Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Educaţia artistică în şcoală

Pe 15 septembrie, se reia, în mod tradiţional, învăţământul preuniversitar după vacanţa de vară. Pentru cei aproximativ 3,2 milioane de elevi şi preşcolari care au început şcoala chiar în prima a zi săptămânii, anul acesta are câteva surprize mai mult sau

Educaţia artistică în şcoală
Educaţia artistică în şcoală

, 17.09.2014, 10:59

Pe 15 septembrie, se reia, în mod tradiţional, învăţământul preuniversitar după vacanţa de vară. Pentru cei aproximativ 3,2 milioane de elevi şi preşcolari care au început şcoala chiar în prima a zi săptămânii, anul acesta are câteva surprize mai mult sau mai puţin plăcute. Cele neplăcute i-au întâmpinat pe elevii claselor I şi a II-a care, măcar o perioadă, nu vor avea manuale. Motivul ţine de o decizie a Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor care, în urma plângerilor unor edituri, a dispus reluarea licitaţiilor pentru atribuirea realizării de manuale atât digitale, cât şi tipărite. Vestea bună se referă la introducerea unor materii noi. Elevii de la clasele primare vor putea opta pentru un curs opţional despre arhitectură şi mediul construit, iar elevii din liceele de muzică vor putea studia istoria jazzului. O altă surpriză, tot artistică, este adusă de Radio România Muzical care împreună cu Ministerul Educaţiei Naţionale au semnat un protocol de colaborare în cadrul căruia proiectul „Ascultă 5 minute de muzică clasică” devine program naţional în şcoli, începând cu anul şcolar 2014-2015. Ce li se pregăteşte elevilor prin acest proiect aflăm de la Cristina Comandaşu, redactor-şef adjunct la Radio România Muzical: Iniţiativa a apărut din 2010 pentru că Radio România Muzical pregăteşte aceste cinci minute de muzică clasică de atunci. A fost însă un proiect care din 2010, binanual, a fost organizat în spaţii neconvenţionale unde se strânge mult public, dar unde de obicei nu se ascultă muzică clasică: hipermarketuri, mall-uri, sedii de firmă. Însă ţelul nostru principal a fost să oferim tinerilor din România acces la acest tip de muzică.”



Graţie parteneriatului cu Ministerul Educaţiei, fişierele audio cu cele cinci minute de muzică vor ajunge, prin internet, la toate şcolile din ţară, iar ele vor putea fi folosite şi în cadrul altor cursuri, nu doar la cele de profil. Cristina Comandaşu: Aceste piese muzicale devin suport didactic pentru orele de muzică, dar pot fi folosite şi la alte cursuri ca fundal sonor pentru alte activităţi, cum ar fi cele din zona artelor. Noi trimitem, printr-un sistem centralizat, unor persoane-cheie din fiecare judeţ, adică inspectorilor de specialitate, fişierele acestea audio. Ei, la rândul lor, le trimit către şcoli şi în felul acesta suntem siguri că se implementează proiectul la nivel naţional. Este un pachet unic. Exact aceleaşi piese, în număr de 31, ce vor putea fi auzite în şcoli de la 1 octombrie vor fi ascultate şi în spaţiile publice. Sunt lucrări din toate stilurile muzicale importante de la baroc la muzica modernă şi sunt acele lucrări pe care noi le numim hiturile” muzicii clasice. Am vrut să aducem în prim-plan tocmai aceste valori eterne şi cu ele să se familiarizeze copiii ca apoi să facă un pas mai departe către alte lucruri poate mai puţin accesibile”.



Nu doar muzica, ci şi alte domenii artistice pot fi folosite, în mod creativ şi non-conformist, la prezentarea cursurilor obişnuite, după cum ne spune Mihai Iacob, cercetător la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei: Artele pot fi folosite şi la istorie şi la educaţie tehnologică, la absolut toate orele, pentru că îi stimulează pe copii. Cursurile devin dinamice, nu se mai limitează la un profesor care vine şi-şi povesteşte lecţia. Iar după aceea, prin expunerea lor la artă le dăm acestor copii acces la o paletă mai largă de lucruri.”



Nu doar în cadrul cursurilor obişnuite pot fi folosite artele. Prin mijlocirea lor, copiii pot fi ajutaţi să-şi creeze diverse abilităţi sociale şi să-şi depăşească anumite blocaje emoţionale, aşa cum au dovedit-o şi proiectele la care a participat Mihai Iacob în comunităţi defavorizate: Am lucrat cu artişti care s-au dus în comunităţi defavorizate şi care au lucrat cu copiii de acolo. Am avut astfel de proiecte la Azuga, în comuna Conţeşti din Teleorman unde am lucrat cu un coregraf de dans contemporan şi cu unul de dans popular. În vara aceasta, am organizat şi o tabără de pictură de icoane lângă Braşov. Arta este un instrument foarte puternic de motivare, de punere în mişcare a energiilor copiilor, dar ea trebuie integrată într-un anumit proces. Copiii trebuie să digere experienţa artistică.”



Având în vedere toate aceste avantaje, este arta prezentă în mod suficient în şcoală? A oferit un răspuns empiric Raluca Pop, managerul asociaţiei “MetruCub. Resurse pentru cultură”.


Este insuficientă. Dar fac o precizare. Eu vin din zona de contact cu organizaţii şi artişti care lucrează cu şcolile şi de aceea aş spune că observ o diferenţă mare între urban-rural. Foarte multe activităţi inovatoare, mai ales în ceea ce priveşte colaborarea cu artiştii şi organizaţii de artişti sunt polarizate în centre urbane, lăsând activităţile culturale din mediul rural să fie mult mai slabe. Asta se întâmplă atât din raţiuni financiare, cât şi din cauză că ong-urile sunt, în general, concentrate la oraş.”



Indiferent, însă, de locul unde se desfăşoară experienţa artistică, impactul ei este cu atât mai puternic, cu cât implică elevul într-un grad mai mare. Raluca Pop: Ce mi se pare mie că merge în acest moment şi poate că ar trebui plusat în acest sens ar fi parteneriatele dintre organizaţii şi şcoli, dar aceste parteneriate să nu aibă loc în şcoală. De asemenea, sălile de sport pot fi mai bine folosite pentru alte activităţi. E o diferenţă foarte mare între impactul pe care arta îl are asupra copiilor în momentul în care ei consumă pasiv cultură – merg la un spectacol sau vizitează un muzeu – sau sunt implicaţi direct. Impactul cel mai mare apare atunci când copilul chiar practică arta: învaţă să cânte la un instrument, participă la o trupă de dans, joacă într-un spectacol.”



În prezent, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei din Bucureşti desfăşoară un studiu pentru a afla atât date exacte privind prezenţa artelor în şcoală, cât şi dorinţele elevilor, ale părinţilor şi ale profesorilor legate de acest aspect.


Imobiliare (Foto: mastersenaiper / pixabay.com)
Societate miercuri, 22 ianuarie 2025

Locuința ca drept uman fundamental

Costurile locuințelor reprezintă cea mai mare cheltuială în gospodăriile din Uniunea Europeană, iar prețurile tot mai mari la case și chirii,...

Locuința ca drept uman fundamental
Foto: pixabay.com
Societate miercuri, 15 ianuarie 2025

Țară mai bogată, oameni mai săraci

Riscul de sărăcie sau excluziune socială reprezintă situația unei gospodării care se confruntă cu cel puțin unul dintre cele trei riscuri...

Țară mai bogată, oameni mai săraci
Foto: Ravi Patel / unsplash.com
Societate miercuri, 08 ianuarie 2025

Munca după pensionare în Europa și în România

Un studiu publicat recent de Eurostat arăta că doar 13% dintre cetățenii Uniunii Europene continuă să rămână activi în câmpul muncii după...

Munca după pensionare în Europa și în România
Foto: Markus Spiske / unsplash.com
Societate miercuri, 01 ianuarie 2025

Pericolul care nu mai poate fi ignorat: copii consumatori de droguri și ce putem face să-i ajutăm

31 mai va fi Ziua Națională a conștientizării riscurilor asociate consumului de droguri. Vorbim de un proiect de lege adoptat recent în Camera...

Pericolul care nu mai poate fi ignorat: copii consumatori de droguri și ce putem face să-i ajutăm
Societate miercuri, 25 decembrie 2024

Bradul de Crăciun, între tradiție și modernitate

Poate părea surprinzător, dar primul brad îmbodobit de Crăciun datează, în România, doar din 1866, în treacăt fie spus unul din anii...

Bradul de Crăciun, între tradiție și modernitate
Societate miercuri, 18 decembrie 2024

Profilul ideologic al liceenilor români

După un an tumultos de alegeri, în care candidaților li s-a reproșat că nu au suficiente propuneri care să intereseze tinerii, în care...

Profilul ideologic al liceenilor români
Societate miercuri, 11 decembrie 2024

Un Pact criticat, Pactul privind Migrația și Azilul

În luna noiembrie, la Bruxelles, a avut loc a noua ediție a Forumului European privind Migrația, unde s-a discutat despre rolul societății...

Un Pact criticat, Pactul privind Migrația și Azilul
Societate miercuri, 04 decembrie 2024

Cuvântul care NU zidește

Aproximativ jumătate dintre tinerii Uniunii Europene sunt expuși abuzurilor online. Este rezultatul unui raport Eurostat din 2023, care arată că...

Cuvântul care NU zidește

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company