E cineva acasă?

A studiat la Londra fotografia documentară, iar întors în ţară şi-a propus să redescopere lumea lăsată în urmă, prin aparatul de fotografiat sau de filmat.

Ana-Maria Cononovici, 16.02.2021, 12:16

A studiat la Londra fotografia documentară,
iar întors în ţară şi-a propus să redescopere lumea lăsată în urmă, prin
aparatul de fotografiat sau de filmat. Astfel, Ionuţ Teoderaşcu, izolat pentru
două săptămâni într-un apartament de bloc, a început proiectul Şantier în
pandemie, imortalizând lucrările de la blocul vecin. A urmat apoi Pandemia la
sat, cu fotografii ale vieţii neschimbate a satului, cu excepţia măştii
purtate de săteni. Dar ceea ce ne-a reţinut atenţia este un proiect pentru care
Ionuţ Teodereşcu a primit premiul de aur, la categoria Oameni/Familie din
cadrul competiției internaționale de fotografie din Budapesta (2020 Budapest
International Foto Awards): Nu-i nimeni acasă.

Ionuţ Teoderaşcu, fotograf documentarist, cum se prezintă, ne-a vorbit despre
începuturile proiectului: Scurtmetrajul documentar Nu-i nimeni acasă a apărut în aprilie 2019. Atunci am conturat ideea. Am fost în vizită
la casa bunicii mele. Nu mai locuise nimeni acolo în ultimii zece ani şi a fost
mai mult o curiozitate, să văd ce se află în interior. Odată intrat acolo am
observat că sunt cumva toate lucrurile bunicii neatinse. Era un fel de capsulă
a timpului. Am revenit apoi cu tatăl meu, în ideea în care l-am rugat să îmi
povestească despre copilăria lor, cum erau părinţii când trăiau, fiindcă, de
exemplu, eu nu l-am cunoscut pe bunicul din partea tatălui, el a murit la 44 de
ani. Apoi am revenit cu mătuşile mele, le-am rugat să îmi povestească mai multe
şi am descoperit că o parte din trecutul bunicii mele şi m-am gândit că cel mai
bine ar fi să spun toată această poveste într-un scurtmetraj documentar, pentru
a îmbina imaginea, cu sunetul din casă, pentru că am înregistrat când mergeam
cu părinţii sau cu mătuşile la casa bunicii. Am făcut acest scurtmetraj
documentar la sfârşitul anului trecut..

Un film ce a fost primit mai bine decât s-ar
fi aşteptat, după cum ne-a spus Ionuţ Teoderaşcu şi a adăugat: Prima dată l-am lansat în
România în cadrul unui Takeover, a apărut pe imaginea de instagram a revistei
Decât o revistă şi acolo am prezentat pentru prima dată povestea, dar el a
apărut înainte în Marea Britanie, pe o platformă dedicată fotografiei
documentare. Acolo a fost lansat. Am participat cu acest proiect şi în cadrul
unei competiţii înainte să se încheie anul; acolo a apărut un album fotografic
cu studenţi, unul dintre primele albume pe care le face Canon, şi acolo a
apărut proiectul, apoi, am participat la un concurs în Budapesta, unde am
câştigat Gold Vibe, premiul de aur, cu acest proiect. Ulterior a mai fost
transmis şi pe alte canale aici, în România.

Ionuţ Teoderaşcu ne-a purtat prin povestea
filmului: E senzaţia că
păşeşti într-un alt timp. Îndată ce intri în casă simţi imaginile astea care te
afectează foarte mult emoţional, vezi pereţi dărâmaţi sau pânze de păianjen,
extrem de mari. E o imagine pe care nu ai vrea să o vezi, mai ales dacă ai o
legătură personală cu familia care a locuit acolo, însă e un spaţiu care
conservă foarte bine istoria unei familii, pentru că locul în care trăim, până
la urmă ne defineşte şi toată perioada când a locuit bunica acolo – mai mult ea
a locuit în ultimii 20 de ani – ea a strâns toate lucrurile de care avea
nevoie, le-a aranjat, şi-a pregătit cumva şi moartea, avea lucrurile pregătite
deja Şi încă le vedeai acolo. Am găsit pastile, scrisori pe care le păstrase
bunica. Şi toate aceste elemente povestesc despre persoana care a locuit
acolo.

Filmul ne poartă în satul Crăieşti, din
judeţul Galaţi, satul copilăriei autorului lui, unde vizităm o casă deosebită: Casa este atipică pentru zona
de acolo, unde casele sunt cumva mai mici, cu două camere, dar casa bunicii are
şi ea o istorie. A fost construită mai mult în scop administrativ, prefectură
sau primărie, şi a fost vândută ulterior bunicului. Ea are uşi foarte înalte,
din materiale foarte bune, lemn masiv şi e construită pe un vârf de deal, în
sat, are o privelişte foarte pitorească asupra satului şi e destul de veche,
are undeva la 100 de ani.

Iar Ionuţ Teodereşcu ne-a lansat o
invitaţie: Îi îndemn pe
oameni să urmărească scurtmetrajul documentar, îl găsesc la mine pe website
teoderascu.com sau pe youtube sau pe pagina de facebook, pentru că eu consider
că acest documentar spune cumva povestea mai multor familii şi ne arată
cum ar trebui să ne uităm la un trecut de familie şi să înţelegem ideea că un
trecut de familie e pe alocuri romanţat de cei care încă trăiesc. Pentru că noi
vrem să ştim despre părinţii noştri că au dus o viaţă bună. Şi poate tocmai de
aceea după ce mor ei încercăm să reconstruim trecutul şi să îl facem romanţat.
Şi despre asta vorbesc în scurtmetrajul documentar, pe lângă toată povestea pe care
o expun despre bunicii mei.

Pentru cei interesaţi, la Zalău,
fotografii semnate de Ionuţ Teoderaşcu sunt reunite în Expoziţia Feţele
pandemiei.