Variante de a dansa cu Burnout-ul

Trăiesc în ritmul în care o facem şi majoritatea dintre noi. Experimentează viaţa cu provocările noastre ale tuturor.

Ana-Maria Cononovici, 24.01.2023, 16:03

Trăiesc
în ritmul în care o facem şi majoritatea dintre noi. Experimentează viaţa cu
provocările noastre ale tuturor. Dar cu un grad de sensibilitate în plus, cele
trei femei despre care vorbim astăzi s-au gândit să exploreze fenomenul de
burnout altfel şi să găsească soluţii alternative de a-l întrerupe, dacă nu
chiar de a ieşi din el.

Au rezultat nişte rezidenţe de explorare a
fenomenului, mai multe performance-uri şi multe experienţe de neuitat care
continuă încă. Dar s-o luăm de-a fira păr! Coregrafa Andreea Novac a fost la
originea proiectului artistic numit Burnout:

Burnout-ul a plecat
dintr-o necesitate sau dintr-o realitate cu care eu mă confruntam anul trecut.
Vin după niște ani care m-au ars destul de mult. Și anul trecut eram chiar
într-un moment în care, deși știam că trebuie să continui într-un fel sau
altul, să fac ceea ce fac, simțeam că nu mai am de unde și nu mai am cu ce și
nu mai am ce. Atunci am scris acest proiect despre burnout. Şi încă un lucru
important: auzeam același lucru la persoanele din jur sau în cercul de oameni
mai mult sau mai puțin apropiat. Mai ales profesional.

De fiecare dată când
puneam întrebarea asta, cum ești, îmi spuneau sunt epuizată sau sunt epuizat!
Nu mai pot, nu mai știu, nu mai vreau. Și am scris acest proiect pe care l-am
depus la AFCN (n.r. Administraţia Fondului Cultural Naţional) și a luat (n.r.
finanţare) și mi-am dorit foarte mult să mă uit la burnout din mai multe
perspective, adică nu doar din perspectiva artistică. Mi-am dorit să înțeleg
burnout-ul și într-un context un pic mai larg, social, de ce apare el, de ce nu
ne putem odihni, spre exemplu, sau de ce nu ne permitem să ne odihnim. Mi-am
dorit să înțeleg ce efecte are burnout-ul asupra mea și acum vorbesc de efecte
psihologice și mi-am dorit să văd ce-mi face inclusiv fizic, pentru că
manifestările burnout-ului nu sunt, nu mai psihice, sunt și fizice, adică se
întâmplă niște transformări și la nivelul corpului. Și cam așa a pornit. De aici am plecat cu
ideea și pe urmă ea s-a dezvoltat în 3 direcții diferite. Pentru că am fost 3 artiste
implicate.

Am vorbit
şi cu Alina Uşurelu, artist vizual şi performer, care ne-a povestit despre
experienţa sa în cadrul acestui proiect:

Proiectul Burnout a fost
inițiat de coregrafa Andreea Novac, care ne-a invitat în proces de mine și pe
Irina Marinescu anul trecut să colaborăm fiecare dintre noi cu câte un
cercetător și specialist care privește fenomenul de burnout din perspective
diferite. Fiecare dintre noi am avut o perioadă de rezidență în câte un oraș
din România. La mine a fost Cluj. Am
cercetat fenomenul de burnout la Casa Tranzit de la Cluj, împreună cu Roxana,
care este medic, și am privit cumva fenomenul ăsta de burnout și din
perspectiva ultimilor 3 ani de pandemie și război. Și cumva, tot acest flux de
informații foarte puternice ne-au afectat la nivel emoțional și ne-au introdus,
fără ca noi să vrem neapărat să ajungem acolo, într-un overload (n.r. într-o
supraîncărcare) de informații.

Pentru mine a fost o experiență în care eu să-mi
dau seama ca operator cultural și ca artist, cum din entuziasm intru în foarte
multe procese în același timp și ajung să mă ard singură. Și, cumva, a fost o
experiență foarte importantă pentru mine să mă autoreglez în tot contextul ăsta.
Societatea în care trăim ne impune să ne asumăm foarte multe roluri și nu mai
suntem capabili să facem această filtrare a lor, a rolurilor pe care ni le
dorim. Și nu mai avem capacitatea de a discerne dacă rolul care vine din
exterior este unul pe care îl putem îndeplini. Pentru mine, proiectul este unul
pe care aș vrea să-l duc mai departe. Deja am avut experiența unor
spații complet diferite pe lângă Cluj. L-am prezentat și la AREAL (n.r. spaţiu
coregrafic din centrul Bucureştiului) şi l-am prezentat și la Galeria
Suprainfinit în vitrină, ceea ce a fost o experiență foarte, foarte interesantă
și intenția mea este de a-l amplasa în locuri cât mai diverse și cât mai
challenging pentru mine și pentru public.

Irina
Marinescu, coregraf şi performer, a adăugat: Pentru mine a fost
un proiect foarte, foarte revelator și unul care mi-a dat și multe direcții de
lucru, în continuare. E ceva la care lucrez atât personal, să nu mai ajung în
situația de burnout, pentru că noi, toate trei, am pornit acest proiect dintr-o
dorință și o nevoie sinceră de a ne uita la ceva care ne afectează periodic și
nu doar pe noi. E ceva relevant pentru foarte mulți oameni din
diferite domenii. Pentru mine a însemnat şi un remediu personal. Și în
continuare este ceva la care lucrez, în sensul în care de anul trecut după o
perioadă de rezidență, am rămas cu 2 direcții de cercetare, în sensul de
ateliere de dans pentru recuperare după epuizare şi cum pot aduce informațiile
pe care le am și în contextul formării de dans-terapie pe care o urmez. Și performance-ului şi work in progress
(n.r. procesului în lucru) pe care le-am făcut în anul trecut vreau să le dedic
timp pentru a le duce și mai departe și în mai multe locuri. Au fost două părți:
o dată partea care se concentrează pe ce este burnout-ul și efectul și una mai
degrabă de recovery (n.r. revenire).

Am avut rezidență în apropiere de Cheile Nerei,
ne-am uitat și eu și colegele mele la ce înseamnă odihnă, ce înseamnă recuperare
și în cadrul ăsta performance-urile pe care le-am ţinut au fost în natură sdau,
mai degrabă, în spaţii publice. Atât la Socolari cât și București, eu am lucrat
pe ideea de alinare, relaxare și de cântec de leagăn. Am descoperit bogăția a
ceea ce înseamnă cântecul de leagăn. Mi s-a părut că are un potențial foarte
mare acest performance în alt spațiu decât cel scenic. Creează un altfel de
legătură, mai ales că mie îmi place să lucrez în sensul ăsta de instalații
performative care implică oamenii, aduce efectiv la un loc oamenii, în cazul acesta, cu cântecul de leagăn și cu
croșetatul și adusul unui fir pe care îl țin toți participanții la un
spectacol. Mi s-a părut că aduce și un fel de acțiune simbolică, contra
culturii multi-tasking în care ne găsim mai mult sau mai puțin cu voia noastră.

Dintre concluziile fireşti ale cercetărilor
semnalăm importanţa de a ne da timp, măcar 10 minute la început de zi, sau din
când în când în timpul zilei, pentru a nu face nimic anume, ci a ne conecta
doar la propriul corp, aflând exact ce avem nevoie în acea zi şi la ce anume
putem renunţa, chiar dacă pare imposibil de renunţat.