul cu dizabilitate neuro-psihică. Ca atare ar avea nevoie de trei persoane care să-l îngrijească în cele 24 de ore pentru că fiecare dintre noi avem nevoie de opt ore de somn, opt ore de muncă și opt ore de odihnă activă. Multe doamne care merg în străinătate lucrează destul de mult pe parcursul celor 24 de ore, iar în timpul unei săptămâni foarte puține au pauze sau chiar câte o zi liberă. Cei care aleg să muncească în străinătate ar trebui să nu plece până nu se asigură că au un contract de muncă cu program liber sau cu program de muncă stabilit la un număr exact de ore și de pauze.
De altfel, un contract legal de muncă de acest tip în Italia prevede, evident, un număr limitat de ore de muncă. Problema este că multe badante fie lucrează fără contract, fie se află în situația în care el nu este respectat, după cum a constatat activista Silvia Dumitrache, președinta Asociației Femeilor Române din Italia:
În general contractele de muncă pentru asistenții familiali sunt încheiate pentru 40 de ore de lucru săptămânal. În realitate, femeile acelea sunt interne, adică locuiesc, muncesc și aproape că nu ies din casa celui pe care îl îngrijesc ceea ce este complet nefiresc. Ești la dispoziția persoanei care care te-a angajat, dar nu direct, ci indirect, căci nici măcar nu o cunoști. Am văzut că și în cazul altor țări, și al României nu este bine specificat cine este cu adevărat cel care încheie contractul de muncă și cine e răspunzător pentru modul în care se aplică acest contract. Sunt multe neclarități în sensul ăsta și probabil lăsate anume în acest fel. Lucrătoarele acestea nu socializează, iar multe dintre ele nu reușesc să doarmă fiindcă nici persoana de care au grijă nu are un somn neîntrerupt, având necesități deosebite. Apoi membrii familiilor pentru care lucrează vin și ei cu alte cerințe peste ceea ce este prevăzut în contract. Familiile pentru care lucrează aceste persoane nu sunt pregătite să aibă în casă un lucrător care să aibă și drepturi, nu numai obligații.
Însă în ciuda oboselii, a limitării libertății de mișcare și a spațiului intim, aceste femei mărturisesc că lipsa familiei le marchează cel mai mult. Doctorița Petronela Nechita ne spune care-i cauza care le tulbură cel mai mult: Dorul de casă, de partenerul de viață, de copii, de părinți, de frați și surori. Multe dintre doamne pleacă într-o perioadă în care le este greu din punct de vedere financiar. Și merg să muncească pentru un venit care să le permită să își crească copiii. De aceea trimit bani către partener, acasă, ca să-i îngrijească. Multe spun că pleacă pentru câteva luni și că se vor întoarce, dar ajung să plece cu anii. Și această distanță în timp între ele și parteneri și copiii are foarte multe consecințe negative. Multe dintre aceste doamne ajung să divorțeze pentru că în relația lor intervine o răceală. Și copiii se distanțează de părintele plecat în străinătate. Iar când ajung să se întoarcă peste ani acasă, nu mai găsesc același confort emoțional pe care îl aveau. Sunt foarte multe reproșuri din partea copiilor la adresa părinților plecați în străinătate pentru că este nevoie de prezența emoțională a părintelui, nu numai de siguranța financiară.
Toate acestea își pun, evident, amprenta asupra psihicului unei persoane deja vulnerabilizate de situația anormală și de multe ori ilegală în care se află. Silvia Dumitrache: E adevărat că femeile care pleacă în străinătate la muncă se expun unui risc extraordinar pentru că devin vulnerabile ca persoane singure. Legislația trebuie amendată în acest sens pentru că este complet nefiresc și cred ilegal să obligi pe cineva să lucreze 24 de ore din 24. Este practic imposibil să o faci. Reușești două sau trei luni după care te îmbolnăvești. Legislația în Italia nu prevede în niciun caz ca o persoană să lucreze 24 de ore din 24.
După mai mulți ani de campanii de conștientizare, Silvia Dumitrache consideră că autoritățile din străinătate și cele din România cunosc foarte bine situația celor atinse de așa-numitul sindrom Italia. Deocamdată, se așteaptă încă aplicarea integrală a legii și o monitorizare mai atentă a celor care o încalcă. De asemenea, campaniile duse de activiste precum Silvia Dumitrache merg și în altă direcție:
Militez și pentru conștientizarea lucrătoarelor ca să își dea seama în ce în ce situație de vulnerabilitate intră. Poți să duci o asemenea povară o lună, două, trei sau un an după care intri într-o depresie din care să nu mai ieși. Sigur fiecare este stăpân pe el și poate să aleagă ce dorește. În fine, nu toate cazurile sunt disperate. Sunt și situații în care lucrătoarele se acomodează bine în familia respectivă. Însă situația nu e tocmai legală pentru că cine lucrează ca lucrător exclusive intern nu are un contract care respectă legislația Italiei, de pildă.
Evident, nu toate lucrătoarele domestice din Italia sunt românce, dar situația lor e, poate, mult mai gravă, România fiind una din cele mai sărace țări din UE. De aceea, alegerea lor poate fi personală, dar este influențată și de cauze exterioare. Dintre pacientele vindicate ale doctoriței psihiatru Petronela Nechita, multe aleg să se întoarcă la muncă: Sunt foarte multe paciente care se reîntorc pentru că în România nu reușesc să își găsească o slujbă. Multe chiar spun ar rămâne acasă alături de familii și copii, dar trebuie să câștige un bănuț să pot să-și îngrijească familia și se întorc în străinătate, de multe ori în aceleași condiții de muncă.
De aceea, activistele sociale precum Silvia Dumitrache militează pentru o protejare mai bună a familiilor transnaționale, la nivel european, căci situația badantelor și proliferarea sau stoparea sindromului Italia depinde și de situația celor rămași în țară.
