Obezitatea infantilă

Obezitatea adulţilor şi a copiilor a devenit o problemă majoră în UE. Conform unui comunicat al Eurostat dat publicităţii în 2011, dar cu informaţii referitoare la perioada 2008-2009, între 8% şi 25% dintre adulţi erau obezi în UE.

Christine Leșcu, 17.07.2013, 09:30

Obezitatea adulţilor şi a copiilor a devenit o problemă majoră în UE. Conform unui comunicat al Eurostat dat publicităţii în 2011, dar cu informaţii referitoare la perioada 2008-2009, între 8% şi 25% dintre adulţi erau obezi în UE. Cei mai mulţi dintre ei se aflau în Marea Britanie şi Malta în timp ce România avea una dintre cele mai scăzute rate. De asemenea, în 2007, Organizaţia Mondială a Sănătăţii avertiza că 20% dintre copiii şi adolescenţii din Europa sunt supraponderali, iar o treime dintre ei sunt obezi. În timp, însă, situaţia se schimbă. Cum stau lucrurile azi, în România, în ceea ce priveşte obezitatea infantilă? Conform unei informaţii vehiculate masiv de presă în ultima vreme, România s-ar afla pe locul trei în Europa la obezitate infantilă. Cum nu am reuşit să găsim sursa acestei informaţii, am pornit propriile noastre investigaţii.

Societatea Română de Endocrinologie şi clinica de profil a spitalului Elias” din Bucureşti au realizat un studiu epidemiologic în şcolile din capitală, în mai 2011. Au fost incluşi, aleatoriu, elevi cu vârsta între 6 şi 18 ani. Iată care au fost rezultatele.

Medicul endocrinolog Carmen Barbu: Am aflat că 32% au probleme cu excesul de kilograme, adică 11,5% erau obezi, iar restul de 20,5% erau supraponderali, o categorie intermediară între normal şi obezitate. Comparativ cu restul ţării, ne putem aştepta ca prevalenţa cea mai mare a obezităţii la copii să fie în Bucureşti. În 2009 a fost publicat un studiu realizat în Timişoara tot pe populaţia urbană, cu elevi de gimnaziu şi de liceu în care prevalenţa obezităţii este mai mică decât ce-am găsit în Bucureşti. Prevalenţa obezităţii se situa pe la 1% în timp ce 10% dintre copii erau supraponderali. Este o diferenţă foarte mare faţă de Bucureşti, iar asta arată cât de variate sunt condiţiile de mediu şi ce impact diferit poate să aibă mediul asupra obezităţii la copil.”

În mediul rural, prevalenţa obezităţii s-ar putea, de asemenea, să fie mult mai mică. Prin urmare, obezitatea este cauzată de un stil de viaţă tipic marilor aglomeraţii urbane. Există, în unele cazuri, şi o predispoziţie genetică, stimulată de întâlnirea cu un mediu favorizant. Dacă nu ar exista acest mediu, poate că obezitatea nu ar apărea. În plus, în prezent, sunt mulţi copii obezi sau supraponderali ai căror părinţi nu au aceste probleme. Cauzele principale sunt, în opinia doctoriţei Carmen Barbu, anumite obiceiui nesănătoase cum ar fi: Un exemplu de comportament nesănătos găsit de noi şi foarte răspândit în Bucureşti este faptul că ultima masă este servită foarte târziu seara. Peste 90% dintre copii ne-au spus că iau cina după ora 22.00. În proporţie de peste 90% dintre copii au spus că în casă sunt rezerve de dulciuri lăsate la discreţia lor. Sunt dulciuri concentrate, nu făcute în casă. Pe de altă parte, chestionarul alimentar asociat a arătat că ei nu au întotdeauna asigurată o masă echilibrată cu proteine, glucide şi altele. Chiar în condiţiile în care nutrienţii de bază nu erau asiguraţi, rezerva de dulciuri era asigurată la toată lumea. Peste 90% au raportat că iau masa în faţa televizorului sau a computerului. Iar ultimul aspect pe care l-am semnalat a fost lipsa exerciţiului fizic. La marea majoritatea a elevilor, el se limitează la orele de educaţie fizică. Chiar dacă fac sport în afara şcolii, media este de o oră şi jumătate pe săptămână.”

Pe lângă dulciuri, ingredientele specifice fast-food-ului sunt, de asemenea, periculoase. Conţin prea multă sare, grăsimi şi alte substanţe aditive şi adictive deopotrivă. Copiii le consumă pentru că sunt învăţaţi acasă şi la şcoală să o facă sau pentru că părinţii le neglijează alimentaţia, consideră specialistul în nutriţie Gheorghe Mencinicopschi: Părinţii şi bunicii ar trebui să conştientizeze că la aceste vârste fragede, de 10-11 ani, creierul copilului nu este suficient de bine dezvoltat pentru a discrimina singur între alimente, între a fi capabil să aleagă între alimente sănătoase şi nesănătoase. Copilul învaţă, la această vârstă, prin imitare şi ceea ce găseşte în mediul familial ca stil de viaţă se va amprenta pentru tot restul vieţii în creierul lui. După ce lucrurile s-au cristalizat în acest mod nefericit, adolescentul şi adultul va duce o luptă cu el-însuşi, de obicei pierdută, pentru a-şi îndrepta stilul de viaţă.”

Printre bolile provocate de ingurgitarea acestor substanţe periculoase se numără: hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare şi cerebrovasculare, diabetul de tip 2, unele forme de cancer, guta şi artrită. De asemenea, băieţii suferă un proces puternic de feminizare. Iar în timp obezitatea poate duce şi la scăderea infertilităţii masculine, afectând şi generaţiile viitoare. Ce este de făcut atunci pentru a preveni proliferarea fenomenului încă şi mai mult?

Gh. Mencinicopschi: Gătitul în casă, deşi unora li se pare desuet, demodat, este prima sursă de sănătate pentru că poţi gestiona foarte bine ce pui în mâncare. Astăzi, suntem extrem de neatenţi la ceea ce introducem în gură. Mulţi dintre noi nu au nici măcar curiozitatea de a citi etichetele găsind tot felul de scuze. Necitind eticheta nu vom afla lucruri simple: cât zahăr sau sare am consumat într-o zi, fără să le punem cu lingura. Este clar că o opţiune mult mai sănătoasă este să ne alegem materiile prime şi să preparăm mâncarea în casă. Dacă avem posibilitatea să ne cumpărăm şi alimente bio, dacă ne permitem.”

Din păcate, alimentele în totalitate curate sunt mai greu de găsit astăzi când poluarea cu insecticide sau pesticide este mare şi când animalele sunt hrănite cu furaje industriale. Însă, la toate acestea, nu trebuie adăugată şi hrana ultra-procesată şi plină de substanţe chimice. Gătitul în casă ne ajută să preluăm cât de cât controlul asupra alimentaţiei copiilor.