Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Brazi pentru copii

Record de generozitate la Festivalul Brazilor de Crăciun scoși la licitație, pe 8 decembrie, de organizația neguvernamentală Salvați Copiii!

Brazi pentru copii
Brazi pentru copii

, 13.12.2023, 11:22

Record de
generozitate la Festivalul Brazilor de Crăciun scoși la licitație, pe 8
decembrie, de organizația neguvernamentală Salvați Copiii! În urma vânzării a 22
de brazi decorați de artiști sau designeri români de prestigiu a fost strânsă
impresionanta sumă de 1 milion de euro. Banii, oferiți de companii de succes și
antreprenori, vor asigura sprijin socio-educațional pentru copii vulnerabili, aflați
în risc sever de sărăcie și excluziune socială.


Organizată în
parteneriat cu Muzeul Național de Artă al României, și această licitație s-a
transformat într-un spectacol al binelui, așa cum se întâmplă, deja, de peste
20 de ediții.

George Roman, director de programe la Salvați Copiii: Festivalul Brazilor de Crăciun reprezintă un eveniment, practic, în
lumea mondenă, fiind de foarte mare interes pentru companii și pentru oameni
care au resurse suficiente, încât să se gândească să sprijine și programele
destinate copiilor. Sunt creați brazi – în jur de 20-25 de brazi la fiecare
ediție – de designeri celebri. Apoi, aceștia pot fi admirați timp de o
săptămână sau mai mult în spațiile în care se organizează licitațiile, iar noi
am organizat licitațiile în hoteluri, de câteva ori în Palatul Parlamentului
și, de câțiva ani, în Muzeul Național de Artă al României. Acești brazi, în
seara de gală, sunt licitați de oameni de afaceri sau reprezentanți ai
companiilor cu care am colaborat sau care doresc să ajute la sfârșit de an
organizația Salvați Copiii, pentru a derula programele educaționale cu copiii.


Iată și numele
câtorva vip-uri pentru care notorietate rimează cu generozitate: Aș aminti-o, în primul rând, pe dna Doina Levintza, un artist
extraordinar, care ne-a oferit în fiecare an, din 2001, brazi de excepție.
Probabil că sumele colectate prin munca dumneaei ar putea să fie considerate
cele mai mari în raport cu ceilalți designeri. De asemenea, au venit, de
exemplu, din domeniul sportului și au susținut, prin participarea la licitații,
Horia Tecău, Ilie Năstase, Ion Țiriac, Nadia Comăneci – cred că a fost la două
sau trei ediții, Gabriela Szabo, Simona Halep și dintre cei cunoscuți în zona
de televiziune Andreea Esca, Andreea Raicu care, de fapt, și organizează
licitația de câțiva ani buni, Smiley, Cătălin și Andra Măruță și, în primele
ediții, ambasadori – ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei
de Nord, ambasadorul Suediei în România, care a și participat la licitație ca
organizator, deci oameni care ne-au sprijinit.


Brazii sunt
unicat. La această gală, din 2023, cei mai râvniți doi dintre ei au fost licitați,
fiecare, pentru 140 de mii de euro. În total, de-a lungul tuturor ediţiilor de
până acum, au fost colectate fonduri ce depășesc 9 milioane de euro. E o sumă
mare? Sau, dimpotrivă, mică, raportată la nevoile existente? Răspunde tot
George Roman:

E o sumă utilă, putem spune, pentru că noi
putem să multiplicăm activitățile în foarte multe comunități și facem acest
lucru în funcție de suma de bani colectată în fiecare an. Sunt programe, știm
foarte bine, care pot necesita fonduri în valoare, la nivel național, de
300-400.000 euro, tocmai pentru a susține o intervenție pe termen lung. Și rezultatele sunt
extraordinare, pentru că știm foarte bine că sunt dificultăți în privința
calității educației în mediul rural. Zilele trecute, o analiză internațională
PISA a arătat că există o diferență foarte mare între rezultatele copiilor
vulnerabilizați de sărăcie și ale celor din mediile sociale avantajate, care
sunt echivalente cu o diferență de 3 ani de educație școlară între copii, ceea
ce înseamnă că și programele noastre se vor adresa cu prioritate acestor zone,
pentru că acolo sunt cele mai mari nevoi.


Grație Festivalurilor
Brazilor de Crăciun, educaţia s-a transformat în şansă reală pentru mai mult de
200 de mii de copii. Prin ce programe? Directorul George Roman, de la Salvați
Copiii, trece succint în revistă câteva dintre ele:

Programele
educaționale, în special programele de educație remedială, așa numitul Program
a doua șansă pentru copiii care au părăsit sistemul educațional cu ceva ani în
urmă și care nu pot fi reintegrați în sistemul de zi și atunci au nevoie de
cursuri speciale… Sau Școala după școală, unde oferim și o masă caldă
copiilor în foarte multe comunități. Avem rezultate care totalizează aproape
150.000 de copii care au beneficiat de sprijin socio-economic, care au fost
reintegrați educațional sau pentru care am avut activități de prevenire a
abandonului școlar. Sunt și programe destinate preșcolarilor – Grădinițele Estivale
– organizate în comunitățile cele mai sărace din România, unde nu există, de
fapt, grădiniță pentru copii și pentru care cele 2 – 3 luni de pregătire
înainte de intrarea în clasa pregătitoare sunt cruciale. Studiile arată că
abandonul școlar în ciclu primar se produce tocmai din cauza lipsei de
pregătire în anii de preșcolaritate și din acest motiv și grădinițele estivale
reprezintă o prioritate pentru noi, până acum ajutând 10.000 de copii din
satele izolate din România.


În plus,
peste 100 de biblioteci şcolare au fost dotate cu zeci de mii de cărţi, săli de
clasă au fost renovate și utilate, zeci de mii de copii au primit rechizite
școlare, dar și părinții lor au fost sprijiniți, pentru că eaproape imposibil să dezvolți
activități pentru educația școlară a unui copil, fără să ai în vedere familia
extinsă.


În România,
riscul de sărăcie și excluziune socială este dintotdeauna cu mult mai mare în
zonele rurale decât în cele urbane. Iar recentul raport PISA al OECD subliniază
că, fără investiții suplimentare în zonele afectate de sărăcie structurală, disparitățile
se vor adânci. De aceea, George Roman, director de programe la Salvați Copiii, trage,
la rândul său, un semnal de alarmă:

Suntem
țara care investește cel mai puțin pentru educație, să fie clar asta, și doar
printr-o creștere graduală, considerăm noi, a investițiilor putem să atingem
media europeană. În acest moment, România investește în jur de 3 – 3,2% din
PIB. Media europeană se situează la nivelul de 5 procente. Deci mai avem de
recuperat, din păcate, pentru a ajunge la un obiectiv de echitate în care o
școală din mediul rural să arate exact ca o școală din mediul urban. Este cel
mai onest lucru pe care îl poate face un guvern pentru copiii din România.
Niciun copil nu trebuie condamnat la sărăcie și la educație lipsită de calitate
numai prin locul nașterii lui!


RadioRomaniaInternational · Societate – 13.12.2023
STUDIU World Vision România “Profilul ideologic al liceenilor” (sursa foto: World Vision Romania)
Societate miercuri, 18 decembrie 2024

Profilul ideologic al liceenilor români

În prezent, programa școlară include o singură oră de educație socială pe săptămână, doar la gimnaziu, dar jumătate din școli nu au...

Profilul ideologic al liceenilor români
sursă foto: eesc.europa.eu
Societate miercuri, 11 decembrie 2024

Un Pact criticat, Pactul privind Migrația și Azilul

În luna noiembrie, la Bruxelles, a avut loc a noua ediție a Forumului European privind Migrația, unde s-a discutat despre rolul societății...

Un Pact criticat, Pactul privind Migrația și Azilul
(foto: sweetlouise / pixabay.com)
Societate miercuri, 04 decembrie 2024

Cuvântul care NU zidește

Aproximativ jumătate dintre tinerii Uniunii Europene sunt expuși abuzurilor online. Este rezultatul unui raport Eurostat din 2023, care arată că...

Cuvântul care NU zidește
sursă foto: facebook.com/sachevetclinic
Societate miercuri, 27 noiembrie 2024

ʺhAm nevoie de tine!ʺ

În facultate era cunoscută drept ʺfata cu câiniiʺ. Studentă, în anii 2010, la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din...

ʺhAm nevoie de tine!ʺ
Societate miercuri, 20 noiembrie 2024

Căsătoriile forțate nu sunt o tradiție

Fetele și femeile rome reprezintă unul dintre cele mai vulnerabile și mai neglijate grupuri din România. Adesea, prejudecățile autorităților...

Căsătoriile forțate nu sunt o tradiție
Societate miercuri, 13 noiembrie 2024

Viața dintre turele de muncă ale muncitorilor străini din România

Conform celui mai recent studiu realizat de Centrul pentru Studiul Comparat al Migrației, la sfârșitul lunii octombrie a anului 2023, în România...

Viața dintre turele de muncă ale muncitorilor străini din România
Societate miercuri, 06 noiembrie 2024

Biroul 2.0. Cum s-au schimbat condițiile de muncă în era post-pandemică

Sunt rezultatele unui sondaj publicat de curând de către un dezvoltator imobiliar din România. Anul 2024 a continuat tendința de reîntoarcere la...

Biroul 2.0. Cum s-au schimbat condițiile de muncă în era post-pandemică
Societate miercuri, 30 octombrie 2024

Atenție! Inginerie socială!

Octombrie a fost declarată, în Uniunea Europeană, luna securităţii cibernetice. S-a concentrat, anul acesta, asupra unui tip de ameninţare tot...

Atenție! Inginerie socială!

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company