Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Inițiative cetățenești de monitorizare a autorităților

Şi în 2023, tinerii au luat statul la întrebări, iar răspunsurile primite se găsesc în raportul de diagnoză cu care s-a încheiat proiectul Cetățeni Activi pentru Servicii Publice de Calitate, organizat de Societatea Academică Română (SAR).

Inițiative cetățenești de monitorizare a autorităților
Inițiative cetățenești de monitorizare a autorităților

, 20.12.2023, 14:15

Şi în 2023, tinerii au
luat statul la întrebări, iar răspunsurile primite se găsesc în raportul de
diagnoză cu care s-a încheiat proiectul Cetățeni
Activi pentru Servicii Publice de Calitate, organizat de Societatea Academică
Română (SAR).


Aflat la cea de-a doua ediție, după cea derulată în
2022, proiectul a avut două componente. Prima a presupus monitorizarea modului
în care administrația publică din 8 orașe se ocupă de educație, gestionarea
deșeurilor și transportul public. Cea de-a doua a fost componenta de advocacy
pusă în practică prin implicarea a 80 de voluntari tineri care au discutat cu
cetățenii din cele 8 localități, au aflat ce-i nemulțumește și, mai ales, le-au
arătat ce spun legile despre chestiunile care-i preocupă.


În ceea ce privește
raportul de diagnoză privind educația, gestionarea deșeurilor și transportul
public, s-au constatat îmbunătățiri față de 2022, dar și scăderi în zonele
analizate și anume Alba Iulia, Bacău, Baia Mare, Constanța, Deva, Giurgiu, Râmnicu Vâlcea și
sectorul 1 din București. Punctajele acordate gestionării deșeurilor și
transportului public au crescut, dar au scăzut la capitolul educație,
principalele probleme fiind constatate la repartizarea burselor.


În privința
deșeurilor, însă, Andreea Petruț, coordonatoarea acestei secțiuni a conchis:

Se constată anumite creșteri în ceea ce privește gestionarea
deșeurilor. Nu s-a îmbunătățit cu mult, dar în unele cazuri sunt schimbări
semnificative. Mi se pare important de menționat, de exemplu, aici situația de
la București, sector 1, unde chiar am observat că există oameni care chiar își
dau interesul cum să răspundă la cererile noastre sau ce demersuri au încercat
să facă anul acesta. Deși inițial au pornit cu un punctaj destul de mic, acum a
crescut cu aproape 10 puncte.


La Alba Iulia nu am găsit schimbări
semnificative, dar nici în celelalte municipii. După cum ziceam, se constată o
ușoară creștere, însă practic progresele realizate nu determină o situație sau
o îmbunătățire semnificativă pentru niciunul dintre cazuri. Avem centre de
colectare cu voluntari care sunt pentru fluxurile speciale de deșeuri, adică
deșeuri voluminoase, deșeuri de construcții sau deșeuri electrice și
electronice.


Apoi am observat mai multe campanii de informare și educare a
cetățenilor și aici o să remarc foarte mult cazul municipiului Bacău, unde au
dezvoltat inclusiv o aplicație pentru cetățeni, pentru ca aceștia să poată găsi
informațiile mai ușor și să sesizeze problemele mai ușor. Alte aspecte negative
pe care chiar vreau să le menționez privesc lipsa de demersului de implementare
a instrumentului economic plătește pentru cât arunci. Nu avem niciun municipiu
care să fi implementat cu succes acest instrument economic.




De asemenea, lipsesc date
privind reciclarea deșeurilor, capitol care împreună cu nivelul general de
gestionare selectivă a deșeurilor, plasează România printre țările-problemă ale
UE privind protecția mediului. Andreea Petruț detaliază informațiile cuprinse
în raportul de diagnoză.

Ce vreau să punctez este faptul că există o
lipsă de transparență totală. Adică, dacă vrei să cauți în momentul ăsta cât a
reciclat un județ, nu ai de unde să afli. Datele acestea nu sunt publice și e
trist, pentru că sunt totuși niște date de interes public. Nu doar eu care fac
o cercetare ar trebui să am acces la ele, ci orice cetățean interesat de acest
serviciu public în localitatea lui ar trebui să poată să intre pe siteul operatorului
de salubritate pentru acest tip de informații. În legislație se specifică explicit că, la nivelul fiecărei localități,
trebuie să existe un site unde să fie informați cetățenii despre calendarul de
ridicare a deșeurilor sau despre cum se selectează. Până la urmă cât te costă
să faci un site? E de bun simț și ușor de făcut și chiar ar ajuta la
îmbunătățirea situației. Dar dacă nu avem sancțiuni și pentru lucrurile astea
explicite, probabil unele municipalități nu vor schimba asta niciodată.


În privința transportului
public, în cele 8 localități au fost analizate mai ales accesibilitatea
mijloacelor de transport, interconectivitatea stațiilor, respectarea
programului, gradul de igienă și facilitățile pentru grupurile vulnerabile.
Punctajul cel mai mare l-a primit Bucureștiul pentru că, oricum, în capitală
rețeaua de transport în comun este cea mai dezvoltată, având în vedere
dimensiunile orașului. Iar, aici, în ultima vreme s-au luat măsuri atât pentru
fluidizarea traficulului pentru autobuze sau troleibuze, dar și pentru
monitorizarea programului acestora prin aplicații dedicate.

În același timp,
însă, măsurarea satisfacției cetățenilor pleacă de la un nivel foarte jos,
fiind de notorietate faptul că mulți bucureșteni, și nu doar ei, aleg să se
deplaseze cu autoturismul fiindcă transportul public nu îndeplinește niște
criterii elementare de previzibilitate și curățenie, precizează Andra Mețac,
coordonatoarea proiectului Cetățeni Activi pentru Servicii Publice de Calitate.

Noi am
punctat și reacția cetățenilor, și motivele pentru care aceștia nu accesează
transportul public: lipsa de igienă, lipsa de conformitate cu programul și
nevoile cetățenilor, afișarea şi respectarea programului, astfel încât să fie
accesibil pentru toți utilizatorii. Și atunci lucruri destul de mici, care
poate am zice inițial că nu au un impact atât de mare cum ar fi o simplă
afișare a stațiilor și a orelor la care vine un autobuz, au avut un impact
destul de mare asupra comunității și mie mi se pare puțin chiar amuzant, având
în vedere că vorbim de o nevoie atât de simplă.


Așadar,
lucrurile elementare, deși sunt așteptate într-un mod nefiresc de îndelungat,
cresc calitatea unui serviciu atunci când, în sfârșit, se întâmplă. Iar acesta
este un motiv în plus pentru care tinerii – și nu doar ei – trebuie să-i
monitorizeze mai des pe cei însărcinați de bunul mers al comunității, inclusiv
prin programe similare proiectului Calitatea Serviciilor Publice la Nivel
Local, derulat de SAR


RadioRomaniaInternational · Societate – 20.12.2023
Foto: Eric Ward / unsplash.com
Societate miercuri, 02 aprilie 2025

Combaterea traficului de persoane

De asemenea, un raport Eurostat arăta că 63% dintre victimele traficului în UE erau fete sau femei, cu Luxemburg, Estonia și Austria fiind...

Combaterea traficului de persoane
Foto: Providence Doucet / unsplash.com
Societate miercuri, 26 martie 2025

Gras și frumos, dar sănătos?

Există în limba română expresia „gras și frumos”, prin care este indusă o idee pozitivă legată de kilogramele în plus. Invocând...

Gras și frumos, dar sănătos?
digitalitzare (sursă foto: pixabay.com@geralt)
Societate miercuri, 19 martie 2025

Optimism pe drumul spre digitalizarea României

Un studiu recent arată că 59% dintre români consideră că digitalizarea este benefică, iar 52% cred că are un impact pozitiv asupra calității...

Optimism pe drumul spre digitalizarea României
(foto: pixabay.com @Vertax)
Societate miercuri, 12 martie 2025

Perspectiva utilitară asupra migrației de muncă

Din 2022 până în anul prezent, Guvernul român a stabilit un contingent de 100.000 de muncitori de muncitori străini în fiecare an. Conform...

Perspectiva utilitară asupra migrației de muncă
Societate miercuri, 05 martie 2025

Sănătatea mintală a angajaţilor români

Cele două cazuri de deces la locul de muncă din 2024 au atras atenția specialiștilor. Mai mult, în februarie 2025, o companie din România a...

Sănătatea mintală a angajaţilor români
Societate miercuri, 26 februarie 2025

Biserica și oamenii, bilanț centenar

2025 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române. O lege în acest sens a...

Biserica și oamenii, bilanț centenar
Societate miercuri, 19 februarie 2025

Ne fură, oare, inteligența artificială joburile? Ce-i de făcut?

Teama că inteligența artificială (IA) va alimenta o criză a șomajului, aruncând munca umană în irelevanță, este una dintre problemele...

Ne fură, oare, inteligența artificială joburile? Ce-i de făcut?
Societate miercuri, 12 februarie 2025

„Treabă de femei”: soluții pentru inegalitatea de gen în domeniile STEM

La nivel mondial, statisticile UNESCO arată că femeile alcătuiesc doar o treime din cercetătorii științifici și că această proporție a...

„Treabă de femei”: soluții pentru inegalitatea de gen în domeniile STEM

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company