Polemici referitoare la predarea religiei în şcoli
În România, religia se predă în toate etapele învăţământului obligatoriu, de la clasa zero până la clasa a XII-a.
Christine Leșcu, 25.03.2015, 09:49
În România, religia se predă în toate etapele învăţământului obligatoriu, de la clasa zero până la clasa a XII-a. Ea a fost introdusă după căderea regimului comunist şi a fost predată neîntrerupt din anii 90 până azi. Însă de câţiva ani, unele organizaţii ale societăţii civile şi unii părinţi au început să conteste legitimitatea predării religiei în şcolile publice, considerate oficial şcoli laice. După multe dezbateri în presă şi pe reţelele de socializare, precum şi în urma unei sesizări oficiale, Curtea Constituţională a României a decis că elevii care vor să participe la orele de religie trebuie să depună o cerere în acest sens, iar cei care nu vor să urmeze aceste cursuri, pot să nu participe fără să completeze vreo cerere sau fără să anunţe în vreun fel direcţiunea şcolii. Cum văd această hotărâre cei prinşi în polemica despre necesitatea orei de religie am încercat să aflăm şi noi în cele ce urmează. Asociaţia Secular-Umanistă din România (ASUR) duce demult o campanie de informare a publicului despre caracterul opţional al acestei discipline.
Iată ce crede Toma Pătraşcu, unul din membrii fondatori ai ASUR despre decizia Curţii Constituţionale: Recenta decizie a Curţii Constituţionale privind maniera de înscriere a copiilor la orele de religie este un prim pas spre normalitate. Dar trebuie să ne uităm cu atenţie la această decizie şi să-i înţelegem contextul. Decizia Curţii nu aduce nimic nou, nu schimbă practic legea. Nicăieri în legea educaţiei sau în legea cultelor nu se spunea că elevii trebuie să fie înscrişi arbitrar, din oficiu, la orele de religie. E vorba de dreptul elementar de a studia religia conform propriei confesiuni. De unde ştie un director de şcoală sau inspectoratul sau ministerul că un copil doreşte sau nu să participe la orele de religie şi, dacă doresc, la ce cult să-i înscrie. Or, conform practicii instaurate de vreo 25 de ani, şcolile, într-o manieră arbitrară, îi înscriau din oficiu pe copii la aceste ore de religie care, de cele mai multe ori, erau ore de religie creştin-ortodoxă.”
Pe de altă parte, profesoara de religie Cristina Benga face anumite precizări cu privire la caracterul opţional al disciplinei pe care o predă: Nu este vorba de ora de religie ca disciplină opţională. Ea face parte din trunchiul comun, dar părinţii aveau dreptul să opteze, dacă ea se realiza conform confesiunii lor. Aici e o confuzie. Dar disciplina religie face parte din trunchiul comun de discipline, nu este opţională. Este obligatorie rămânând ca opţiunea să se facă în funcţie de confesiune. Decizia Curţii Constituţionale nu e un lucru ieşit din comun, din punctul meu de vedere. Şi înainte se opta. Părinţii aveau posibilitatea de a face o alegere. Dar diferenţa constă în faptul că acum, cei care doresc să nu urmeze această oră, nu mai fac ei cererea de retragere, ci o fac ceilalţi, cei care doresc această oră.
Toma Pătraşcu, de la ASUR, nu are nimic împotriva studierii faptului religios, dar aduce anumite precizări: Religia este un fenomen social, iar şcoala nu poate să-l bage sub preş dintr-un motiv sau altul. Cu alte cuvinte, despre religie trebuie discutat în şcoală, dar trebuie să vedem în ce modalitate trebuie făcut acest lucru. Discuţia trebuie purtată într-o manieră obiectivă, neutră, laic. Ea trebuie văzută în context istoric, social, filosofic, laic, astfel încât copiii să înţeleagă importanţa culturală a religiei. Nu este în regulă ca în şcoală să se facă ore de catehism, căci asta se întâmplă la momentul de faţă. Ce înseamnă asta? A se convinge un elev să devină membru fidel al cultului care a trimis acel profesor în şcoală. Acum în şcoala noastră nu se face educaţie religioasă, ci îndoctrinare religioasă şi asta nu e în regulă.”
Dar ceea ce poate părea îndoctrinare pentru un agnostic, pentru profesoara Cristina Benga este o simplă informare: Disciplina religie a încercat să vizeze o dezvoltare complexă a copilului şi să atingă chiar unele aspecte interdisciplinare. De pildă la limba română se predau Psalmii” scrişi de Tudor Arghezi. Noi îi ajutăm pe copii să înţeleagă ce sunt psalmii şi din punct de vedere religios. În plus, haideţi să lămurim ce înseamnă îndoctrinare. A trece de la informare la îndoctrinare presupune mulţi paşi, paşi pe care noi ca profesori sau ca instituţie şcolară, nu vrem să ni-i asumăm. Aş vrea să pun şi eu o întrebare. S-au înmulţit, cumva, cazurile de sfinţi? Am constatat, trăind în societate, că această îndoctrinare ne conduce către extreme? Îndoctrinarea vehementă ar duce la însingurarea credincioşilor. Dar asta nu se întâmplă pentru că reperele orei de religie sunt cu totul altele: să facem un om bun, frumos, liber.”
În urma completării cererilor de înscriere la ora de religie şi a înregistrării lor, peste 90 la sută dintre elevi aparţinând celor 18 culte recunoscute de statul român s-au înscris la ora de religie. Pentru Toma Pătraşcu procentul acesta se explică şi printr-un al tip de raţiuni, diferite de cele religioase. Procentul se explică astfel: cu cât te duci spre clasele mai mici, cu atât părinţii sunt mai înclinaţi să-i lase la orele de religie. Dacă nu participă la acele ore de religie, şcoala nu-şi asumă responsabilitatea supravegherii copilului. În cele mai multe cazuri, părinţii sunt obligaţi să-şi lase copiii la orele de religie pentru că nu au ce să facă cu ei în acel timp, nu pot să se ducă să-i scoată din şcoală, iar şcolile nu pregătesc nimic pentru acel copil în timpul cât lipseşte de la religie.”
Problemele acestea de organizare le recunoaşte şi profesoara Cristina Benga. TRACK: Despre asta ar trebui să se discute la nivelul ministerului. Profesorii de religie nu au împiedicat niciodată demersurile pentru organizarea situaţiei acestor copii. Nu noi, cei care predăm această disciplină trebuie să organizăm până la capăt totul. Dacă ni s-ar fi încredinţat această sarcină, ne-am fi achitat, căci credem în libertatea, în adevăr şi în decizia fiecăruia. Nu văd de ce nu i-am fi ajutat pe aceşti copii să fie altfel şi să nu participe la această oră. Asta s-a întâmplat pentru că nu a existat o formulă organizatorică, la nivel ministerial.”
Din păcate, nici recenta decizie a Curţii Constituţionale nu clarifică prea mult anumite aspecte. Ea stipulează caracterul neconstituţional al articolelor de lege prin care elevii care nu doreau să frecventeze orele de religie trebuiau să facă o cerere în acest sens. Nu consideră însă că este neconstituţională includerea religiei în trunchiul comun al disciplinelor, argumentând acest lucru prin obligaţia statului de a Cu alte cuvinte, nu există obligativitatea participării la orele de religie, dar statul este obligat să ofere ore de religie cui vrea să le urmeze şi face cerere în acest sens.
