Potecile româneşti devin europene

România este conectată din acest an la reţeaua de poteci turistice europene de lungă distanţă.

Ana-Maria Cononovici, 19.11.2017, 13:07

România este conectată din acest an la reţeaua de
poteci turistice europene de lungă distanţă. Asociaţia Carpatină Ardeleană a
Turiştilor S.K.V. împreună cu mai mulţi voluntari au refăcut 180 de km de
marcaje în Munţii Banatului, au reparat drumuri de acces în Masivul Făgăraş şi
au refăcut peste 50 de km de poteci în Masivul Postăvarul. Iar planurile sunt
multe!

Marcel Şofariu, preşedintele Asociaţiei Carpatine
Ardelene a Turiştilor, ne-a spus cum încearcă să readucă ţara noastră la
nivelul pe care îl avea cu peste un secol în urmă, când asociaţia montană
înfinţată în România avea peste o sută de convenţii semnate cu cluburi similare
din Europa. L-am întrebat pe Marcel Şofariu cum trebuie să fie o potecă de
standard european: În primul rând poteca ar trebui să fie
definită pe nişte hărţi, ideal şi pe track GPS, şi pe teren să fie marcată.
Această potecă ar trebui aleasă să treacă prin locuri cu peisaje frumoase, ea
însăşi să fie pe substrat solid natural, nu asfalt, nu pe marginea şoselelor,
şi să conecteze locurile de mare interes din ţara respectivă. Acestea au fost
criteriile care au stat la baza alegerii traseului. Şi pentru a reuşi să facem
asta am parcurs mii de kilometri de poteci din care le-am ales pe acelea care
îndeplinesc condiţiile despre care vorbeam şi care pot fi înlănţuite. Pentru că
la noi dezvoltarea turismului a fost făcută în principal insular şi am fost
nevoiţi să creăm conexiuni între aceste insule.

Un demers început după observarea faptului că pe
harta europeană a traseelor de turism de lungă distanţă, România era o pată
albă. Care au fost paşii relansării României în circuitul internaţional aflăm
tot de la Marcel Şofariu: Am reuşit să marcăm şi să remarcăm foarte
bine circa 500 km de poteci. Aceste două poteci E3 şi E8 au în total 2000 km pe
teritoriul României. E3 pleacă de la graniţa Spaniei cu Portugalia, oraşul principal
ar fi Santiago de Compostella şi traversând multe ţări europene, printre care
şi România, ajunge la Marea Neagră, în Bulgaria. Iar traseul E8 pleacă din
Irlanda şi traversând multe ţări ajunge tot la mare, în Bulgaria, lângă Turcia.
E3 intră în România pe la pe la Oradea, traversează Munţii Apuseni, coboară în
munţii Poiana Ruscă, până în Semenic şi
traversează Dunărea în Serbia la Porţile de Fier, unde se suprapune cu traseul
E8 pe o porţiune de câteva sute de kilometri, până în Bugaria, iar traseul E8
intră în România din Ucraina, de la Sighetul Marmaţiei, merge prin Carpaţii
Orientali, Carpaţii de curbură, Carpaţii Meridionali şi ajunge tot prin munţii
Banatului tot la Porţile de Fier. Separat de acestea am definit ca o porţiune
din traseul E8 din Europa să capete un nume special şi să devină Via Karpatica.
Pentru asta avem un parteneriat cu asociaţiile din celelalte ţări de pe lanţul
carpatic, Austria, Cehia, Slovacia, Polonia, Ucraina şi Serbia, cu care am definit
fiecare porţiune din ţările lor şi, mai mult decât atât, am făcut chiar o
conexiune fizică trimiţând o expediţie formată din doi membri ai asociaţiei
noastre, foarte bine echipaţi şi antrenaţi, care au parcurs pe jos din Serbia
până în Austria, acest traseu care va deveni cunoscut ca Via Karpatica, luând
legătura cu asociaţiile de pe parcurs şi mergând numai în regim pedestru,
folosind în principal cortul şi cabanele. Nu am intenţionat să fie o
performanţă, ci să colectăm informaţii şi să ştim unde ne aflăm în privinţa
calităţii infrastructurii faţă de vecinii noştri şi ce ar trebui să facem în
plus.

Proiectul a fost co-finanţat printr-un grant din
partea Elveţiei prin intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea
Europeană extinsă, am mai aflat de la Marcel Şofariu, care ne-a spus care este
stadiul acestor drumuri acum: Toate aceste trasee sunt acum circulate. Nu
este vorba despre multă lume care umblă pe ele, pentru că există o oarecare
reţinere faţă de zonele de la marginea Europei care acum intră în circuit, dar
e vorba despre oameni care sunt foarte urmăriţi prin blogurile pe care le
completează zilnic, de mii de fani, care astfel află în direct cât de frumoasă
e ţara noastră, cât de ospitalieri sunt oamenii şi, sperăm, cât de bună e infrastructura
noastră. Aici mai sunt şi scăderi, dar un om bine echipat şi antrenat poate să
treacă peste asta şi, pe de altă parte, noi ne străduim împreună cu
autorităţile să îmbunătăţim calitatea infrastructurii.

O lună sau o lună şi jumătate trebuie să alocăm
unei astfel de drumeţii, iar turiştii care se încumetă să pornească într-un
astfel de circuit sunt diverşi, ne-a mai spus interlocutorul nostru: Sunt unii care îşi propun o dată în viaţă să facă o tură de lungă
distanţă. De exemplu, anul trecut, a fost un american care a pornit din Turcia
până în Portugalia, a traversat România, am fost tot timpul în contact cu el şi
urmează să scrie o carte. Anul acesta a fost o nemţoaică ce a străbătut circa 45
de mii de kilometri pe trasee de lungă distanţă, de pe patru continente şi
pentru ea a fost o noutate să vină prin România, despre care va scrie un ghid.
De fapt asta este şi meseria ei, pentru fiecare zonă mai puţin cunoscută, după
ce o parcurge scrie un ghid care e foarte important să conţină informaţii, dar
şi păreri pozitive. Chiar în momentul de faţă, pe traseul E3, se află, în zona
Cheilor Nerei, un belgian, şi chiar l-a prins zăpada aici, ceea ce e o
provocare, dar e bine echipat, e tot timpul în contact cu noi, cu salvamontul,
cu jandarmeria montană, e în siguranţă şi e în permanentă legătură cu noi, în
măsura în care are legătură telefonică.

Am mai aflat că la graniţa
României se mai află alte două trasee, E4 şi E7, care ar putea intra în atenţia
Asociaţiei Europene de Drumeţie, odată ce poteca a fost deschisă.