Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Bacterii prietenoase în picturi

Astăzi vă propunem un experiment: V-aţi gândit vreodată că aţi putea picta? Dar v-aţi gândit că uneltele dumneavoastră ca pictori ar putea fi bacterii?

Bacterii prietenoase în picturi
Bacterii prietenoase în picturi

, 12.03.2017, 16:45

Astăzi vă propunem un experiment: V-aţi gândit vreodată că aţi putea picta? Dar v-aţi gândit că uneltele dumneavoastră ca pictori ar putea fi bacterii? Pesemne că nu. Dar pot să vă spun că laboratorul de microbiologie al Universităţii Sapientia, filiala Miercurea Ciuc, este locul unde s-a desfăşurat, pentru al doilea an consecutiv, un eveniment inedit, destinat liceenilor din oraş. În cadrul evenimentului, tinerii au realizat picturi din bacterii, descoperind cu această ocazie şi partea bună a microorganismelor.



Dr. Máthé István, conferenţiar universitar la Departamentul de Bioinginerie al Universităţii Sapientia, filiala Miercurea Ciuc, ne-a spus de unde a venit această idee: În urmă cu aproape zece ani, am fost la o conferinţă internaţională şi acolo am văzut logo-ul unei firme farmaceutice realizat din bacterii şi de aici mi-a venit ideea, am venit acasă şi am experimentat această pictură cu bacterii, cu studenţii la laboratoarele de microbiologie. Ei au îmbrăţişat cu entuziasm această idee şi de aici s-a născut această iniţiativă.



Máthé István a explicat că pentru realizarea proiectelor, elevii au primit şi nişte hârtii, pe care au schiţat cu creionul ce au dorit să picteze, după care au pus schiţa sub cutiile Petri transparente şi au început să însămânţeze bacteriile, urmând forma respectivă. Ineditul unui astfel de experiment vine şi din faptul că toate tablourile vii sunt vizibile abia la două zile de la însămânţare, datorită înmulţirii bacteriilor, care conţin pigmenţi de diferite culori. Majoritatea bacteriilor folosite au rol în biodegradarea substanţelor organice din sol, iar substanţele anorganice rezultate pot fi folosite mai apoi de plante în procesul de fotosinteză. Cu detalii, Dr. Máthé István: Avem nişte cutii Petri, din sticlă, în care află medii de cultură, pe care pot fi însămânţate bacteriile de diferite culori. Odată însămânţate ele se înmulţesc pe aceste medii de cultură şi după două zile devin vizibile. La început se văd numai câteva linii finuţe, nici nu se vede pictura în sine, şi după câteva zile răsar din acest mediu de cultură creaţiile propriu-zise.



Un alt scop al acestui eveniment a fost să le arătăm elevilor rolul important pe care îl joacă bacteriile în viaţa de zi cu zi, ne-a mai spus interlocutorul nostru şi a adăugat: Ideea a fost de a invita mai întâi studenţii şi mai apoi elevii în laboratoare de microbiologie, de a le arăta partea bună a microbiologiei, pentru că puţin ştiu că folosim zi de zi miliarde de celule bacteriene, în industrie de pildă, de exemplu în industria laptelui, în panificaţie, în industria alcoolului, în industria farmaceutică sau a produselor cosmetice. Din copilărie auzim numai că bacteriile sunt rele, că trebuie să ne spălăm mâinile ca să scăpăm de ele. Şi ideea a fost să le arătăm că se poate lucra cu ele, să le arătăm partea bună a acestor microorganisme.



Să pictăm cu bacterii a ajuns astfel la ediţia a doua, iar numărul participanţilor a crescut: Anul trecut au fost cam 188 de participanţi din oraşul Miercurea Ciuc, iar anul acesta 230 de elevi din clasa a XII-a, din licee din localitate. Este un eveniment mai mult artistic, în care noi am discutat cu elevii şi despre ştiinţă, despre rolul bacteriilor, şi ideea a fost să ne împrietenim cu bacteriile, creaţiile au fost foarte diverse. De fapt vorbim despre creaţii efemere, pentru că pot fi vizibile numai câteva zile, după care trebuie să sterilizăm toate creaţiile, pentru că oricum bacteriile mor şi atunci picturile se pierd. Iar ca teme, am văzut foarte multe lucruri: peisaje, portrete, motive populare, plante, animale. Creaţia şi imaginaţia elevilor este foarte vastă.



Aproximativ 500 de cutii de sticlă, cu medii de cultură, s-au transformat mai târziu în tablouri, iar Dr. Máthé István se bucură că a iniţiat un proiect unic: Credem că este o iniţiativă unică în ţară. Se pictează în marile laboratoare ale lumii, dar să vină sute de elevi să picteze şi să avem o expoziţie cu 450 de astfel de creaţii, credem că este unic.



Am aflat şi că proiectul din acest an a beneficiat, în premieră, de o mascotă, care i-a vegheat pe pictorii amatori, pe tot parcursul muncii lor de creaţie. Este vorba de Sapibacillus, o bacterie stilizată, drăguţă şi prietenoasă, realizată de studenţi din material de pluş, cu care toată lumea s-a fotografiat şi care a fost vedeta zilei. Creaţiile realizate de elevii din Miercurea Ciuc au fost jurizate de specialiştii Universităţii Sapientia, iar efemerele creaţii au putut fi admirate, timp de câteva ore, în holul instituţiei. Cele mai bune lucrări au primit premii constând în diplome şi cărţi de specialitate şi de literatură universală. La final, creaţiile mor şi cutiile sunt spălate, pentru ca, anul viitor, să se transforme, din nou, în pânze pentru alte picturi inedite.


Foto: facebook.com/titiaurcnr
România la ea acasă marți, 08 aprilie 2025

Academia de condus preventiv

Care este asemănarea dintre condusul pentru raliu şi condusul preventiv? În ambele cazuri este vorba despre cunoaşterea şi stăpânirea...

Academia de condus preventiv
Foto: pixabay.com
România la ea acasă marți, 01 aprilie 2025

Despre post, între virtute creştină şi dietă sănătoasă

Creştinii sărbătoresc Paştele anul acesta în acelaşi timp, pe data de 20 aprilie. Asta înseamnă că mulţi români încearcă timp de 40 de...

Despre post, între virtute creştină şi dietă sănătoasă
„Dâmbovița Apă Dulce 2025”
România la ea acasă marți, 25 martie 2025

„Dâmbovița Apă Dulce 2025”

La jumătatea lunii martie, cu ocazia Zilei Internaționale a Râurilor, a început intervenția de primăvară dedicată revitalizării râului...

„Dâmbovița Apă Dulce 2025”
sursă foto: facebook.com/RazvanCojocaruOficial/
România la ea acasă marți, 18 martie 2025

Trezeşte eroul din tine!

Perioada adolescenţei este plină de provocări şi deşi informaţia la care au acces tinerii de astăzi ar putea să pară un plus, mulţi dintre...

Trezeşte eroul din tine!
România la ea acasă marți, 11 martie 2025

Pe bicicletă la Capul Horn

Astăzi vorbim nu numai despre o premieră mondială, ci și despre o misiune de promovare a lecturii și sportului în rândul tinerilor, pe care...

Pe bicicletă la Capul Horn
România la ea acasă marți, 04 martie 2025

Tărâţele ca supliment

Ştiaţi că tărâțele pot fi un superaliment?  Valorificate la potenţialul lor maxim, tărâţele pot folosi în vindecarea unor patologii...

Tărâţele ca supliment
România la ea acasă marți, 25 februarie 2025

Viaţa ca film!

“Dacă ți-ai promis că 2025 va fi diferit, Mindflix e locul unde începi!” ne propune Lavinia Popescu, consilier de dezvoltare personală și...

Viaţa ca film!
România la ea acasă marți, 18 februarie 2025

Asociaţia Lanţului Alimentar Scurt la ‘Săptămâna Verde’ de la Berlin

Produse româneşti autentice din Alba, Bacău, Constanţa, Giurgiu şi Maramureş au fost prezentate la standul Ministerului Agriculturii şi...

Asociaţia Lanţului Alimentar Scurt la ‘Săptămâna Verde’ de la Berlin

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company