Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Asociația Prematurilor din România şi Premiul CESE pentru solidaritate civilă

La jumătatea lunii februarie a fost decernat Premiul CESE (Comitetului Economic şi Social European) pentru solidaritate civilă, în cadrul unei ceremonii virtuale

Asociația Prematurilor din România şi Premiul CESE pentru solidaritate civilă
Asociația Prematurilor din România şi Premiul CESE pentru solidaritate civilă

, 23.02.2021, 16:10


La jumătatea lunii februarie a fost decernat Premiul CESE (Comitetului Economic şi Social European) pentru solidaritate civilă, în cadrul unei ceremonii virtuale. Proiectul depus de Asociația prematurilor din România se numără printre cele 23, din UE și din Regatul Unit, care au fost premiate pentru contribuția lor excepțională la combaterea pandemiei de COVID-19 și a consecințelor sale dezastruoase. Fiecare câștigător a primit un premiu în valoare de 10 000 Euro.



Asociația Prematurilor din România a primit premiul în cadrul categoriei de proiecte axate pe tema „Producție și distribuție de echipamente medicale”. Tema a grupat proiecte care au produs și distribuit măști și articole de igienă, au transformat clădiri în spitale, au construit noi structuri medicale sau au achiziționat și donat medicamente și dispozitive tehnice.



Diana Gămulescu, fondatoarea Asociaţiei prematurilor ne-a relatat: „Am pornit de la o nevoie semnalată de cadrele medicale cu care discutam la începutul pandemiei, iar acestea ne-au transmis că accesabilitatea prematurilor în secţii este redusă odată cu instalarea restricţiilor, că fondurile pentru secţiile neonatale au fost sistate sau reduse semnificativ şi realocate pentru susţinerea maternităţilor ca suport Covid. Şi atunci ne-am mobilizat şi noi ca organizaţie şi am mobilizat şi comunitatea noastră şi ne-am propus să ajungem în cât mai multe maternităţi. Nu ştiam nici care va fi valoarea donaţiilor, nici în câte maternităţi putem să livrăm echipamente de protecţie sau lămpi UV sau materiale de igienă, pentru că erau maternităţi care nu aveau nici măcar săpun, dar am luat-o pas cu pas şi până la finalul lunii septembrie am reuşit să strângem fondurile necesare şi să facem donaţii în şase maternităţi.”



Diana Gămulescu ne-a spus că tot cu filantropie şi caritate se ocupă Asociaţia prematurilor şi în timpuri normale şi a adăugat: „Evident că şi dotarea maternităţilor, în general, este o prioritate, pentru că sunt 22 de maternităţi de grad 3, cu secţie de neonatologie performantă şi 64 de maternităţi la nivel naţional şi în toate este nevoie de câte ceva în permanenţă. Dar pe lângă aceste donaţii pe care le colectăm, (…) am avut şi proiecte dedicate cadrelor medicale, (n.r. de exemplu proiecte) de educaţie continuă, am susţinut ateliere în maternitate şi am pregătit familiile cu nou-născuţi pentru momentul mult aşteptat de a ajunge acasă, am derulat webinarii, am avut proiecte de prevenţie a naşterilor premature şi o caravană în comunităţi defavorizate. Susţinem financiar cazurile sociale de familii cu copii născuţi prematur, care au nevoie de recuperare pe termen lung. Sunt multe de făcut!”



CESE a lansat premiul în iulie 2020, cu tema „Societatea civilă împotriva COVID-19”, anunțând că acesta va fi un premiu excepțional, care va înlocui premiul său tradițional pentru societatea civilă. Scopul a fost de a aduce un omagiu societății civile din Europa, care s-a implicat activ și altruist în acțiuni de solidaritate încă din primele zile ale pandemiei. Alți candidați români care au concurat pentru premiul CESE au prezentat, de asemenea, proiecte de înaltă calitate. Printre acestea se numără inițiativa Solidar Social a Asociației Adi Hădean. Restaurantul său fiind închis, renumitul bucătar român, personalul și voluntarii săi au pregătit și distribuit mese calde medicilor, personalului medical, familiilor aflate în carantină și persoanelor în vârstă.



Cum s-a hotărât Asociaţia prematurilor să candideze pentru Premiul societăţii civile europene, ne-a spus Diana Gămulescu: „A fost adus în atenţia noastră şi ne-am gândit că ar fi o soluţie de continuare a proiectelor de donaţii, începute deja. Şi am văzut-o ca pe o oportunitate din punctul acesta de vedere, deşi eram circumspectă, că tocmai organizaţia noastră o să fie selectată. Dar am zis că merită să încercăm. Una dintre cele mai importante părţi în a face bine, zic eu, este găsirea de soluţii care să ofere suportul material. Este complicat să găseşti companii care să spijine financiar, să convingi oamenii să facă donaţii şi pentru noi a fost, pur şi simplu, o şansă în plus de a ne continua proiectele.”



Proiecte sunt multe! Dar deocamdată Diana Gămulescu s-a declarat copleşită: :„Sunt încă copleşită de emoţie că există Moş Crăciun şi în luna februarie şi că minunile se întâmplă şi o iau ca atare. Nu m-am gândit. Dacă ar fi să ne ajute, mi-aş dori foarte mult să ne ajute la creşterea conştientizării cauzei noastre, a prematurităţii în general. Aş vrea să mulţumesc tuturor susţinătorilor noştri, persoane fizice, companii, aş vrea să mulţumesc echipei mele pentru implicarea şi dedicarea în programele organizaţiei. Îmi doresc foarte mult să putem creşte impactul acţiunilor caritabile la nivel naţional.”



În viitorul apropiat Asociaţia va continua dotarea maternităţilor în funcţie de nevoile acestora, sprând să poată împărţi premiul primit cât mai eficient, mai multor maternităţi, precum şi programele de informare şi suport pentru părinţi.


Ouă încondeiate Bucovina (foto: Mariana Chiriţă/RRI)
România la ea acasă marți, 15 aprilie 2025

Obiceiuri inedite de Paşte

Sărbătoarea Paştelui este marcată în diverse moduri în ţările creştine, pornind de la decorarea locuinţelor, sau a fântânilor, spre...

Obiceiuri inedite de Paşte
Foto: facebook.com/titiaurcnr
România la ea acasă marți, 08 aprilie 2025

Academia de condus preventiv

Care este asemănarea dintre condusul pentru raliu şi condusul preventiv? În ambele cazuri este vorba despre cunoaşterea şi stăpânirea...

Academia de condus preventiv
Foto: pixabay.com
România la ea acasă marți, 01 aprilie 2025

Despre post, între virtute creştină şi dietă sănătoasă

Creştinii sărbătoresc Paştele anul acesta în acelaşi timp, pe data de 20 aprilie. Asta înseamnă că mulţi români încearcă timp de 40 de...

Despre post, între virtute creştină şi dietă sănătoasă
„Dâmbovița Apă Dulce 2025”
România la ea acasă marți, 25 martie 2025

„Dâmbovița Apă Dulce 2025”

La jumătatea lunii martie, cu ocazia Zilei Internaționale a Râurilor, a început intervenția de primăvară dedicată revitalizării râului...

„Dâmbovița Apă Dulce 2025”
România la ea acasă marți, 18 martie 2025

Trezeşte eroul din tine!

Perioada adolescenţei este plină de provocări şi deşi informaţia la care au acces tinerii de astăzi ar putea să pară un plus, mulţi dintre...

Trezeşte eroul din tine!
România la ea acasă marți, 11 martie 2025

Pe bicicletă la Capul Horn

Astăzi vorbim nu numai despre o premieră mondială, ci și despre o misiune de promovare a lecturii și sportului în rândul tinerilor, pe care...

Pe bicicletă la Capul Horn
România la ea acasă marți, 04 martie 2025

Tărâţele ca supliment

Ştiaţi că tărâțele pot fi un superaliment?  Valorificate la potenţialul lor maxim, tărâţele pot folosi în vindecarea unor patologii...

Tărâţele ca supliment
România la ea acasă marți, 25 februarie 2025

Viaţa ca film!

“Dacă ți-ai promis că 2025 va fi diferit, Mindflix e locul unde începi!” ne propune Lavinia Popescu, consilier de dezvoltare personală și...

Viaţa ca film!

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company