Zece filme româneşti mai vechi şi mai noi au fost prezentate la prima ediţie a Festivalului naţional de film pentru nevăzători. Organizat la Bucureşti, în perioada 15-19 mai, festivalul a oferit posibilitatea nevăzătorilor, dar şi celor interesaţi de o experienţă altfel, proiecţia mai multor filme de marcă. Au putut fi vizionate: Aferim!, de Radu Jude, Marţi, după Crăciun, de Radu Muntean, Poarta Albă, de Nicolae Mărgineanu, Roxanne, de Vali Hotea, Medalia de onoare şi Poziţia copilului, ambele de Călin Peter Netzer, După dealuri, de Cristian Mungiu, Despre oameni şi melci, de Tudor Giurgiu, Love Building, de Iulia Rugină, şi America, venim, de Răzvan Săvescu.
Cele cinci zile de festival au fost găzduite de Cinema Elvira Popescu şi de Cinematograful Muzeului Ţăranului Român, unde filmele au fost prezentate cu descriere audio, ce s-a auzit în căştile înmânate la intrarea în sală, căşti asemănătoare celor pentru traducerea simultană.
Festivalul a fost organizat de Fundaţia Cartea Călătoare, în parteneriat cu Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc. Am invitat-o pe Gabriela Dima, managerul proiectului şi reprezentanta fundaţiei Cartea călătoare să ne spună cum s-a născut această idee: Filmele cu descriere audio au început să fie realizate în România în anul 2007 şi au fost foarte bine primite de către publicul spectator nevăzător şi nu numai. Pentru că începând cu anul 2009, în fiecare an, la Festivalul internaţional de film Transilvania, avem o proiecţie de film cu descriere audio. Dar această singură proiecţie pe an într-un cinematograf nu era suficientă, motiv pentru care am considerat, tocmai pentru că ele sunt foarte bine primite, că ar fi nevoie de o mult mai bună popularizare şi promovare a lor, atât în rândul opiniei publice, pentru că este foarte important ca oamenii obişnuiţi să ştie că filmele sunt şi pentru persoanele cu deficianţe de vedere, dar mai ales în rândul industriei cinematografice: producători, regizori, distribuitori de film, cinematografe. Şi asta astfel încât, atunci când realizează un film, să ia în considerare şi opţiunea de a şi îl accesibiliza din start, nu să vină o accesibilizare ulterioară, ci imediat ce apare pe piaţă, el să apară şi accesibilizat. De aceea am considerat că un festival de film pentru nevăzători, organizat la Bucureşti, ar avea o mult mai bună promovare, ar avea un mult mai mare impact la nivel naţional, şi am hotărât să-l organizăm.
Producătorii de filme din România au fost încântaţi de cum au auzit de acest proiect, pornind de la ideea că viaţa nu se termină numai pentru că ţi-ai pierdut vederea şi în continuare te poţi bucura de toate artele. Gabriela Dima, managerul proiectului, revine cu detalii: Am dedicat această ediţie a festivalului filmului românesc, pentru două motive: cinematografia este într-un trend acum, pe de altă parte oamenii din industrie au răspuns foarte bine solicitării noastre de a accesibiliza filme. A fost suficient să dăm un telefon sau să trimitem un email şi răspunsul a fost da şi nu a fost nevoie să încheiem multe contracte. Noi suntem la început şi pentru filme străine ar fi existat o muncă suplimentară pentru a obţine acordul pentru copy-right. Am hotărât ca în acest prim festival să distribuim doar filme româneşti, pentru care acordul era mult mai uşor de obţinut şi un alt motiv este că scopul nostru este să lucrăm cu industria din România în primul rând.
Descrierea audio face filmele accesibile atât nevăzătorilor, cât şi persoanelor care nu mai au o vedere bună. Alături de coloana sonoră a filmului mai este introdusă o bandă pe care sunt oferite explicaţiile suplimentare foarte importante pentru înţelegerea cu adevărat a acţiunii filmului. Gabriela Dima: Înseamnă că în pauzele dintre replicile actorilor se inserează elemente precum mimică, gestică, decoruri, costume, relaţiile dintre personaje, orice informaţie care ar ajuta înţelegerea filmului. Pentru că se construiesc la un moment dat din decor, din umbre, din lumini, anumite emoţii, regizorul încearcă să transmită ceva prin toată construcţia, iar noi, prin descrierea audio, trebuie să subliniem şi acel lucru. Recunosc că aceste secvenţe care sunt complexe şi nu au dialog şi au doar imagine sunt şi cele mai greu de descris. Vă dau un exemplu: ultimul minut din Poarta albă, a necesitat 45 de minute de vizionare pentru a fi descris. Pentru 45 de minute ne-am uitat la acea secvenţă ca să reuşim să transmitem ceea ce regizorul a vrut să spună: să facă legătura cu începutul filmului, să lege povestea până la final. Asta înseamnă descriere, această descriere apare doar în pauza dintre replicile actorilor, acesta este şi motivul pentru care de fapt proiecţiile sunt pentru toată lumea.
În plus, interlocutoarea noastră ne-a spus că oameni care văzuseră filmele odată, au spus că o mulţime de lucruri care le-au scăpat prima dată şi le-au auzit în descriere. Ne explică de ce se întâmplă aceasta tot Gabriela Dima: Am accesibilizat (filmul) Aferim, şi pentru că a fost lansat mai târziu dar am dorit foarte mult să îl avem în festival. Au lucrat mai mulţi din echipa noastră. Este acolo o secvenţă în care personajul principal este torturat. Şi ai tendinţa în momentul în care descri, din cauza sunetului, să presupui că cei care se uită la secvenţă, oamenii din sat, au aceleaşi emoţii ca şi tine. Am realizat că ne deranjează foarte mult zgomotul, ţipetele celui torturat, motiv pentru care am oprit sunetul şi am privit numai pe banda de sus, şi am văzut doar feţele: la 1835 oamenii aceeia se uitau la tortură ca la un spectacol obişnuit, nu exista niciun pic de compasiune pe faţa lor. Dacă n-ai fi avut partea aceea de descriere audio ai fi presupus că ei simt ceea ce simţi tu acum şi e total greşit. Iarăşi un plus pe care îl dă descrierea audio.
Dacă prima ediţie a festivalului nu a avut premii, de anul viitor, organizatorii îşi propun să iniţieze o competiţie între producătorii de filme de scrut metraj accesabilizate.