Ce a învățat omenirea din războiul din Ucraina
Astăzi este despre bunătate, compasiune și empatie, în contextul războiului din Ucraina, a cărui singură parte bună este că a trezit o extraordinară emoție colectivă.
Luiza Moldovan, 06.04.2022, 15:08
Astăzi este despre bunătate, compasiune și empatie, în contextul războiului din Ucraina, a cărui singură parte bună este că a trezit o extraordinară emoție colectivă. Impresionantele eforturi, făcute din proprie voință, de români, dar și de restul Europei au scos la suprafață o capacitate fundamentală a oamenilor, anume aceea de a se pune în locul celuilalt, de a reacționa urgent pentru a-l scoate din impas. Această calitate este specifică doar omului și arată capacitățile nebănuite de empatie ale speciei noastre, o deschidere profundă și totală spre aproapele nostru. Dacă războiul acesta are ceva bun, atunci aceasta este, cum scriam, descoperirea faptului că bunătatea a existat și există în om, că empatia e reală și deplină. Poate că acum, mai mult decât oricând, se cuvine să medităm mai mult la aceste calități care ne despart de celelalte mamifere.
Am vorbit cu Elena Maria Dumitrescu, psihoterapeut cu specializare în Terapie Cognitiv Comportamentală, despre uriașa dezlănțuire de empatie a lumii întregi față de drama ucraineană. Am întrebat-o mai întâi cum să ne explicăm bunătatea din punct de vedere psihologic. Iată răspunsul:
Fiecare dintre noi este parte dintr-un întreg pe care-l numim viață, univers, energie fundamentală, creație sau divinitate. Aș pune bunătatea laolaltă cu compasiunea, cu faptul că îmi pasă și că sunt dispus să îmi ajut semenii. Mai mult dect atât, această nevoie are influență atât la nivel individual, cât și la nivel colectiv și avem exemple din natură în acest sens. Furnica de foc trăiește în mușuroaie, de-a lungul albiilor râurilor, iar când apa crește, ea știe că nu are nicio șansă de una singură. Atunci, toate furnicile se prind unele de altele și formează o plută imensă. Rămân împreună, plutind la suprafață până când apele scad și astfel se salvează frunica, mușuroiul și mai ales specia. Atât religia, cât și Darwin care a pus la îndoială natura divină a omului, ne-au arătat că fiecare specie vine utilată pentru supravieţuire. Noi, la rândul nostru, avem de dăruit atât celorlalți, cât și nouă înșine pentru a trăi, pentru că se pare că naturii nu-i pasă dacă o specie supraviețuiește sau nu, și ea trebuie să dovedească faptul că merită acest lucru.
Prietenia. Cea mai înaltă și mai pură formă de expresie umană. Românii au provocat admirație în toată lumea cu deschiderea fantastică înspre ucrainenii fugiți din calea războiului. Salvează prietenia specia umană? Elena Maria Dumitrescu:
Suntem prieteni cu poporul ucrainean, iar prietenia este cea mai înaltă formă de comunicare dintre oameni, atât la nivel energetic și psihologic, cât și la nivel spiritual. Pentru că tot ne aflăm în contextul Postului Mare, avem exemplul biblic în care Isus îi numește atât pe apostolii Săi, cât și pe femeile mironosițe, prieteni. În multe rânduri, ne vorbește despre importanța și puterea vindecătoare a prieteniei, atât din punct de vedere fizic, cât și emoțional. Din perspectivă psihologică, lucrurile stau în același fel, pentru că relațiile de prietenie reprezintă una dintre resursele cele mai importante pentru starea noastre de sănătate. Aș vrea să subliniez faptul că empatia, această capacitate umană de a-l înțelege pe celălalt ca și când am fi în locul lui, nu presupune să cunosc persoana sau persoanele respective. Empatia, compasiunea și bunătatea reprezintă triada care aduce plus valoare în reațiile noastre de toate tipurile. Avem nevoie de solidaritate pentru că, așa cum spuneam, solidaritatea este cea care ne susține atât ca individ, cât și ca specie. Pentru asta, este necesar să depășim autosuficiența, superficialitatea și lenevirea, care, personal, cred că sunt cei mai mari dușmani ai noștri și să înțelegem că fiecare poate să facă ceea ce ține de sine.
Există limite ale empatiei sau nu? Psihologul Elena Maria Dumitrescu ne explică limitele şi pericolele acesteia şi îndeamnă la justa măsură:
Viața se ocupă de echilibrul energetic și spiritual al fiecăruia dintre noi și al sistemului din care facem parte. Empatia reprezintă poziția de echilibru în sferă relațională. Se întâmplă de multe ori ca nevoia noastră de a ajuta să fie mai mare decât a celui care are nevoie de ajutor. Astfel, ajutorul nostru este cel pe care noi ni-l imaginăm, din diferite motive: de a supracomensa unele aspecte din viața noastră, de a atenua sentimentul de vinovăție, din dorința de perfecționism, de imagine, standarde sau multe alte aspecte. De multe ori, când depășim o limită a empatiei, ne identificăm cu situația persoanei aflate în dificultate și, astfel, ne luăm rolul de salvator, oferindu-i și accentuând la celălalt poziția de victimă mai mult decât cere situația respectivă. Vom fi atenți mai mult la nevoia noastră decât la nevoia reală a celuilalt. Asta implică un consum inutil de resurse la nivel biologic, fiziologic și energetic și, de cele mai multe ori, dăunează relațiilor dintre oameni, pentru că nu mai reprezintă contextul real. Tot ceea ce depășește poziția de echilibru și duce către extreme nu este benefic. Pentru că tot ceea ce este prea mult dă pe dinafară. iar tot ceea e este prea puțin nu ajunge.