Tabere antibullying

Bullyingul, un fenomen tot mai întâlnit în şcoli şi, într-un final acceptat, a devenit mai nou şi o temă a unor tabere pentru copii şi adulţi: Taberele antibullying. Eliza Vlădescu, responsabil cu comunicarea Asociaţia „Zi de bine”, ne-a povestit despre ineditul acestor tabere.

Ana-Maria Cononovici, 25.06.2024, 17:10

“A sosit vacanţa, cu trenul din Franţa” era o rimă foarte cunoscută atunci când eram copii. Şi tot atunci nici nu se punea problema “bullyingului”, cu atât mai puţin organizării de tabere care să lucreze în direcţia rezolvării acestui fenomen, într-un final acceptat.

Eliza Vlădescu, responsabil cu comunicarea Asociaţia „Zi de bine”, ne-a povestit despre ineditul acestor tabere:

„Ideea nu este chiar nouă. Noi, prima tabără anti-bullying am organizat-o în 2022. Tabăra din vara aceasta va fi practic a 4-a tabără anti-bullying și am hotărât să revenim asupra ei. Anul trecut am făcut o mică pauză de anti-bullying și am mers pe o tabără de nutriție, iar vara asta ne-am hotărât să le reiterăm pe ambele, fiindcă am văzut că nevoia este foarte mare, după ambele tabere, primind foarte multe cereri din partea părinților cu întrebări dacă mai facem, când mai facem, cum mai facem, să anunțăm și să să ne gândim să mai facem.”

În ce constă o tabără anti-bullying? Eliza Vlădescu, responsabil cu comunicarea Asociaţia „Zi de bine”:

„Noi am gândit în felul următor: bullying-ul este într-adevăr foarte prezent în școli, dar el nu este neapărat o problemă care ține exclusiv de școală. Bullying este despre un comportament al unei persoane și nu este o trăsătură de personalitate.  Este ceea ce ajungem să facem când noi am fost victime la rândul nostru și nu am văzut o altă cale de a ieși din asta decât să devenim la rândul nostru agresori. Dar sunt două medii definitorii pentru copii și adolescenți. Este școala și este și acasă.

Școala și mediul de acasă sunt așa ca două vase comunicate și oricând se poate revărsa din una înalta, depinzând unde apar relațiile astea disfuncționale, comunicare care te invalidează și tot așa. De aceea, noi când am gândit tabăra antibullying, care este pentru copii, am zis că e obligatoriu să aducem părinți și profesori la masă, pentru că ceea ce ajunge să facă copilul acasă, ori la școală e doar simptomul unui sistem relațional disfuncțional. Și bullying-ul nu e o problemă pe care poți s-o lași pe umerii copilului, să și-o rezolve singur, deși, desigur, încerci să-l împuternicești și acolo unde e el.

Dar părinții și profesorii sunt responsabili pentru copiii și ei sunt cei care-l au, adică pot să facă parte din problema. Cu toții cunoaștem situații de boli în care încep acasă sau vin dinspre profesori spre elevi ca un real abuz de putere. Dar totodată părinții și profesorii pot să fie parte din soluție. Și atunci noi, în tabără, facem așa. Aducem cupluri părinte-copil, 30 de cupluri părinte-copil și 15-20 de profesori și învățători din învățământul primar și gimnazial și lucrăm pe toate aceste trei grupuri independent. Ele nu se intersectează, intersecția este minimă între activități. Fiecare grup este preluat de o echipă de psihoterapeuți și lucrează pe vârste și pe problematică și pe nevoile grupului, separat.”

Am întrebat-o pe Eliza Vlădescu dacă se întâmplă ca, pe timpul taberelor, participanţii să descopere că, poate, anumite comportamente care erau considerate normale acasă sunt de fapt de tip bullying sau care erau considerate tradiționale în școli, sunt de tip bullying, fără ca adultul care le practică să conștientizeze lucrul acesta:

„Au fost multe momente de conștientizare a unor tipare de comunicare părinte-copil, profesori-copil și chiar între părinți și profesori. Această aruncare a vinei aruncăm mâţa dintr-o curte în alta. Așa au fost niște momente de conștientizare care nu au fost deloc ușoare. Nu e cea mai ușoară tabără asta antibullying pe care o facem noi, că presupune multă vulnerabilitate și am observat că atunci când ieșim din rolul de adulți, din rolul de părinte și de profesor și noi suntem ca un fel de copii care au nevoie de ghidaj, care de fapt au nevoie să stea de vorbă cu cineva care trece printr-o situație similară și să primească un feedback și un ajutor și niște tehnici cu care să poată să ajungă acasă și la școală și să le pună în aplicare și să rezolve o situație. Și într-adevăr, cu toții venim în tabără cu niște frici și copiii, dar și adulții, această frică de vulnerabilizare și de deschidere a în fața unor străini, până la urmă, dar, la final, vă spun că nu mai știu cum să mai stea.”

Eliza Vlădescu a adăugat: “Ce aș vrea să punctez este că se poate ieși din într-o situație în care, din anumite motive, ai ajuns la un moment dat să fii o victimă. Sunt copii care au venit în tabără din toate trei perspectivele, ca martori, ca victime și ca agresori. Și am avut copiii agresori care au înțeles de ce au ajuns să agreseze. Părinți care au înțeles de ce copii lor au ajuns să agreseze și care au găsit alte căi de a face față unor comentarii, unor replici, unor situații, au găsit în ei reziliență și dorința de a face bine. Am plecat de acolo cu copii care și-au dorit din postura de agresori să devină voluntari, să ajute și să contribuie la rezolvarea acestei probleme. pentru alți copii ca ei.”

Nu cred că mai este altceva de zis, în afară de “Vacanţă plăcută tuturor!”