Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Parteneriate civice pentru combaterea hărțuirii în școală

Pentru conștientizarea unor probleme individuale, dar și pentru rezolvarea lor, arta s-a dovedit foarte eficientă întotdeauna.

Parteneriate civice pentru combaterea hărțuirii în școală
Parteneriate civice pentru combaterea hărțuirii în școală

, 05.05.2021, 10:40

Pentru
conștientizarea unor probleme individuale, dar și pentru rezolvarea lor, arta
s-a dovedit foarte eficientă întotdeauna. Se pare chiar că și la nivel
comunitar sau social mai larg, ea poate ajuta la măcar la familiarizarea
grupurilor cu problemele membrilor lor și la creșterea empatiei. Aceste lucruri
au fost dovedite recent și printr-un proiect derulat într-o comunitate rurală
din județul Gorj de către asociația Docuart.

Amănunte ne oferă
Daniela Apostol, manager cultural și directoare a Docuart: Ne-am gândit cum ar fi
mai bine să încercăm să rezolvăm o problemă pe care am identificat-o ca fiind
de natură socială prin instrumente de țin de cultură și educație. Practic de-a
lungul timpului noi asta am făcut și atunci am zis că încercăm să facem și-acum
ce știm noi mai bine. Așa a luat naștere Proiectul Congruent, competențe
necesare grupurilor eterogene de tineri. Este un proiect pe care noi îl
considerăm necesar pentru reducerea disparităților dintre tinerii romi și
neromi Europa și vizează și creșterea incluziunii grupurilor vulnerabile. Este
un proiect pe care noi le derulăm în parteneriat cu școala Antonie Mogoș
dintr-o comună din județul Gorj. Ne-am bucurat foarte tare că am găsit
deschidere din partea conducerii școlii de aici. Proiectul își propune crearea
unui context mai favorabil dezvoltării a 200 de elevi și ne-am gândit că putem
contribui la această dezvoltare prin crearea unei relații foarte importantă
între elevi, școală și părinți.


Proiectul a
debutat în februarie cu părinții și elevii claselor a patra și a cincea. Iar
prima activitate a presupus derularea unui program de parenting/educație
parentală pentru a-i familiariza pe adulți cu nevoile ce țin de dezvoltare
emoțională, psihică și educațională a copiilor, dar și pentru a-I ajuta să-și
îmbunătățească relația cu școala și comunitatea. În cadrul întâlnirilor nu s-a
insistat pe partea teoretică, mai ales că părinții, în general, era foarte
dornici de comunicare și de discuții despre problemele lor sociale, economice
și chiar parentale, după cum a constatat psihologul Alexandra Cojocaru:

Am fost foarte impresionată de spiritual coeziv al părinților de clasa
a patra. Sunt foarte uniți, reacționează împreună la problemele copiilor și au
o strategie comună de rezolvare a lor. Învățătoarea copiilor joacă un rol
foarte important, iar părinții au venit la îndemnul ei, dornici să lucreze cu
noi și foarte deschiși să comunice cu noi problemele pe care le au la nivel
individual și familial. Varietatea problemelor e destul de mare: sunt copiii
care provin din familii defavorizate sau au părinții divorțați, de pildă.


Pulsul acestei
comunități rurale deosebite a putut fi simțit și pentru că, în ciuda pandemiei,
activitățile proiectului nu s-au desfășurat online după cum povestește în
continuare Daniela Apostol:

Am preferat întâlnirile față-n față. Acum, pe toată perioada vacanței de
primăvară ca și pe toată perioada asta de pandemie, am evitat întâlnirile
on-line pentru că este genul de activitate
în care întâlnirea directă este foarte importantă. Practic noi mergem în
satul Ceauru, de două sau trei ori pe
lună unde am stă câte două-trei zile de fiecare dată și ne întâlnim cu fiecare
clasă de părinți și cu fiecare clasă de elevi. Avem noi un psiholog, un regizor
și un mentor, în funcție de fiecare activitate. Fiecare sesiune durează între
45 și 70 de minute în funcție de subiectul abordat. Încercăm oarecum să cumulăm
informațiile din psihologie și artă într-un amalgam cât mai bun, prezentat
într-o formulă cât mai ușor digerabile pentru pentru părinți.


Pe lângă
componenta de parenting, proiectul Congruent include și un segment pentru
combaterea bullyingului sau hărțuirii între copii, fenomen cu care comunitatea
din satul gorjean Ceauru era familiarizată.

Daniela Apostol: Copiii știau foarte bine despre acest fenomen. Chiar i-am întrebat dacă
ne pot povesti despre o știre pe care întâmplător au auzit-o la TV sau dacă au
asistat la acest tip de scene. Sentimentul meu este că în această școală,
comunitatea de elevi e mai unită și asta se datorează părinților în primul
rând. Aș putea spune că, în comparație cu mediul urban, fenomenul este, poate,
resimțit mai puțin în mediul rural.
Problema lor cea mare când vorbesc despre acest fenomen este lipsa de
credibilitate pe care o au în fața adulților când povestesc despre bullying și
suferă foarte tare din cauza asta. Iar părinților le-am explicat că, în
bullying, atât agresorul, cât și cel agresat sunt victime, căci agresorul se
poartă așa fiindcă a fost, în trecut, la rândul lui hărțuit.


După primele
întâlniri va urma o evaluarea psihologică pentru detectarea cazurilor care au
nevoie de terapie individuală. Cât despre conștientizarea și combaterea la
nivel de grup a bullyingului, inițiatorii proiectului Congruent au optat pentru
cinema-terapie. Ea presupune vizionarea unor filme sau a unor secvențe din
filme care îi pot ajuta pe copii, dar și pe părinți, să înțeleagă mai bine ce
se petrece cu cei agresați, dar și cu agresorii lor.

Alexandra Cojocaru: Mie, personal, mi se pare foarte importantă legătură dintre artă și
psihologie. Cinema-terapia oferă instrumentele necesare explorării și
identificării unor noțiuni care sunt mai greu de identificat și discutat în
cadrul terapiei clasice, mai ales dacă e de scurtă durată. În cadrul acestui
proiect noi oferim câteva ședințe copiilor. Nu sunt foarte multe la număr, dar
completate cu sesiunile de cinema-terapie, sperăm să atingem un rezultat care,
poate, prin ședințe convenționale ar dura mult să-l realizăm.


De asemenea, teatrul sau, mai precis, realizarea unor mici scenete în care
elevii își asumă anumite roluri îi poate ajuta să conștientizeze mai bine
problemele lor și ale altora. Programul Congruent se va derula până în
octombrie 2022 și, pe lângă replicarea lor în alte sate, inițiatorii doresc și
constituirea unui Grup de Acțiune Locală care să preia activitățile conceput de
Docuart și să le continue după încheierea proiectului.

STUDIU World Vision România “Profilul ideologic al liceenilor” (sursa foto: World Vision Romania)
Societate miercuri, 18 decembrie 2024

Profilul ideologic al liceenilor români

În prezent, programa școlară include o singură oră de educație socială pe săptămână, doar la gimnaziu, dar jumătate din școli nu au...

Profilul ideologic al liceenilor români
sursă foto: eesc.europa.eu
Societate miercuri, 11 decembrie 2024

Un Pact criticat, Pactul privind Migrația și Azilul

În luna noiembrie, la Bruxelles, a avut loc a noua ediție a Forumului European privind Migrația, unde s-a discutat despre rolul societății...

Un Pact criticat, Pactul privind Migrația și Azilul
(foto: sweetlouise / pixabay.com)
Societate miercuri, 04 decembrie 2024

Cuvântul care NU zidește

Aproximativ jumătate dintre tinerii Uniunii Europene sunt expuși abuzurilor online. Este rezultatul unui raport Eurostat din 2023, care arată că...

Cuvântul care NU zidește
sursă foto: facebook.com/sachevetclinic
Societate miercuri, 27 noiembrie 2024

ʺhAm nevoie de tine!ʺ

În facultate era cunoscută drept ʺfata cu câiniiʺ. Studentă, în anii 2010, la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din...

ʺhAm nevoie de tine!ʺ
Societate miercuri, 20 noiembrie 2024

Căsătoriile forțate nu sunt o tradiție

Fetele și femeile rome reprezintă unul dintre cele mai vulnerabile și mai neglijate grupuri din România. Adesea, prejudecățile autorităților...

Căsătoriile forțate nu sunt o tradiție
Societate miercuri, 13 noiembrie 2024

Viața dintre turele de muncă ale muncitorilor străini din România

Conform celui mai recent studiu realizat de Centrul pentru Studiul Comparat al Migrației, la sfârșitul lunii octombrie a anului 2023, în România...

Viața dintre turele de muncă ale muncitorilor străini din România
Societate miercuri, 06 noiembrie 2024

Biroul 2.0. Cum s-au schimbat condițiile de muncă în era post-pandemică

Sunt rezultatele unui sondaj publicat de curând de către un dezvoltator imobiliar din România. Anul 2024 a continuat tendința de reîntoarcere la...

Biroul 2.0. Cum s-au schimbat condițiile de muncă în era post-pandemică
Societate miercuri, 30 octombrie 2024

Atenție! Inginerie socială!

Octombrie a fost declarată, în Uniunea Europeană, luna securităţii cibernetice. S-a concentrat, anul acesta, asupra unui tip de ameninţare tot...

Atenție! Inginerie socială!

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company