Prima pagină » Panoramice » Societate » Învingătoarele violenţei domestice

Învingătoarele violenţei domestice

Christine Leșcu, 29.03.2023, 16:53

În cazul violenței domestice sau de gen, discuțiile sunt, în general, axate
pe urmele fizice sau corporale lăsate de loviturile partenerului. Dar, de
fiecare dată aceste lovituri sunt însoțite și de efecte psihice. Despre
violența psihologică la care sunt supuse zilnic femeile abuzate se vorbește mai
puțin, deși se face referire la ea în actele normative și deși constituie,
poate, principala cauză a blocajului care le reține pe victime să părăsească
relația nocivă. Și despre violența psihologică este subiectul principal al
piesei de teatru Restart scrisă de Ozana Nicolau și montată tot de ea la
Centrul Educațional Replika din București. Inspirat din povestirile victimelor
care au reușit să se elibereze din relația abuzivă, spectacolul Restart s-a
bucurat de colaborarea cu organizații non-guvernamentale precum Aleg din Sibiu
și Anais din București. În plus, autoarea Ozana Nicolau și-a amintit de
situații din copilăria ei când auzea despre femei cunoscute bătute de soții sau
concubinii lor și se mira că niciun adult nu reacționa pentru a le veni în
ajutor sau pentru a condamna situația.

Acum legislația românească permite și
emiterea ordinului de restricție provizoriu contra atacatorului, și intervenția
poliției după un simplu apel de urgență. Cu toate că în prezent, victima
primește mai mult ajutor din partea autorităților și a organizațiilor
non-guvernamentale, abuzul emoțional o ține încă mult timp prizoniera relației
nocive. Cum să învingi violența de acest tip aflăm din piesa Restart și de la
regizoarea Ozana Nicolau: Violența fizică este cea care se vede, e
flagrantă, e pedepsită de lege. Însă ea este posibilă pentru că există o
violență emoțională care nu este văzută și pe care legea nu o sancționează.
Aceasta este foarte greu de dovedit. Și de la asta a pornit ideea: să vedem
ceea ce se întâmplă în mintea unei femei care, deși are de suferit, tot ea se
simte vinovată. Este adesea manipulată să se simtă vinovată sau să se simtă
fără putere, să simtă că nu poate să plece, că nu are soluții. Și mi s-a părut
important de redat faptul că mintea poate să ne joace feste și poate uneori să
ne țină pe loc. Sigur când ne regăsim puterea, tot mintea e cea care ne ajută
să plecăm de acolo, să reconstruim tot.

În piesă există doar două personaje
interpretate de actrițele Mihaela Rădescu și Nicoleta Lefter. Cea din urmă ne
spune acum ce a determinat-o să joace rolul unei victime inițial, apoi al unei
învingătoare a violenței de gen. Nicoleta Lefter: În primul rând, oferta Ozanei. Îmi doream foarte tare să lucrez cu ea
și cu actrița Mihaela Rădescu. Și subiectul m-a atras pentru că e un subiect
care trebuie să aibă o voce. Și este adevărat că în teatrele de stat nu prea
există spectacole cu un asemenea discurs. Apoi poveștile m-au emoționat foarte
tare și într-adevăr, după ce le-am citit, le-am și cunoscut pe unele dintre
femeile acelea, căci au fost la spectacol. Și da, mi se pare important. Mi se
pare că e un pas care trebuie făcut și susținut. Și îți iei și o mare
responsabilitate, știind că poveștile sunt reale, că femeile astea există, că
au venit în sală. Îți dai seama că gestul tău contează în prezent extrem de
tare. Când ești pe scenă și spui povestea lor, simți o energie venind din sală.

Este adevărat că spectacolul are darul de
a stârni empatia spectatorilor pentru tribulațiile victimei. Iar Nicoleta
Lefter, la rândul ei, a fost mișcată de anumite întâmplări redate pe scenă și
trăite de unele dintre femeile abuzate:
M-au impresionat mărturiile. Una e cea a
femeii care spune că, după ce a avut loc despărțirea sau divorțul, fostul soț a
hărțuit-o ani de zile cu procese pe care i le intentase ei, prietenilor care au
ajutat-o, părinților și polițiștilor. Adică nu se termină totul cu o
despărțire, cu o separare. Asta mi se pare un calvar. Și cel mai rău lucru era
că trauma nu e doar a femeii. Când există și copii la mijloc, mi se pare mult
mai grav, pentru că ei nu știu cum să treacă. Tu, ca adult, reușești cumva să
depășești momentul, dar pentru un copil e destul de rău pentru că poate să-i
lase sechele toată viața. Și poate dacă lucrurile nu sunt discutate și nu sunt
rezolvate corect, e posibil să ajungă și copilul un agresor sau chiar o
victimă.

Restart nu este primul spectacol al
Ozanei Nicolau inspirat din realitățile sociale. Acum câțiva ani a montat
Foreplay, o piesă scrisă tot de ea despre mamele adolescente și prezentată
tot la Centrul Educațional Replika. Acest tip de teatru ancorat în social
reprezintă o modalitate de a atrage atenția asupra unor probleme des întâlnite
în viața de zi cu zi. Care este impactul ? Ne răspunde tot Ozana Nicolau.

Eu cred că impactul există. Dacă e să fiu sinceră, sigur că el e mult
mai mic decât ne-am fi dorit, pentru că o sală de teatru are câteva zeci de
locuri sau câteva sute, dacă e o sală mai mare. Dar mesajul se propagă pentru
că oamenii merg și vorbesc mai departe cu colegi de serviciu, cu prieteni, cu
familiile lor. Și uitați, chiar zilele trecute am primit un feedback foarte
fain de la o spectatoare care a venit cu fiul ei de 14 ani care inițial nu voia
să meargă la teatru. El rămăsese cu impresia că teatru înseamnă doar teatru
pentru copii sau teatrul de păpuși. Și apoi a venit, a văzut spectacolul
Restart și a zis: Dacă asta înseamnă teatru, mai vreau. Mi s-a părut
extraordinar că a venit și că i-a plăcut, deși e un subiect destul de dificil
pentru vârsta lui. Cred că oamenii vor să vadă subiecte care sunt desprinse din
viața lor de zi cu zi. Cred că poate nu găsesc într-un spectacol de teatru
soluția exact pentru problema lor, dar cred că poate să găsească o direcție, un
mod de a privi lucrurile sau măcar o încurajare, speranța că se poate și altfel
sau să știe că nu sunt singuri.

Un alt mesaj venit din partea unui
pre-adolescent, spectator la Restart, a fost acela de a-i mulțumi mamei că
l-a adus la spectacol unde a putut vedea ceea ce nu și-ar dori să devină: un
soț și tată abuzator.