Prima pagină » Panoramice » Societate » Escalada, de la terapie la performanță sportivă

Escalada, de la terapie la performanță sportivă

Roxana Vasile, 17.05.2023, 14:10

Fondată și condusă de
Claudiu Miu, fost campion balcanic de escaladă, Climb Again din București este o asociație club sportiv care, din
2014, organizează sesiuni gratuite de terapie prin cățărare pentru copii și
tineri cu diverse dizabilități: de vedere, de auz, tulburări de spectru autist
ori neuromotorii. La Climb Again, acțiunile
civice sunt susținute de oameni tipici obișnuiți. Mai precis, plata cursurilor
și a abonamentelor persoanelor valide reprezintă, de fapt, gratuitate pentru
copiii și tinerii cu diverse deficiențe.

Răzvan Nedu,
instructor la Climb Again, ne-a
povestit despre efectele terapeutice ale escaladei:

E un sport care te obligă să trăiești
prezentul, să fii acolo, să înțelegi exact ce se întâmplă cu corpul tău, te
obligă să conștientizezi anumite frici limitative pe care le ai sau pe care ți
le pui singur și nu-ți dai seama că tu le ai sau că chestia asta o poți face
ușor, dacă nu ți-e frică. Te face să ai încredere în oameni și să înveți să
comunici cu ei, pentru că escalada este un sport în care unul se cațără, iar
altul îl filează, îl susține în siguranță și atunci e un sport de echipă. Iar
pentru cei cu dizabilități, ca și pentru cei tipici, escalada e un sport în
care traseul e standard, dar abilitățile omului sunt diferite. Ești mai înalt,
ești mai puternic, ești mai flexibil, vezi, nu vezi, ai o pareză, nu ai o mână,
nu ai un picior… înveți să te descurci în felul tău, înveți să te adaptezi la
ceea ce poate să facă corpul tău, ca să parcurgi acel traseu. Așa e și în
viață! Trebuie să înveți să te descurci pentru tine.

Contrar impresiei, escalada
nu este un sport extrem. Presupune cățărarea pe un perete de stâncă sau pe un
panou artificial prin forțe proprii, în scopul de a
ajunge în vârf sau de a termina un traseu predefinit fără a cădea. Atât timp
cât cel care se cațără și partenerul care îl asigură respectă toate măsurile de
siguranță, riscul este zero. Dar nu numai atât! Pentru persoanele cu
dizabilități, beneficiile fizice sau psihice ale escaladei pot fi foarte mari. Din
nou, Răzvan Nedu explică:

Focusul nu e pe ce nu poți să faci. Nu poți
să vezi prizele, o să-ți zică cineva unde sunt! Nu poți să ridici piciorul atât
de sus, ori o să lucrăm la mobilitate, ori o să găsim o altă variantă de a
poziționa mâinile, ca să ne fie mai ușor! E foarte mult despre a găsi soluții.
Cei cu dizabilități văd aceste probleme și nu caută soluții. Se opresc la
faptul că sunt prea multe bariere, prea multe minusuri. În cățărat ai foarte
multe probleme, ai foarte multe trasee pe care să le parcurgi, să le rezolvi,
dar ele te obligă să găsești soluții. Și chestia asta se transpune și în viața
de zi cu zi.
Dacă tu începi să găsești soluții pe un traseu de
cățărat, asta nu are cum să rămână doar o oră-două pe săptămână, cât stai în
sala de cățărat. Nu poți să găsești soluții doar acolo și în restul vieții să
nu mai găsești soluții pentru tine!

În escaladă, copiii
sau tinerii cu dizabilități prind curaj în propriile puteri și evadează din
globul de sticlă în care sunt, adesea, ținuți, de teamă că nu se vor putea
adapta unui mediu natural sau social uneori ostil. În egală măsură,
cățărându-se alături de copii normali, înțeleg cu nu sunt cu nimic mai prejos
decât aceștia. Răzvan este exemplul viu că lucrurile stau așa!

Acum aproape 7 ani, cei de la Climb Again făceau un tur cu un panou
mobil pe la școlile de năvăzători din țară și au venit și la liceul unde eu
învățam. Eu, pe atunci, îmi doream să mă apuc de mișcare și făceam exerciții,
mă apucasem de vreo două luni și cățăratul mi-a plăcut, m-a atras mai mult
decât ideea de fitness, de mers la sală. Cumva mă bătea gândul să mă apuc de
asta, dar cățăratul mi s-a părut mult mai tare și m-am ținut. Iar când am fost
prima oară la stâncă, m-a cucerit total. Aptitudinile
nu pot să zic că au fost ieșite din comun și nici că am fost remarcat pentru
chestia asta. Claudiu, fondatorul Climb Again și antrenorul lotului, a zis
hai, să mergem la competiții, să vezi cum e. Și m-am dus! Nu am
avut cine știe ce performanță la început, dar am zis că aș vrea să cresc.

Și
a crescut!

Răzvan Nedu – ați înțeles,
desigur – este nevăzător. Medicii spun că vede cam 1%. Pe timp de zi, totul se
reduce la artă abstractă, cum spune el, adică distinge lumini și umbre și numai
datorită logicii își dă seama ce are prin preajmă. Noaptea, totul devine negru cu
puncte albe. Îi place foarte mult să meargă la școli de nevăzători să-i învețe pe
cei ca el să folosească bastonul alb. Dar, de când a descoperit escalada, nu
își poate imagina existența fără ea. Cățăratul a devenit modul lui de viață. Este
instructor sportiv la Climb Again atât
pentru persoane cu dizabilități, cât și pentru persoane tipice. Este membru al
Lotului Național de Paraclimbing. Este multiplu medaliat la Cupe și Campionate
Mondiale de cățărare pentru persoane cu deficiențe. Și a urcat și pe Mont
Blanc, Elbrus, Aconcagua și Matterhorn.

Limitările sunt
mai mult în capul nostru decât fizice. Noi credem că nu putem face anumite
lucruri și atunci chiar nu le facem. Când începem să nu ne mai gândim la asta
și doar să căutăm soluții, atunci începem să facem lucruri. – spune Răzvan
Nedu, care are și un mesaj pentru toți cei pe care exempul lui i-ar putea
inspira:

Natura este minunată și lumea, în general.
Ar fi bine să o descoperim, să căutăm să o descoperim, să nu ne fie frică, să o
facem cu cap, dar să nu ne aruncăm cu capul înainte… nu știu să înot și mă
arunc într-un râu… hai să înot, să învăț, s-o iau ușor, să descopăr și să mă
bucur de fiecare senzație, pentru că e specială, e unică. Și atunci când o iau
încet și când înțeleg că va dura, atunci pot să-mi acord timp și să o fac cu
pași mici și să ajung mai departe decât pot crede inițial. E nevoie doar de
constanță.