Corespondenţa ca artă şi liant între generaţii
Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti (MNAC) continuă să fie alături de oameni, aşa cum ne-a obişnuit, în diferite moduri.
Ana-Maria Cononovici, 13.04.2021, 14:48
Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti (MNAC) continuă să fie alături de oameni, aşa cum ne-a obişnuit, în diferite moduri. De această dată ne-a atras atenţia un nou proiect: „Artă prin corespondență”, care își propune să creeze legături autentice între seniori, copii și arta contemporană, mai întâi printr-o serie de activități pilot (care au început în ianuarie anul acesta), dar care se înscriu într-un demers de lungă durată. Intenţia proiectului este să alăture prin corespondenţă copii şi vârstnici, să faciliteze crearea de legături emoționale între aceste categorii și a lor cu arta contemporană, într-o perioadă când singurătatea este resimțită acut, în special în comunitățile izolate. Mălina Ionescu, şef secţie educaţie la MNAC, ne-a explicat:
„Este un model de colaborare foarte folosit în ultimii ani, în străinătate. Şi pentru că noi, la muzeu, încercăm prin programul nostru de „Community Art” să ne adresăm comunităţilor şcolare în general şi încercăm să ajungem şi la comunităţile şcolare care nu au posibilitatea de a veni la noi, comunităţi defavorizate sau comunităţi care se află în afara Bucureştiului, şi atunci ne-am gândit că pentru că îi cunoaştem pe copiii de la Teach for Romania şi pe vârstnicii de la Seneca Anticafe, muzeul ar fi un bun liant, în ceea ce priveşte punerea lor în legătură. (n.r. O facem) prin corespondenţă, din păcate, pentru că ne aflăm în contextul în care ne aflăm şi contactul direct atât cu muzeul, cât şi între cele două grupe de beneficiari este imposibil în momentul ăsta.”
Proiectul îşi propune ca timp de șase luni să formeze echipe senior-junior care își vor transmite lunar gândurile sub formă de scrisori, devenite lucrări de artă contemporană. Copiii au învățat noțiuni de artă contemporană pe baza cărora au creat scrisori tematice în cadrul unui atelier susținut pe Zoom de Mălina Ionescu, interlocutoarea noastră, care ne-a spus:
„Deocamdată am avut un singur atelier cu copiii şi a fost o prezentare către seniori a întregului proiect. Li s-a propus atât copiilor, cât şi seniorilor actul de corespondenţă, le-a fost prezentat ca o posibilitate de a deveni prieteni cu corespondenţi din categorii de vârstă care ar putea să le fie lor foarte familiar, nepoţi, pentru cei în vârsta şi bunici, pentru copii. Ei s-au plasat în aceste poziţii de bunici şi nepoţi şi, desigur, şi de prieteni la distanţă. Proiectul a început cu copiii, am avut primul atelier, în care am povestit ce înseamnă o corespondenţă, în general, pentru că e un concept destul de străin în contextul în care aproape toată corespondenţa şi comunicarea se întâmplă digital, despre cum de fapt o scrisoare poate să devină o formă de artă, atât în sine, cât şi prin procesul expedierii, urmând să fie primite aceste scrisori de către seniori. Suntem într-o fază incipientă a proiectului.”
Etapa pilot a proiectului aduce împreună 30 de bunici singuri din Giurgiu, aflați în programul Bunicii noștri, cu 30 de copii, de 12-13 ani, din satele Herăști și Izvoarele, jud. Giurgiu, din două școli incluse în programul Teach for Romania.
Dar, dincolo de entuziasmul iniţial nu se ştie cum va decurge această corespondenţă, după cum ne-a mărturisit Mălina Ionescu şi a adăugat: „Prima propunere a fost de a privi însăţi corespondenţa ca pe o formă de artă, dincolo de a o privi ca pe o formă de comunicare.Sigur, provocarea a fost dublă, pentru că şi comunicarea este ceva inedit pentru copii, în această formă scrisă, fizică, pentru cei în vârstă, cu siguranţă, nu, iar faptul că le-am propus o abordare un pic diferită a ideii de scrisoare şi de plic şi de expediere, a fost un prim contact cu ceea ce poate să însemne mail-art, scrisoarea care ea însăşi poate să devină o formă de expresie artistică, în momentul în care ne raportăm la semnul grafic şi semnul vizual ca la o imagine şi nu doar ca la un simplu text scris, care transmite doar conţinutul, în momentul în care textul şi forma care însoţeşte textul devin la fel de importante ca mesajul însuşi, prin desen, prin intervenţii. Ei, practic, s-au raportat atât la pagină ca şi la plic ca la nişte pagini pe care au făcut desene, au făcut picturi. Noi le-am prezentat copiilor mai multe exemple de joacă atât cu plicul, cât şi cu scrisoarea, cu mesajul şi le-am pus la dispoziţie culori şi creioane şi tuş de mai multe feluri, astfel încât să poată să treacă dincolo de o scrisoare în care contează doar ceea ce transmiţi doar prin cuvinte.”
Despre ce se aşteaptă de la pasul următor Mălina Ionescu ne-a spus: „Sperăm că şi cei în vârstă vor fi foarte receptivi şi că la următoarele scrisori vor răspunde şi ei şi vor fi stimulaţi să treacă dincolo de corespondenţa cu un copil şi ceea ce şi-ar dori ei să îi transmită acelui copil şi vor putea să folosească acest mediu ca pe o formă de expresie personală, că până la urmă despre asta este vorba. Şi ceea ce ne dorim foarte tare este ca în etapa următoare a proiectului, când se va putea, să îi aducem şi pe copii şi pe seniori la muzeu într-o serie de vizite şi de ateliere împreună şi să îi punem în legătură în mod real, astfel încât să se poată suda anumite relaţii, atât între ei, cât şi cu muzeul.”
În fiecare din lunile viitoare va avea loc câte un atelier cu copiii (pe Zoom), aceștia vor realiza diverse materiale și vor scrie scrisori, iar aceste lucruri vor ajunge la seniori împreună cu pachetul obișnuit de alimente trimis lunar de Seneca. Schimbul de scrisori se va realiza prin voluntarii Seneca și prin Teach for Romania.
