Festivalul de Jazz de la Gărâna
Unora le place jazz-ul. Atât de mult încât sunt dispuşi să schimbe multe trenuri şi autobuze, apoi să mai meargă un pic şi pe jos, ca să ajungă într-un sat din Banat, numit Gărâna. Merită efortul, pentru că la Gărâna are loc cel mai mare festival în aer l
România Internațional, 06.07.2014, 09:40
Unora le place jazz-ul. Atât de mult încât sunt dispuşi să schimbe multe trenuri şi autobuze, apoi să mai meargă un pic şi pe jos, ca să ajungă într-un sat din Banat, numit Gărâna. Merită efortul, pentru că la Gărâna are loc cel mai mare festival în aer liber din Europa de Est. Marius Giura este organizatorul acestui festival şi împreună cu el şi câţiva dintre veteranii din rândul spectatorilor, spunem astăzi istoria unui eveniment de poveste.
În urmă cu 18 ani, în curtea singurului han din sat, numit Hanul La răscruce”, câţiva artişti timişoreni, au organizat un jam-session ce s-a întins pe două zile. Invitaţi erau prietenii şi familia acestora, suficient de mulţi încât să umple locul, povesteşte Marius Giura: Ideea le aparţine unor muzicieni de jazz, plecaţi din Timişoara, care după 1990 au revenit în ţară. Acest han, fiind unicul restaurant în zonă, avea şi o curte primitoare şi mare, ei au hotărât că acolo ar fi locul în care ar putea avea loc nişte concerte. S-a numit festival pentru că s-a cântat în vreo două zile şi au venit mai multe trupe, prietenii muzicienilor au venit şi ei, a venit Mircea Tiberian de la Bucureşti şi încă vreo câţiva de prin Germania. Aşa a început festivalul.”
Cum se transformă un festival care începe în curtea unui han în cel mai mare festival în aer liber din Europa de Est? Cum pui un sat din Banat pe harta evenimentelor de jazz de înaltă calitate? Marius Giura spune că e nevoie de multă ambiţie şi de dorinţa de a crea ceva care să acopere un gol.
Era nevoie de încă o replică a legendarului festival de la Sibiu, iar jazz-ul timişorean care a suferit atât de multe lovituri prin plecarea atâtor muzicieni valoroşi şi avea nevoie de o revitalizare. Cu ambiţia de a crea fiecare ediţie mai bună decât precedenta. Aşa s-a ajuns unde s-a ajuns. A fost destul ca prin sprijinul unei timişorence, Monica Tatoiu, să obţin primul cap de afiş: o mare vedetă internaţională – Eberarhd Weber – ca după aceea lucrurile să meargă progresiv de la an la an. S-a ajuns acum la un festival de talie europeană, înscris în calendarul european al marilor festivaluri. A fost un crez al meu şi al celor din jurul meu, de fiecare dată, să creăm un eveniment deosebit şi cred eu, necesar pentru România.”
Festivalul a crescut în timp. S-a mutat din curtea Hanului La Răscruce în Poiana Lupului, în apropierea satului cu case albe şi muşcate roşii la ferestre albastre. De-a lungul timpului aici au cântat nume mari: compozitorul şi pianistul Hiromi Uehara, saxofonişti Jan Garbarek şi Charles Lloyd şi alţi monştri sacri ai genului. După Marius Giura, ce se întâmplă la Gărâna e mai mult decât un şir de concerte de jazz.
Gărâna e un sat de munte la 1000 de m altitudine, în care totul e unic, plecând de la locurile spectatorilor până la natura din jurul perimetrului în care se desfăşoară acest festival. E un loc în care ziua sunt 40 de grade, iar noaptea, în timpul verii, în luna iunie, 4-5 grade. S-a cântat de multe ori aşa. Jean-Luc Ponty, când a cântat aici a spus că în cariera lui de 55 de ani a întâlnit un singur festival asemănător, undeva în munţii Stâncoşi, în urmă cu 20-25 de ani. Iar publicul… E exact ce mi-aş dori să populeze întreaga ţară: un public cu dragoste de cultură cu aplecare spre frumos, oameni care acceptă să suporte rigorile vremii şi intemperiile naturii pentru a avea parte de aceste concerte extraordinare în aer liber de la Gărâna.”
Aproape de fiecare dată plouă. Veteranii povestesc că în 2010 a fost o rupere de nori care a umflat apele din vale şi corturile au fost luate de viituri. Atunci, unii dintre spectatori s-au speriat şi au fugit înapoi la “civilizaţie”. Ioana Tăut fotografiază de ani de zile vedetele venite să cânte pe scena de la Gărâna. Mulţi artişti rezonează cu publicul care în ciuda frigului nu se clinteşte de pe băncile de lemn spune Ioana. Asta se vede uneori pe faţa artiştilor, iar pentru ea, ca fotograf, provocarea majoră e să surprindă atmosfera oglindită pe chipul muzicienilor.
“Aproape în fiecare an am avut parte de ploi şi frig şi ceaţă şi umezeală. Din punctul meu de vedere, astea sunt mici preţuri pe care trebuie să le plătim pentru a putea aduna toată bogăţia pe care festivalul ne-o oferă, are prea multe de oferit pentru a ne lăsa împiedicaţi de fenomenele naturii. Cred că pentru mulţi oameni care vin de mulţi ani la Gărâna, festivalul de jazz este deja o a doua casă unde ne întâlnim cu o a doua familie.”
Marius Giura spune că una dintre cele mai mari satisfacţii ale sale, ca organizator, e să vadă că acei copii care la începuturi se jucau în faţa scenei, acum revin cu propriii lor copii la Gărâna. Gărâna este un festival de familie, asta spun toţi cei ce răzbesc frigul şi ploaia şi nu pleacă din Poiana Lupului înainte să îşi rezerve locurile pentru ediţia următoare. Pentru Vlad Eftenie, prima întâlnire cu Gărâna a fost de neuitat: Eram absolut sigur că se pronunţă Garana. Când un prieten mi-a spus că de fapt este Gărâna, am avut o oarecare dezamăgire. Mi-am propus să ajung acolo pentru că părea să fie la capătul Pământului. Trebuia să schimbi câteva trenuri, câteva autobuze… În cele din urmă, în 2010 am ajuns şi am întâlnit o comunitate. Corturi, o pădurice, o arenă, o scenă… Mi-aduc aminte că era ceaţă, ploua. Mi-l amintesc pe Florian Lungu, purtându-şi paşii prin noroi, pentru a nu se murdări şi pentru a putea să ajungă la scenă. Este un loc special, o experienţă de viaţă.” Isabelle Bey spune că se va întoarce şi anul acesta. “Am fost la Gărâna prima oară în 2007, când a cântat Garbarek. Am mai fost la o ediţie de atunci şi sper să ajung şi la ediţia de anul ăsta. Faptul că se întâmplă Jazz într-un spaţiu deschis, într-o vale dintre munţi te face să te simţi foarte aproape de muzică.”
Anul acesta, pe 10 iulie începe ediţia cu numărul 18 a Festivalului de Jazz de la Gărâna. Pe lângă concertele de la scena mare vor avea loc concerte în cele două biserici cu orgă din Brebu Nou şi Văliug, apoi un concert în fiecare după-amiază în curtea hanului de la răscruce. Printre invitaţi, un redutabil organist, cel mai valoros al lumii, după cum spun organizatorii, Joe DeFrancesco si trioul său, quartetul marelui chitarist al formaţiei Oscar Peterson, Ulf Wakenius. Mircea Tiberian, un fantastic grup originar din Rusia, Moskow Art Trio. Cap de afiş: Grupul Crimson project, o formaţie formată din două triouri pe aceeaşi scenă sub acelaşi nume, toţi cu rădăcini în renumitul grup de rock progresiv al anilor 70, King Crimson. Dacă mergeţi, îmbrăcaţi-vă bine. Luaţi-vă şi mânuşi, să fie. Nu veţi regreta. Nici jazz-ul, nici îmbrăcămintea pentru vreme rea.