Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Pregătiri de Paşti la Muzeul Naţional al Ouălor Încondeiate, Ciocăneşti

Muzeul Naţional al Ouălor Încondeiate a luat fiinţă în anul 2007, odată cu Festivalul  Naţional al Ouălor Încondeiate, Ciocănești, ce se desfăşoară anual în apropierea sărbătorilor de Paşti.

Ouă încondeiate din Ciocănești (sursa foto: visitingbucovina.ro)„
Ouă încondeiate din Ciocănești (sursa foto: visitingbucovina.ro)„

, 30.04.2024, 15:55

Ciocăneştiul este satul muzeu din Bucovina, aflat la mai putin de 25 de kilometri nord de Vatra Dornei, un loc perfect pentru a ciocni un ou de Paște.

Marilena Niculiţă, director Muzeul Naţional al Ouălor Încondeiate, Ciocăneşti, ne-a spus cum se pregăteşte zona de sărbătorile pascale:

“Recent am avut şi Festivalul naţional al Ouălor încondeiate, care a atras un număr mare de participanţi, atât meşteri încondeietori, cât şi elevi, fiindcă am avut şi un concurs destinat elevilor de şcoală gimnazială, liceu şi studenţi, am avut peste 75 de meşteri încondeietori, numai din Bucovina. Ştim că Bucovina e cunoscută pentru încondeierea ouălor, dar am mai avut şi din alte zone ale ţării unde s-a mai păstrat această tradiţie. A fost un festival care a atras un număr mare de turişti, aici, la noi, la Ciocăneşti. Şi turiştii vin şi în perioada sărbătorilor de Paşti, pentru a vizita cele două muzee existente la Ciocăneşti, atât Muzeul Naţional al Ouălor Încondeiate, cât şi Muzeul satului. Avem aici, în muzeul nostru, o colecţie impresionantă de ouă încondeiate, peste 1800 de exponate care au vechime între 40 şi 100 de ani, dar şi o expoziţie de peste 2000 de exponate premiate la toate cele 19 ediţii ale Festivalului Naţional al Ouălor Încondeiate. De asemenea, până pe 24 iunie, vom avea şi un Târg de ouă încondeiate, care va avea loc aici, în cadrul muzeului.”

 

Marilena Niculiţă, director Muzeul Naţional al Ouălor Încondeiate, Ciocăneşti, a adăugat:

“La Muzeul Satului, turiştii au posibilitatea de a vedea atelierele, organizate acolo, fiindcă este organizat muzeul pe ateliere cu principalele ocupaţii ale localnicilor, cu un atelier de fierărie, cu o stână tradiţională, cu o sală destinată plutăritului, o sală destinată mineritului, o sală de prelucrare a lemnului, o cameră ţărănească, cu ţesături, costume populare, măşti populare, dar şi cele mai frumoase modele de pe case. Pentru că ştim că la Ciocăneşti arhitectura caselor este una deosebită. Şi acum, fiindcă vorbim de sfintele Sărbători de Paşti, localnicii îşi decorează cât mai frumos casa pentru sărbători. Într-o proporţie de 99% din case sunt decorate cu motive tradiţionale, sunt motive geometrice, pe care le întâlnim nu numai pe case, la Ciocăneşti, ci şi pe costumele populare, pe ţesături, pe cusături, dar şi pe ouăle încondeiate. Un ou autentic de Ciocăneşti e unul pe fond negru, dar cu motive geometrice.”

 

Sărbătorile pascale presupun tradiţii ce sunt respectate cu sfinţenie. Marilena Niculiţă:

 “La Ciocăneşti, în cadrul acestui festival, am avut şi un concurs intitulat “Coşul pascal”. Fiindcă se apropie sărbătorile de Paşti, gospodinele din localitate se pregătesc la fel ca şi celelalte gospodine din Bucovina, cu toate preparatele tradiţionale, iar pentru Coşul pascal pregătesc pască, pregătesc miel din aluat de cozonac, pregătesc drobul şi toate preparatele din miel, ouă roşii, dar şi ouă încondeiate. Să ştiţi că la noi, dacă în trecut se încondeia doar în Postul Paştelui, acum, având comenzi atât de multe, pentru că brandul localităţii este oul încondeiat, dar şi casa cu motive tradiţionale, meşterii noştri încondeietori lucrează tot timpul anului şi au posibilitatea să îşi vândă aceste exponate şi în cadrul muzeului, dar şi participând la târguri şi expoziţii organizate în preajma sărbătorilor de Paşti.”

 

La Muzeul Satului se organizează ateliere pentru toţi cei care doresc să deprindă tehnica încondeierii, am mai aflat de la interlocutoarea noastră, care ne-a mărturisit că la ateliere participă vizitatorii, copiii locului fiind obişnuiţi cu încondeierea de acasă, pentru că toate gospodinele o fac în apropierea Paştilor. Şi pentru că fiecare nou concurs de încondeiere face ca ouăle premiate să se adauge colecţiei muzeului, am întrebat-o pe Marilena Niculiţă cu ce s-a îmbogăţit colecţia anul acesta.

“Foarte multe exponate care au fost premiate sunt ale meşterilor din localitate. Ştim că Ciocăneştiul este localitatea cu cei mai mulţi meşteri încondeietori din Bucovina. Dar am mai avut participanţi şi ouă premiate şi din alte localităţi ale Bucovinei, şi din Galaţi şi Botoşani. În alţi ani am avut grupuri de elevi şi din Brăila, Neamţ şi Braşov, care au învăţat aici, în atelierele noastre din muzeu să încondeieze şi în fiecare an au fost cei care au câştigat premiile la Ciocăneşti. Anul acesta nu au participat, dar de obicei ei revin la Festival şi participă în concurs. Dar am avut şi anul acesta foarte multe premii obţinute, aproape că aş putea spune că nu se poate face o departajare între aceşti meşteri încondeietori şi copii.”

 

Am aflat că merită să venim la Ciocăneşti întreaga vară, pentru există multe evenimente tentante. Aici are loc Festivalul Plutăritului, care oferă ocazia să vezi cum se construieşte o plută, dar şi să te plimbi cu pluta pe Bistriţa, se poate urca la una din stânele de pe muntele Suhard, se poate vizita o mină de mangan, pe poate  participa la concurs gastronomic, la concurs de pescuit păstrăv, la parada portului popular cu călăreţi pe cai, ce se organizează în fiecare an şi câte şi mai câte motive de a cunoaşte aceste locuri!

 

RadioRomaniaInternational · Romania la ea acasa 30.04.2024
„Brave cut” este numele proiectului iniţiat de Fundaţia Renaşterea
România la ea acasă marți, 17 decembrie 2024

Brave Cut

Un proiect prin care, dacă avem părul lung, îl putem dona pentru realizarea de peruci din păr natural pentru cei ce au nevoie de ele. „Brave...

Brave Cut
foto: facebook.com/sapunulcheia
România la ea acasă marți, 10 decembrie 2024

Povestea săpunului Cheia. Un săpun centenar

Povestea săpunului Cheia ne poartă în timp până la data de 3 martie 1886, când Lippa Brunstein înregistra la primărie fabrica familiei sale....

Povestea săpunului Cheia. Un săpun centenar
Foto: RRI (Ștefan Baciu)
România la ea acasă marți, 03 decembrie 2024

Băile Herculane, obiectiv de colecţie!

Istoria de două milenii a staţiunii Băile Herculane începe odată cu prima sa atestare documentară în anul 153 e.n. şi se continuă cu...

Băile Herculane, obiectiv de colecţie!
Paşi pentru accesabilizarea patrimoniului
România la ea acasă marți, 26 noiembrie 2024

Paşi pentru accesabilizarea patrimoniului

Cu intenţia de a evidenţia patrimoniul cultural din ţara noastră, Asociaţia Designers, Thinkers, Makers a creat programul “Culture and...

Paşi pentru accesabilizarea patrimoniului
România la ea acasă marți, 19 noiembrie 2024

Ziua comunicării nonviolente, la Iaşi

În această toamnă, la Iaşi, a fost marcată Ziua internaţională a nonviolenţei, care a fost stabilită de Organizaţia Naţiunilor Unite, în...

Ziua comunicării nonviolente, la Iaşi
România la ea acasă marți, 12 noiembrie 2024

Culoare şi creativitate tip Bauhaus la Bucureşti

Germania anilor 1919 dădea curentul Bauhaus, provenind din asocierea cuvintelor germane bau – a construi și Haus – casă. Extrem de...

Culoare şi creativitate tip Bauhaus la Bucureşti
România la ea acasă marți, 29 octombrie 2024

Fenomenul „Anul Nou care n-a fost”

Astăzi discutăm despre un film. Şi am ales această temă, pentru că “Anul Nou care n-a fost”, primul lungmetraj al regizorului şi...

Fenomenul „Anul Nou care n-a fost”
România la ea acasă marți, 22 octombrie 2024

Apa de Dunăre, bună de băut

Mai târziu, după 126 de ani, o ecologistă olandeză, Li An Phoa, fondatoarea mișcării Drinkable Rivers și partenerul ei, Maarten van der...

Apa de Dunăre, bună de băut

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company