Fructe exotice româneşti

Bogate în vitamine, peste nivelul obişnuit al fructelor locale, rezistente la schimbări de temperatură şi potrivite pentru creştere ecologică fiindcă nu au dăunători, fructele exotice se pot extinde pe teritoriul României.

Ana-Maria Cononovici, 10.11.2020, 12:30

Bogate în vitamine, peste nivelul obişnuit
al fructelor locale, rezistente la schimbări de temperatură şi potrivite pentru
creştere ecologică fiindcă nu au dăunători, fructele exotice se pot extinde pe
teritoriul României.

Am aflat povestea mai multor soiuri, de la
Florin Stănică, profesor de
pomicultură la Facultatea de Horticultură de la Universitatea de Ştiinţe Agronomice
şi Medicină Veterinară, din Bucureşti. Povestea începe în 1992, când o echipă a
universităţii a ajuns printr-un program Tempus la Universitatea din Perugia,
din Italia, unde au studiat kiwi-ul, observând că are cerinţe de dezvoltare
asemănătoare cu piersicul.

De aici a venit ideea de a încerca plantarea unei culturi
în Ostrov, pe malul Dunării, unde există condiţii foarte bune pentru piersic şi
pentru cultura viţei de vie.

Florin Stănică: Zis şi făcut, în
1993, în primăvară, am înfiinţat acolo cu spijinul IAS-ului
Ostrov, două hectare de kiwi. În acelaşi timp, din Italia am adus peste o mie
de hibrizi din Actinidia Arguta, care este kiwi berry sau baby kiwi, o specie
de kiwi care este mult mai rezistent la ger, decât piersicul, deci care se poate
cultiva chiar în zonele de cultură a prunului.

Din 1993 practic, la Facultatea
de horticultură din Bucureşti, am desfăşurat printre multe alte activităţi şi
un studiu privind posibilităţile de aclimatizare a speciilor de kiwi. Pentru că
sunt trei specii care ne interesează din punct de vedere alimentar, kiwi cu
perişor, pe care îl ştie toată lumea, de pe piaţă, kiwi cu pulpă galbenă şi
acel kiwi rezistent la ger.

Am reuşit în tot acest răstimp să vedem cum să
înmulţim plantele de kiwi, să vedem care sunt tehnologiile de cultură şi, prin
lucrări de selecţie, am reuşit să omologăm două soiuri româneşti, rezultatul
cooperării româno-italiene şi au fost înregistrate la UE, sub numele de Vip
Green şi Vip Red, două soiuri de kiwi rezistent la ger, cu fructe verzi şi cu
fructe roşii.

Am aflat că de aproape 10 ani, s-au făcut lucrări de selecţie şi în ceea ce
priveşte hibrizii între kiwi cu pulpă galbenă şi kiwi cu pulpă verde, în acest
moment existând deja patru selecţii foarte interesante, cu fructe mari, cu calităţi
gustative deosebite, cu o capacitate foarte mare de păstrare, ce într-un viitor
apropiat ar putea fi omologat.

Profesorul
Florin Stănică a adăugat: Kiwi se poate cultiva în România. Există o
zonă mai limitată pentru cultura plantelor de kiwi cu fructe mari, mă refer
aici la zonele ce favorizează cultura piersicului, sudul ţării şi vestul ţării,
dar avem posibilităţi destul de ample de cultivare a speciilor rezistente,
adică a baby kiwi sau kiwi berry, care poate să fie plantată aproape în toate
zonele pomicole româneşti. Trebuie doar un pic de curaj din partea cultivatorilor.

O altă specie recomandată de prof. Florin
Stănică şi care este în curs de omologare este Simina, care va putea fi
cultivată fără probleme, acolo unde temperatura în timpul iernii nu depăşeşte
minus 25 de grade, fără să aibă nevoie de tratamente speciale:

Ajuns în Italia, bineînţeles că am aflat despre o altă cultură care se
numeşte Asimina Triloba. În anul 2000 am adus şi eu în România primele soiuri
de banana nordului sau pawpaw, o plantă care provine din partea de est a
Americii de Nord, deci rezistentă la ger, rezistă bine până la minus 25 de
grade şi care produce nişte fructe extraordinare, cam de mărimea unui fruct de
mango. doar că în interior există seminţe de culoare maronie, dispuse pe două
rânduri.

Pulpa fructului are consistenţă cremoasă, se mănâncă cu linguriţa şi
are gustul cremei de vanilie, când fructul este copt, cu un parfum specific, cu
o aromă specifică, atunci când fructul este abia cules. După aceea, gustul
evoluează spre cremă caramel, dacă este ţinut încă vreo zece zile în frigider.
Iar după vreo trei săptămâni, gustul se duce către cel de cremă de cafea. Deci
iată un fruct deosebit. Şi în acest caz nu e nevoie de tratamente fitosanitare,
din contră, planta e foarte rezistentă şi extrem de frumoasă şi din punct de vedere
decorativ: are nişte frunze mari, florile sunt deosebite.

Am mai aflat că aceste fructe au şi un
conţinut foarte ridicat de minerale. Iar conţinutul de potasiu conţinut de
acest fruct este depăşit doar de fructul de Guava. De fapt, pe teritoriul tării
noastre, specia a ajuns în Pianu Nou, judeţul Alba, din 1926, adusă de familia
Suciu Ioan, emigranţi ardeleni reveniţi din Ohio.

O altă specie deosebită
despre care ne-a vorbit prof. Florin Stănică este jujuba sau curmalul
dobrogean:

Se găseşte în Dobrogea, în Ostrov, în
apropiere de fosta cetate Durostorum, care este în Silistra, la bulgari, dar am
găsit plante de curmal dobrogean şi la Jurilovca, lângă cetatea Argamum sau la
Mahmudia, lângă cetatea Salsovia. Întotdeauna aceste plante
cresc în apropierea unor foate aşezări romane sau greceşti. Dar ştim că ea a
fost adusă în Europa undeva în perioada împăratului Octavian Augustus. Plantele
de la noi produc fructe mai mititele, de mărimea unor poame, dulci-acrişoare,
fără însă să aibă calităţi gustative deosebite.

Despre acestea am aflat că au o
adaptabilitate ecologică deosebită, rezistând de la -40 la +40 de grade, că preferă zonele din sudul ţării şi sunt
foarte rezistente la secetă. După atâtea tentaţii cu gust, nu ne rămâne decât
să încurajăm cultivatorii să încerce aceste specii exotice, pentru ca să ne
putem bucura de savoare şi sănătate, deopotrivă.