Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

District 40

Suntem invitaţi să petrecem, mai întâi, o noapte în zona Grădinii Icoanei din București. Un prim pas făcut de mai mulţi actori culturali pentru a afla cum poate fi valorificat potentialul cultural al unui cartier cu valoare istorică.

District 40
District 40

, 20.05.2018, 14:43

Suntem
invitaţi să petrecem, mai întâi, o noapte în zona Grădinii Icoanei din
București. Un prim pas făcut de mai mulţi actori culturali, dar şi de
locuitorii cartierului, pentru a afla cum poate fi valorificat potentialul
cultural al unui cartier cu valoare istorică. Un proiect ARCEN (Asociaţa Română
pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate), în care cinci locuitori ai
districtului își vor deschide porțile între orele 20:00 – 02:00, printr-un
program comun plin de experiențe vizuale și auditive, ateliere, expoziții și
dezbateri. Am aflat despre ce este vorba de la Edmund Niculuşcă, fondator ARCEN: ARCEN lansează un proiect dedicat de fapt unei zone istorice a Bucureştiului,
zona cartierului Icoanei. Se numeşte District 40 şi mai ales cifra asta, 40
vine de la zona protejată 40, aşa cum apare în regulamentele de zonă protejată.
Lansăm acest proiect în încercarea de a revitaliza, regenera, readuce mai
aproape pe harta afectivă a bucureştenilor cartierul Icoanei. Cartierul are un
enorm potenţial cultural, sunt foarte multe teatre, instituţii de cultură,
institute culturale, birouri de arhitectură, universităţi, şcoli, licee. E un
spaţiu inedit, putem spune, şi prin felul în care arată, arhitectural. Istoric
e o fostă mahala care la un moment dat s-a dezvoltat spectaculos şi a devenit
una dintre cele mai aristocratice zone din Bucureşti. Să nu uităm că în zona
Icoanei locuia Eugeniu Carada, fondatorul Băncii Naţionale, Alexandru
Marghiloman, prim ministru, Dimitrie Sturdza, la rândul lui prim ministru
liberal. Tot aici e şi Şcoala Centrală, una dintre cele mai importante şcoli de
fete din capitală. E o zonă cu o istorie cu totul deosebită.


District 40 este o platformă
deschisă care va facilita un dialog și o colaborare activă între toate organizațiile,
comunitățile și instituțiile culturale din Cartierul Icoanei și împrejurimi.
Platforma se adresează atât actorilor culturali, cât și locuitorilor
cartierului. Ce porţi ne sunt pentru început deschise am aflat de la Edmund
Niculuşcă: Pe 19
mai, lansăm acest proiect cu ocazia Nopţii Muzeelor, deschidem cinci spaţii
culturale din cartierul Icoanei, între orele 20.00 -02.00, într-un program
comun care are ca temă memoria. E vorba de Şcoala Centrală ( din strada
Icoanei), Rezidenţa Scena 9 (din strada I.L.Caragiale 32), Institutul Francez (
de pe bulevardul Dacia 77), Librăria Cărtureşti, care va fi deschisă până la
miezul nopţii (din bulevardul Magheru, colţ cu Arthur Verona) şi CINETic (din strada Tudor Arghezi). Aceste
spaţii vor fi unite într-un program comun, pe 19 mai.


Vizitatorii sunt invitaţi să
exploreze subiectul Memoriei într-o diversitate de forme: memoria arhitecturii
și a orașului, memoria recentă, memoria sunetelor și a vocilor, memoria
afectivă și memoria ideilor, ne-a spus Edmund Niculuşă şi ne-a invitat la
evenimente: Sperăm să vină foarte multă lume, pentru că
noi nu facem altceva decât să propunem un traseu inedit printr-un cartier
istoric, un traseu în care o să fie multă experienţă vizuală, multă experienţă
auditivă. Tema memoriei va fi bine expusă în multe feluri. Nu e vorba de
memoria mare, eroică, despre care se învaţă la şcoală, ci despre memoria mică.
De plidă, e o provocare pentru public. La Şcoala Centrală vom invita publicul
să spună ce ar pune în muzeul vieţii lor, dacă ar avea ocazia. La Rezidenţa
Scena 9, vom avea o expoziţie de manuscrise de literatură contemporană
românească, pentru că memoria se acumulează în fiecare zi, patrimoniul creşte
în fiecare zi, prin contribuţiile oamenilor care scriu, care creează, în
general. La CINETic va fi experienţa cea mai contemporană, va fi şi video
maping şi tururi virtuale, acolo fiind mai degrabă o dezbatere filosofică între
memoria care rămâne şi memoria care nu rămâne, ci rămâne doar ca experienţă. La
Cărtureşti va fi un tur în casa prim-ministrului Dimitrie Sturdza, astăzi
librăria Cărtureşti, o poveste foarte frumoasă, iar la Institutul Francez se
vor aniversa 50 de ani de la Mai 68 (manifestările studenţeşti din Franţa),
printr-o serie de proiecţii, printr-o conferinţă la miezul nopţii.


District 40 este inițiat și
curatoriat de Svetlana Cîrstean și Edmond Niculușcă, dezvoltat de ARCEN, care
și-a construit o tradiție în conservarea și valorificarea patrimoniului
cultural din zona Icoanei și coagularea unei comunități.


Edmund Niculuşcă ne-a spus că acesta este doar un prim pas: Cartierul Icoanei face parte din cele 98 de zone protejate.
Bucureştiul e împărţit în 98 de zone istorice, cu specificul lor, ce
regulamentul lor de protecţie, cu calităţile ei, zona protejată Icoanei e o
fostă mahala, deci cu un ţesut istoric tradiţional, care rămâne destul de bine
conservat până astăzi şi care face parte din identitatea Bucureştiului. Dacă ne
vom plimba prin cartierul Icoanei, cu siguranţă vom avea impresia între
bulevardul Magheru, strada Mihai Eminescu, strada Vasile Lascăr sau piaţa
Rossetti, că ne aflăm de fapt într-o insulă de identitate a oraşului. Din cele
98 de zone protejate, una este zona Icoanei, care poartă numărul 40 şi pe care
noi încercăm printr-o serie de evenimente culturale care vor fi lunare de-a
lungul timpului şi care încep pe 19 mai, să activăm această zonă istorică.



Pentru o mai bună cunoaştere a potențialului cultural
și creativ din zonă, rămâneţi conectaţi la evenimentele organizate în zona
Icoanei şi nu o să vă pară rău!

„Brave cut” este numele proiectului iniţiat de Fundaţia Renaşterea
România la ea acasă marți, 17 decembrie 2024

Brave Cut

Un proiect prin care, dacă avem părul lung, îl putem dona pentru realizarea de peruci din păr natural pentru cei ce au nevoie de ele. „Brave...

Brave Cut
foto: facebook.com/sapunulcheia
România la ea acasă marți, 10 decembrie 2024

Povestea săpunului Cheia. Un săpun centenar

Povestea săpunului Cheia ne poartă în timp până la data de 3 martie 1886, când Lippa Brunstein înregistra la primărie fabrica familiei sale....

Povestea săpunului Cheia. Un săpun centenar
Foto: RRI (Ștefan Baciu)
România la ea acasă marți, 03 decembrie 2024

Băile Herculane, obiectiv de colecţie!

Istoria de două milenii a staţiunii Băile Herculane începe odată cu prima sa atestare documentară în anul 153 e.n. şi se continuă cu...

Băile Herculane, obiectiv de colecţie!
Paşi pentru accesabilizarea patrimoniului
România la ea acasă marți, 26 noiembrie 2024

Paşi pentru accesabilizarea patrimoniului

Cu intenţia de a evidenţia patrimoniul cultural din ţara noastră, Asociaţia Designers, Thinkers, Makers a creat programul “Culture and...

Paşi pentru accesabilizarea patrimoniului
România la ea acasă marți, 19 noiembrie 2024

Ziua comunicării nonviolente, la Iaşi

În această toamnă, la Iaşi, a fost marcată Ziua internaţională a nonviolenţei, care a fost stabilită de Organizaţia Naţiunilor Unite, în...

Ziua comunicării nonviolente, la Iaşi
România la ea acasă marți, 12 noiembrie 2024

Culoare şi creativitate tip Bauhaus la Bucureşti

Germania anilor 1919 dădea curentul Bauhaus, provenind din asocierea cuvintelor germane bau – a construi și Haus – casă. Extrem de...

Culoare şi creativitate tip Bauhaus la Bucureşti
România la ea acasă marți, 29 octombrie 2024

Fenomenul „Anul Nou care n-a fost”

Astăzi discutăm despre un film. Şi am ales această temă, pentru că “Anul Nou care n-a fost”, primul lungmetraj al regizorului şi...

Fenomenul „Anul Nou care n-a fost”
România la ea acasă marți, 22 octombrie 2024

Apa de Dunăre, bună de băut

Mai târziu, după 126 de ani, o ecologistă olandeză, Li An Phoa, fondatoarea mișcării Drinkable Rivers și partenerul ei, Maarten van der...

Apa de Dunăre, bună de băut

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company