Cum a influențat pandemia starea psihică și emoțională a copiilor

Peste un an de pandemie, restricții de tot felul, școală online, cursuri ținute fizic, dar cu risc mare pentru sănătate... toate acestea au afectat, cu siguranță, bunăstarea emoțională a celor mai tineri.

Christine Leșcu, 24.11.2021, 16:37

Peste un an de pandemie, restricții de tot felul, școală online, cursuri
ținute fizic, dar cu risc mare pentru sănătate… toate acestea au afectat, cu
siguranță, bunăstarea emoțională a celor mai tineri. O relevă și o analiză
efectuată de Asociația Salvați Copiii care, în această perioadă, a acordat
consiliere psihologică gratuită elevilor din mai multe orașe. Iată ce s-a
constatat, după o anchetă realizată în rândul celor care au apelat la aceste
servicii: un copil din trei s-a
confruntat cu stări de anxietate și a avut nevoie de consiliere și suport
psiho-emoțional, procentul fiind mai mare în rândul adolecenților, ajungâng
chiar aproape de 50%. De asemenea, 90% dintre copiii care au avut nevoie de
terapie psihologică în ultimul an au dezvoltat probleme emoționale în legătură
cu contextul acesta al pandemiei. Din păcate, o cercetare exhaustivă și oficială
pe această temă nu există, deocamdată.

Pe de altă parte, există însă date
despre modul în care școala și-a informat elevii despre pericolul pandemiei și
a aplicat măsurile de siguranță sanitară în clase, măsuri care influențează,
evident, bunăstarea emoțională. Tot Asociația Salvați Copiii în colaborare cu
Consiliul Național al Elevilor a realizat o anchetă pe aceste teme, intitulată
Te simți în siguranță în școala ta la care au răspuns aproape 22.000 de elevi. Ce s-a aflat cu această
ocazie, ne spune Silviu Morcan, Președintele Consiliului Național al Elevilor.

În ceea ce priveşte activităţile de informare, observăm că informarea
cu privire la prevenirea transmiterii bolilor s-a facut calitativ în
majoritatea unităţilor de învăţământ. Peste 86% dintre elevi au indicat
că au înţeles pe deplin informaţiile transmise din partea personalului
şcolii. Procente
mult mai mici dintre respondenţi au declarat că ar fi avut nevoie de mai multe
lămuriri cu privire la limitarea răspândirii virusului SARS-COV-2 sau chiar nu
au primit nicio informaţie legată de acest subiect. Campaniile de informare cu
privire la vaccinare care ar fi trebuit să fie organizate în şcoli au ajuns la
mai puţini elevi. Peste o treime din
respondenţi, în jur de 36%, au afirmat că în şcoala lor au avut loc astfel de
campanii.

În aceste condiții, este școala percepută ca un loc sigur
din punct de vedere sanitar? Răspunde tot Silviu Morcan: Sentimentul de siguranță pe care școala îl conferă elevilor a fost un
alt subiect pe care am vrut să-l atingem. Și, în ciuda frecvenței mari cu care
au fost raportate situațiile de trecere în online din cauza îmbolnăvirii unui
coleg, putem observa că subzistă în mare parte sentimentul de siguranță în
școală, media la nivel de eșantion fiind de 3,53 puncte din 5 unde 1 înseamnă
deloc in siguranță și cinci pe deplin în siguranță. Peste jumătate dintre
respondenți au indicat niveluri ridicate ale acestui sentiment de siguranță.
Altfel răspunsurile la întrebarea deschisă de la finalul consultării noastre
sunt foarte diverse, opiniile fiind sunt împărțite egal între cei care ar vrea
o trecere totală în online și cei care spun că școala față în față este o
variantă sigură și preferată. La fel de împărțite sunt și opiniile privitoare
la măsurile prevenție, cum sunt masca sau distanțarea, pentru că o parte vrea
aplicarea lor cu mai multă strictețe și o altă parte dorește renunțarea totală
la aceste măsuri.

Cu toate acestea, anxietatea
și modul în care se strecoară ea fiind extreme de insidioase, e greu de spus și
ce anume declanșează această tulburare și cum se manifestă ea. La fel, este dificil de constatat dacă exclusiv școala sau întregul context
al pandemiei reprezintă cauza anxietății. În orice caz autoritățile recunosc că,
în momentul de față, nu există un instrument prin care să colecteze date
privind starea psiho-emoțională a elevilor. Dar, totuși, există niște indicii pe care profesorii
le pot observa și încerca să le rezolve cu ajutorul psihologilor școlari,
consideră Radu Szekely,
consilier al Ministrului Educației:

Din discuțiile noastre, am ajuns cu
ajutorul specialiștilor la o concluzie: anxietatea există la copii și tineri în
școli, doar că nu este observată suficient. Copiii nu verbalizează această
anxietate. Și la nivel emoțional ea este semnalizată prin gesturi de teamă, de
expresie panicată, uneori poate prin lipsă de interes și la nivel cognitiv.
Alteori, copiii întreabă despre anumite lucruri care, indirect, semnalizează
faptul că au o altă preocupare pe când noi în sistemul de învățământ de multe
ori răspundem foarte direct la întrebarea pusă fără să analizăm ce este în
spate. Dar este rolul cadrului didactic și al părintelui și vreau să
cred eu că, în curând, și al psihologului școlar care va fi în fiecare școală să
observe semnele de mai sus, să le
identifice cauzele și să rezolve aceste situații, mai ales că, atunci când
anxietatea este mare, unii copii și tineri au chiar și manifestări la nivel
somatic.

De asemenea, acasă părinții
trebuie să-și observe copiii cu atenție și să discute cu ei, deși noi suntem
o societate care tinde să reprime emoţiile şi copiii nu au prilejul de a-şi
exprima trăirile, consideră medicul psihiatru Carmen Truțescu:

Orice schimbare în rutină sau în comportament este un semnal de alarmă.
Dacă un copil dormea 10-12 ore pe zi, iar acum doarme 18-20 ore sau nu mai
doarme deloc, dacă își modifică felul în care mănâncă, dacă e extrem de
irascibil, pentru că anxietatea e greu de exprimat în cuvinte, însă
irascibilitatea poate fi un indiciu, toate astea înseamnă că se întâmplă ceva.
Noi nu avem pretenția ca părintele să pună diagnosticul, dar părintele poate să
observe modificarea în starea lui emoțională. Mai departe că este anxietate, că
e depresie, că e boala de adaptare, că este bullying este o altă suferință
stabilește specialistul care vede copilul. Ar fi ideal să se consulte și cu
profesorul și să avem această perspectivă dublă. Deci mi-ar plăcea foarte tare
dacă profesorii într-adevăr ar putea să sesizeze și aceste comportamente care
sunt atipice: faptul că un copil nu iese din bancă, că nu vorbește cu alții, că
plânge, că nu mănâncă în pauză. Un copil care nu vorbește în public, care nu
vorbește în fața altor colegi are poate o particularitate de dezvoltare.

Ocazia ca, în cadrul școlii, profesorii și părinții să
coopereze în acest sens ar putea fi oferită printr-o recentă inițiativă
legislativă: creearea unor cabinete psihologice în fiecare unitate de
învățământ unde să fie efectuate testări frecvente ale copiilor și unde să fie
găsite și soluții de remediere a tulburărilor pshio-emoționale astfel
depistate. Momentan, însă, inițiativa acesta se află în dezbatere parlamentară.