Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Ziua României, la şcoală!

Începutul lunii decembrie marchează şi Ziua României! Ne-am oprit la o şcoală din Fălticeni, unde suflete de copii au anticipat Ziua României, prin activităţi pregătite cu sârg de o învăţătoare sufletistă.

Ziua României, la şcoală!
Ziua României, la şcoală!

, 06.12.2022, 17:03

Începutul lunii decembrie marchează şi
Ziua României! Ne-am oprit la o şcoală din Fălticeni, unde suflete de copii au
anticipat Ziua României, prin activităţi pregătite cu sârg de o învăţătoare
sufletistă.


Sabina Dulgheriu, învățătoare la Școala
Gimnazială Ion Irimescu din Fălticeni, ne-a spus cum s-a sărbătorit anticipat
Ziua României:

Chiar dacă pe data de 1 decembrie copiii nu
sunt la școală, această zi fiind liberă, nu am ratat niciodată emoția acestei
sărbători și an de an am organizat tot felul de activități cu o zi sau două
înainte, astfel încât copiii să aibă ocazia să simtă, să iubească, să guste și
să se bucure românește.


Sabina Dulgheriu ne-a mărturisit că de
fiecare dată încearcă să îi bucure şi să îi emoționeze pe copii prin
activităţile organizate pentru 1 Decembrie, dar şi să îi învățe lucruri noi,
astfel încât ei să asocieze această zi cu o bucurie imensă, cu bucuria de a fi
român:

Emoția acestui eveniment este altfel trăită la școală și cred că este
mai intensă pentru că actorii principali în activitățile dedicate Zilei
Naționale sunt chiar ei, copiii, și evident că atunci când participi activ și
te dedici întru totul atelierelor sau lecțiilor care au ca temă 1 Decembrie
orice emoție, simțire, dorință și, până la urmă, bucuria se dublează. De aceea
și eu, ca dascăl, aștept cu nerăbdare să sărbătoresc alături de elevii mei Ziua
României la școală și de fiecare dată am încercat să ajung la sufletele lor.


Sabina
Dulgheriu a adăugat: Cred că să tot fie vreo 5-6
ani de când organizez cu clasa, în preajma zilei de 1 decembrie o expoziție cu
obiecte vechi, obiecte tradiționale. Vreau să spun că, așa, ca o paranteză,
nici măcar în pandemie nu am renunțat la această expoziție și am făcut online.
Cea mai mare bucurie a mea a fost să constat că de la an la an, copiii mei aduc
pentru expoziție din ce în ce mai multe obiecte pline de valoare, obiecte
foarte vechi și, mai mult decât atât, știu și poveștile din spatele acestor
obiecte. Şi e fascinant să auzi un copil de 8 ani
cum povestește despre lampa cu gaz care lumina camera bunicilor în nopțile
lungi de iarnă, cum recunosc putinica pentru brânză sau cum explică la ce era
folosită covata. Asta mi-a demonstrat că părinții acestor copii iubesc și simt
românește. Și, ca o precizare, acești părinți sunt părinți foarte tineri.
Lucrul acesta zic eu că ar trebui să ne dea speranță că nu ne pierdem
frumusețea, nu ne pierdem valorile și nu ne pierdem tradițiile.


Cu emoţia amintirilor din propria
copilărie, Sabina Dulgheriu îi încurajează pe copii să preţuiască tradiţiile
româneşti. Aşa că de Ziua României se organizează, deja, tradiţional şi
expoziţia Drag de România, care anul acesta a reunit peste 100 de exponate:

Postamentul clasei a fost neîncăpător și am avut în sala de clasă
expuse obiecte care erau vechi de peste 100 de ani, am avut ii foarte vechi, am
avut covată foarte veche, am avut tot felul de obiecte din lemn, am avut câteva
obiecte de la războiul de țesut, n-a putut fi adus tot în sala de clasă, doar
câteva componente ale acestuia. Am avut o maramă de borangic foarte veche și
foarte fină. Am fost și eu surprinsă de ceea ce au adus copiii. Pe lângă
această expoziție, care a fost prima dintre activități, anul acesta am am mai
avut alături de noi un artist local, pe doamna Mihaela Ursache care i-a
îndrumat pe copii să își pună amprenta personală pe un obiect, un magnet de
frigider având ca formă conturul României.


Aşa că Sabina Dulgheriu şi-a dus încă o
dată menirea la îndeplinire: Sunt un dascăl care reușește să ajungă
la sufletele copiilor. Întrebându-i astăzi spre exemplu, ce i-a încântat cel
mai mult din cele 2 zile în care noi ne-am pregătit pentru a sărbători Ziua
României, au spus că cel mai mult le-a plăcut că au venit în costume populare,
pentru că am renunțat la uniformă pentru 2 zile și ne-am arătat straiele
frumoase. Le-a plăcut că au putut să gândească liber, le-a plăcut că au fost
așezate mesele în clasă altfel, le-a plăcut că au avut oaspeți și le-a plăcut
că s-au bucurat până la urmă foarte mult și au fost adevărați românași. La
mulți ani tuturor românilor și să dea Dumnezeu ca povestea României să continue
așa frumos cum o știm noi!


A fost organizat şi un concurs Master Chef
de România,pentru care copiii au venit cu prăjituri pregătite după reţetele bunicii,
iar totţi participanţii, evident, au ieşit câştigători!


RadioRomaniaInternational · România la ea acasă: Ziua României, la şcoală! 06.12.2022
„Brave cut” este numele proiectului iniţiat de Fundaţia Renaşterea
România la ea acasă marți, 17 decembrie 2024

Brave Cut

Un proiect prin care, dacă avem părul lung, îl putem dona pentru realizarea de peruci din păr natural pentru cei ce au nevoie de ele. „Brave...

Brave Cut
foto: facebook.com/sapunulcheia
România la ea acasă marți, 10 decembrie 2024

Povestea săpunului Cheia. Un săpun centenar

Povestea săpunului Cheia ne poartă în timp până la data de 3 martie 1886, când Lippa Brunstein înregistra la primărie fabrica familiei sale....

Povestea săpunului Cheia. Un săpun centenar
Foto: RRI (Ștefan Baciu)
România la ea acasă marți, 03 decembrie 2024

Băile Herculane, obiectiv de colecţie!

Istoria de două milenii a staţiunii Băile Herculane începe odată cu prima sa atestare documentară în anul 153 e.n. şi se continuă cu...

Băile Herculane, obiectiv de colecţie!
Paşi pentru accesabilizarea patrimoniului
România la ea acasă marți, 26 noiembrie 2024

Paşi pentru accesabilizarea patrimoniului

Cu intenţia de a evidenţia patrimoniul cultural din ţara noastră, Asociaţia Designers, Thinkers, Makers a creat programul “Culture and...

Paşi pentru accesabilizarea patrimoniului
România la ea acasă marți, 19 noiembrie 2024

Ziua comunicării nonviolente, la Iaşi

În această toamnă, la Iaşi, a fost marcată Ziua internaţională a nonviolenţei, care a fost stabilită de Organizaţia Naţiunilor Unite, în...

Ziua comunicării nonviolente, la Iaşi
România la ea acasă marți, 12 noiembrie 2024

Culoare şi creativitate tip Bauhaus la Bucureşti

Germania anilor 1919 dădea curentul Bauhaus, provenind din asocierea cuvintelor germane bau – a construi și Haus – casă. Extrem de...

Culoare şi creativitate tip Bauhaus la Bucureşti
România la ea acasă marți, 29 octombrie 2024

Fenomenul „Anul Nou care n-a fost”

Astăzi discutăm despre un film. Şi am ales această temă, pentru că “Anul Nou care n-a fost”, primul lungmetraj al regizorului şi...

Fenomenul „Anul Nou care n-a fost”
România la ea acasă marți, 22 octombrie 2024

Apa de Dunăre, bună de băut

Mai târziu, după 126 de ani, o ecologistă olandeză, Li An Phoa, fondatoarea mișcării Drinkable Rivers și partenerul ei, Maarten van der...

Apa de Dunăre, bună de băut

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company