Pledoarie pentru demnitate
Problema persoanelor cu dizabilităţi mintale nu a fost niciodată discutată în România din perspectiva drepturilor omului.
Ana-Maria Cononovici, 27.11.2013, 10:11
Problema persoanelor cu dizabilităţi mintale nu a fost niciodată discutată în România din perspectiva drepturilor omului. Cu toate că unele instituţii internaţionale şi-au exprimat îngrijorarea faţă de modul în care aceste persoane sunt tratate în instituţiile de sănătate mintală din România (aparţinând Ministerului Sănătăţii, Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap sau Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului), legislaţia încă nu oferă garanţiile necesare de protecţie a acestora, ele fiind în realitate private de drepturi şi libertăţi. În acest context, Centrul de Resurse Juridice (CRJ) a lansat programul “Pledoarie pentru demnitate”, care îşi propune să contribuie la: crearea unui mecanism independent de monitorizare a instituţiilor privative de libertate (inclusiv a centrelor psiho-sociale). De asemenea, programul urmăreşte îmbunătăţirea cadrului legal şi instituţional în domeniul protecţiei drepturilor persoanelor cu dizabilităţi mintale şi creşterea capacităţii de integrare şi acceptare a persoanelor cu dizabiltăţi mintale în comunitate.
De ce se poate vorbi de încălcarea unor drepturi fundamentale în cazul persoanelor internate într-un centru de plasament, ne explică Georgiana Marinescu, directoare executivă a Centrului de Resurse Juridice: “Privarea de libertate nu înseamnă numai arest sau penitenciar. Înseamnă să stai într-un centru de plasament, din care nu poţi să ieşi când doreşti. Să stai într-un centru pentru persoane cu handicap, să stai într-un spital de psihiatrie, să stai într-un centru de reabilitare neuropsihică. Nu poţi să ieşi de acolo, nu eşti lăsat să ieşi. Ştii când intri, nu ştii niciodată când ieşi, prin urmare este privare de libertate. Şi atunci, dacă este privare de libertate, trebuie să se bucure de garanţiile pe care le au cei din penitenciar sau cei din arest, dar mai mult decât atât pentru că se presupune că este un grup vulnerabil, care trebuie protejat.”
De când a fost lansat, programul “Pledoarie pentru demnitate” a abordat mai multe cazuri de încălcare a drepturilor omului în centrele de plasament, ducându-le pe unele dintre acestea până la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, CEDO. Dincolo de dorinţa de a soluţiona cazurile în sine, Centrul pentru resurse juridice, prin reprezentanţii săi, luptă pentru rezolvarea unor probleme de sistem. Un caz ce a ajuns la CEDO este acela al unui tânăr rom, abandonat la naştere, infectat cu HIV, cu retard mintal, TBC, care a decedat la împlinirea vârstei de 19 ani, după mutarea din centrul de plasament pentru minori, într-un centru pentru persoane cu probleme mintale. Numele lui a devenit deja generic: Valentin Câmpeanu. Vine cu explicaţii Constantin Cojocariu, avocat, organizaţia non-guvernamentală Interights: “Noi ne-am plâns de încălcarea multor drepturi din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului: dreptul la viaţă, dreptul la libertate, dreptul la viaţă privată, dreptul la a nu fi discriminat, dreptul la un remediu eficient. Practic, Câmpeanu a fost singur la cheremul autorităţilor şi autorităţile I-au abuzat toate drepturile, nu I-au acordat niciun fel de protecţie. Oamenii ăştia cumva sunt invizibili, şi devin vizibili graţie acestui caz. Problemele sunt structurale şi trebuie găsite soluţii”
Persoana care a cercetat personal cazul Câmpean la acea vreme, în 2004, Georgiana Pascu, Managerul programului Pledoarie pentru Demnitate, ne-a spus de ce a devenit un caz simbol, prin care se speră ieşirea dintr-un cerc vicios: „Cazul se referă la un tânăr care abia împlinise 19 ani în februarie 2004. Acest caz întruneşte toate elementele, şi probleme de sănătate mintală, şi tânăr, şi fără apărare, şi fără părinţi. Ne arată problema de sistem şi anume aceea că fiecare om din sistemul medical are un rol foarte important. Nu trebuie să minimalizăm rolul asistentului social, care a transmis solicitări, rolul preşedintelul Consiliului Judeţean, rolul educatorului care, poate, ar fi trebuit să-l însoţească pe Valentin. Dar el a fost transferat ca un proces verbal În documentul pe baza căruia a fost transferat Valentin scria: se transferă echipamentul şi copilul. Lucrurile sunt mai mult decât dramatice.”
Vizitând multe centre de plasament, raportorii Centrului de Resurse Juridice au sesizat grave abuzuri, dar au şi căutat originea problemelor. În majoritatea cazurilor, cercetările din centrele de plasament arată că situaţiile de abuz sunt perpetuate din câteva motive. Unul ar fi structura centrelor, care nu respectă necesităţile de abilitare şi reabilitare a acestor tineri, care sunt minori cu vulnerabilităţi diferite şi care necesită atenţie diferită,. În plus, personalul din aceste centre este numeric insuficient, iar calitativ, neadecvat. Un alt motiv este lipsa motivării financiare şi a formării profesionale continue pentru toate categoriile profesionale care lucrează în aceste centre. Iar un ultim inconvenient este lipsa instrumentelor de sesizare a abuzurilor de către tinerii abuzaţi şi lipsa unui mecanism care să le permită acestor adolescenţi accesul la justiţie, ceea ce a şi făcut ca Centrul pentru resurse juridice să lupte pentru dreptul de a-i reprezenta pe aceşti tineri în faţa statului.
