Când stai pe net mai mult decât stai la școală

Avansul tehnologiei a avut un impact profund în societatea modernă și a adus schimbări inimaginabile (până acum două decenii) în viața oamenilor.

Luiza Moldovan, 01.12.2021, 16:33

Avansul tehnologiei a avut un impact profund în societatea modernă și a adus schimbări inimaginabile (până acum două decenii) în viața oamenilor. A devenit o parte de neînlocuit a vieții noastre. Dar utilizarea masivă a tehnologiei moderne ne-a adus nu numai beneficii și confort, ci și noi probleme sociale și psihologice, una dintre acestea fiind dependența cronică de tehnologie.

Dependența de tehnologie este o clasă specială de dependență comportamentală (non-chimică), care implică o interacțiune excesivă între om și mașină și care include în principal fenomenele de dependență de Internet, dependență de telefoane inteligente și de jocuri video. S-a constatat că dependența de tehnologie are o influență negativă asupra multor aspecte ale vieții, cum ar fi sănătatea și bunăstarea adolescenților și dezvoltarea lor academică. Copiii și adolescenții sunt cei mai vulnerabili în fața digitalului. Dar de unde pleacă totul? Cum să ne explicăm, în mod științific și fără să ne doară, orele nesfârșite petrecute de cei mici în fața ecranelor? Maria Elena Dumitrescu e psiholog specialist în terapii cognitiv-comportamentale și ne spune cum începe totul:

“Prima emotie pe care o experimentăm când ne naștem este frica. Copilul părăsește mediul matern și se confruntă cu un mediu total necunoscut, plin de incertitudine, având nevoia de siguranță. Plânge, căutându-și mama, parcă spunându-i vezi-mă”, auzi-mă”, observă-mă”. Astfel, prima nevoie emoțională în crearea acestui sentiment de siguranță este aceea de atenție. Mama îi oferă hrană, îi oferă protecție, dragoste și, astfel, copilul simte iubirea care vine să înlocuiască frica și să satisfacă nevoia lui de siguranță, fiind, totodată, asociată cu senzația de plăcere. Astfel, creierul nostru, experimentând această senzație, devine dependent de plăcere, pe care, mai târziu, învățăm s-o dezvoltăm folosind capacitatea noastră recreativă. Activitatea online, mai ales ceea ce ține de activitatea pe rețelele de socializare, poate satisface o parte din nevoile noatsre de bază, și anume nevoia de atenție. Acolo putem fi văzuți, observați, auziți, există acele like-uri, inimioare și comentarii care pot veni în întâmpinarea nevoii noastre de apreciere”.

Și am ajuns și aici, la modelul părintelui. Sigur, are cele mai bune intenții, dar, când îi repeți întruna că nu poate nimic fără el (fără părinte, adică) sigur că cel mic va evada în online, unde totul, dar totul îi stă în putință. Maria Elena Dumitrescu:

“Am menționat deja doua dintre nevoile de bază ale copilului. Evident, mai sunt și altele și aș vrea să subliniez aici faptul că părintele, cu cele mai bune intenții și cu toată dragostea, îi transmite copilului, când este mic și total dependent de el, că nu poate singur și așa este, doar că, pe măsură ce copilul trece prin diferite etape de dezvoltare, e bine să-i dăm această putere înapoi. Să aibă sentimentul de putință, că începe să poată să facă lucruri, până când va deveni adult și va putea să facă singur. De multe ori, adultul crede că vârsta biologică i-a rezolvat această nevoie de a simți că deține controlul și că are putere asupra sa, doar că lucrurile nu stau așa, pentru că este vorba de maturitate emoțională care nu are neapărat legătură cu vârsta biologică. Avem nevoie să le dăm copiilor noștri această putere înapoi. Jocurile online pot reprezenta un mod de manifestare a puterii. Acolo au sentimentul de putință, că, iată, pot să fac tot ceea ce pot sau nu pot să fac în viața reală”.

7 ore și 22 de minute pe zi. Atât petrece, în medie, un adolescent pe internet. Este cifra înaintată de un studiu realizat anul acesta și publicat în “Rapoartele actuale de pediatrie”. Este mai mult decât timpul alocat somnului sau orelor de școală. Tinerii se îndreaptă spre colegii lor ca principal sistem de sprijin social, iar telefoanele le oferă o conexiune constantă cu prietenii, precum și acces la mass-media populare care definesc și modelează adesea cultura tinerilor. Iată ce spune Maria Elena Dumitrescu:

Putem vedea grupuri de copii care se întâlnesc în viața reală, dar comunică virtual și ne întrebăm oare de ce. Se întâmplă lucrul acesta mai ales în perioada de pubertate, de adolescență, când nevoia de imagine, de a fi văzut într-un anumit mod este foarte intensă și atunci acest plan virtual vine și ușurează acest aspect, pe de o parte și, pe de altă parte, ușurează expunerea în interacțiunea cu ceilalți. Dacă venim cu un fond de nesiguranță emoțională, atunci, iată, tot ce ţine de acest plan virutal vine cumva și ușurează această expunere, pentru că, până la urmă, cu toții ne dorim să ne fie mai ușor, doar că asta nu-l ajută pe copil să se dezvolte și avem nevoie să găsim un echilibru. Până la urmă, trăim în această epocă a tehnologiei, a internetului. NU folosește să interzicem, pentru că orice interdicții tind să fie încălcate, pentru că așa e natura umană. Faptul că, uneori, ducem lucrurile la extrem și îi impunem fără ca el să aibă măcar posibilitatea să încalce aceste interdciții, îl poate nelinişti foarte tare, pentru că riscă să fie exclus, să fie respins de grupul din care face parte și asta încalcă, pe de o parte, nevoia de apartenență la grup și, pe de altă parte, copilul simte că nu are satisfăcute nevoile de acceptare, de respect. Este nevoie să aducem în viața copilului susținere, pe de o parte și, pe de altă parte, susținere. Să-l ajutăm să experimenteze plăcerea lucrului bine făcut în viața reală, de așa manieră încât să creăm un echilibru între ceea ce are el de arătat în viața reală și ceea ce are de făcut în planul acesta online, al tehnologiei digitale, pentru că asta este epoca în care trăim și, până la urmă, totul se rezumă la satisfacerea unor nevoi care să mențină acest echilibru”.

Psihologul are un rol important în această ecuație. Împreună cu părintele, el poate să-l ajute pe copil să înțeleagă că Internetul nu este o forță a răului de care trebuie să se lepede urgent, ci un instrument foarte util în viața de toate zilele:

“Psihoeducația este foarte importantă în cunoașterea proceselor de dezvoltare a copilului, pentru că este necesar să știm cum putem veni în întâmpinarea nevoilor care să-l ajute să-și dezvolte stima, încrederea în sine, pentru a se putea autorealiza și a-și manifesta propriul potențial. Toate astea îl vor ajuta să trăiască acea plăcere a lucrurlui bine făcut, să aducă sens și împlinire în viața lui. Interacțiunea dintre copil și psihoterapeut presupune un rol activ al părinților în procesul terapeutic, pentru că, până când copilul va deveni adult, el are nevoie de susținere și de ghidare din partea persoanelor semnificative din viața lui. Referitor la tot ceea ce ține de tehnologie, de jocuri online, rețele de socializare, scopul este ca acestea să devină instrumente care să-l ajute să se dezvolte, nicidecum să reprezinte un mod de viață”.