Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Vacanță la Râșnov

Ne oprim azi în centrul României. În luna august 2009, Râșnovul devenea primul oraș turistic din România promovat cu fonduri europene.

Vacanță la Râșnov
Vacanță la Râșnov

, 28.01.2021, 13:47


Ne oprim azi în centrul României. În luna august 2009, Râșnovul devenea primul oraș turistic din România promovat cu fonduri europene. Descoperim un loc cu o istorie bogată, a cărui atestare documentare datează din anul 1331, și a cărui emblemă, trandafirul, a fost aleasă încă din Evul Mediu. Cu siguranță, atracția principală este cetatea medievală, în interiorul căreia se organizează multe evenimente culturale. Însă Râșnovul este și destinația iubitorilor de vacanțe active.



Daniela Bonta, președinta Asociației Rosenau Turism din Râșnov, ne explică de ce ar trebuie să alegem Râșnovul ca destinație de vacanță. „Pentru că este curat și ospitalier, cu spații largi, aerisite, în imediata vecinătate a pădurilor și este ferit de aglomerație. Prin grija pentru siguranță în această pandemie, am reușit să menținem indicele de infectare sub 2 la mie. Așa că invităm turiștii să ne viziteze obiectivele: Cetatea, Peștera Valea Cetății, Biserica Veche Românească și Biserica Evanghelică, să se cazeze în pensiunile și hotelurile din Râșnov, în maximă siguranță, să ia masa în restaurantele noastre sau să se plimbe pe jos sau pe bicicletă, să se bucure de programe de echitație sau să cutreiere pădurile în drumeții.


Pensiunile și hotelurile sunt deschise. Râșnovul are o capacitate de cazare de aproximativ 2700 de locuri. Restaurantele sunt deschise în această perioadă la o capacitate de 30%, iar majoritatea s-au adaptat și au adăugat și serviciul de catering. Fiecare restaurant din Râșnov are deschise terase cu vedere la munte, la pădure sau chiar către cetate. Au fost marcate deja traseele de drumeție și împrospătate toate marcajele existente, iar în primăvară vom marca traseele de bicicletă. Cele cinci trasee de ciclism pe care le avem vor fi marcate la standarde internaționale. Avem o permanentă deschidere și susținere a administrației locale în vederea dezvoltării potențialului turistic al Râșnovului și a practicării unui turism sustenabil, durabil și de calitate.”



Străjerul care dăinuie de veacuri deasupra orașului este cetatea, spune Daniela Bonta. „Cetatea noastră este un obiectiv turistic național și este atestată documentar încă din secolul al XII-lea. Înfățișarea cetății a cunoscut numeroase modificări până în prezent. Totuși, imaginea contemporană păstrează elemente arhitectonice care pot reconstitui o fortificație care a rezistat cu succes asediilor. O singură dată a fost cucerită Cetatea Râșnov. S-a întâmplat printr-o trădare.


Cetatea nu avea alimentare cu apă și a fost cucerită prin însetarea locuitorilor săi. În prezent, se desfășoară lucrări de restaurare printr-un proiect finanțat din fonduri europene. Preconizăm că lucrările de restaurare se vor finaliza în februarie 2022. Aș dori să trezesc curiozitatea turiștilor menționând liftul pe plan înclinat, care face legătura între centrul istoric și cetate și care oferă o posibilitate de transport 100% ecologică, turiștii putându-și lăsa mașinile în parcarea subterană amenajată în centru. Accesul vizitatorilor în această perioadă de reabilitare se face în grădina cetății care este deschisă. Vizitarea este gratuită în fiecare zi a săptămânii, între orele 9.00 și 17:00.”



Un alt obiectiv turistic este Biserica Evanghelică. Edificiul a fost dintotdeauna lăcașul de cult al comunității sașilor din Râșnov, spune Daniela Bonta, președinta Asociației Rosenau Turism din Râșnov. „Până la adoptarea reformei, a stat sub patronajul Sf Apostol Matei. Biserica Evanghelică din Râșnov este atestată documentar din secolul al XII-lea, asemeni monumentului Biserica Veche Românească. Aceasta e considerată cea mai veche biserică ortodoxă cu elevație din sud-estul Transilvaniei. Edificiul a îndeplinit rolul de biserică parohială pentru cartierul Dobrice din Râșnov.”



Peștera Valea Cetății a fost descoperită în 1954 de un grup de tineri localnici. În prezent, este un obiectiv vizitat de majoritatea turiștilor din Râșnov. Daniela Bonta „În 2010, peștera a fost luată în administrare, iar, atunci, tot pământul a fost scos manual pentru simplificarea accesului. Din punct de vedere geologic, este o peșteră tânără având numai două milioane de ani, însă roca din care e formată e foarte veche, încă din Jurasic, având o vechime de 160-170 de milioane de ani. Datorită acusticii deosebite, în fiecare săptămână, în timpul verii, cinci membri ai Filarmonicii Brașov încântă turiștii cu muzică tradițională veche românească sau cu concerte de jazz live, fără microfoane sau amplificatoare. Programul de vară al peșterii e de la 10:00 la 20:00, iar cel de iarnă de la 10:00 la 18:00. Tot din considerente de protecție în contextul pandemiei, intrarea se face în grupuri mai restrânse, din 30 în 30 de minute iarna și din 20 în 20 de minute vara.”



Un alt obiectiv inedit este parcul dinozaurilor din Râșnov, o destinație de interes pentru cei mici, dar și pentru cei mari. Daniela Bonta, președinta Asociației Rosenau Turism din Râșnov. „Este cel mai mare parc cu dinozauri din sud-estul Europei. Este situat lângă Cetatea Râșnov, are o suprafață totală de trei hectare, fiind o zonă de agrement și un muzeu în aer liber. Pe lângă un traseu impresionat cu peste 100 de dinozauri în mărime naturală, atestat științific, parcul dispune de locuri de joacă pentru copii, căsuțe în arbori, un cinematograf 9D și un cinematograf 360 de grade, trasee de aventură, expoziții unicat și multe zone interactive. Parcul a reprodus în premieră cel mai mare animal zburător din lume și cel mai mare dinozaur descoperit vreodată în lume Seismosaurus, gigantul care are 45 de metri lungime.”



Cu o tradiție a sporturilor de iarnă de peste un secol, Râșnovul este astăzi capitala sporturilor de iarnă din România. În prezent, orașul deține cea mai modernă bază de sărituri cu schiurile și biatlon din România. Mai mult decât atât, în perioada 18-20 februarie, baza olimpică pentru sărituri pe schiuri din Râșnov va fi centrul de desfășurare pentru o competiție unică. Timp de două zile, vor fi organizate o etapă de cupă mondială, cu două competiții individuale. Dat fiind contextul actual de păstrare a măsurilor de siguranță în contextul pandemiei, competițiile de anul acesta se vor desfășura fără public. Totuși, televiziunile vor transmite în direct evenimentul, astfel încât vom avea ocazia să-i vedem concurând pe cei mai buni sportivi ai lumii.



Iată, așadar, câteva dintre motivele pentru care ar trebui să ne planificăm un sejur la Râșnov.Natură, cultură și aer curat, trei ingrediente care asigură o vacanță perfectă pentru toți turiștii.


(foto: pasja1000 / pixabay.com)
Radio Tour joi, 19 decembrie 2024

Crăciun în România

Sărbătoarea Crăciunului este una dintre cele mai iubite și mai așteptate din an. Este o perioadă a tradițiilor și a obiceiurilor transmise...

Crăciun în România
Schi (foto: Pexels / pixabay.com)
Radio Tour joi, 12 decembrie 2024

Sărbători de iarnă în Banatul Montan

Județul Caraș-Severin se mândrește cu latura sa multiculturală, dar și cu obiective turistice unice. Iar zona de munte a județului e...

Sărbători de iarnă în Banatul Montan
Buşteni, Caraiman (foto Mariana Chirita /RRI)
Radio Tour joi, 05 decembrie 2024

Turism activ în România

Turismul activ atrage tot mai mulți vizitatori în România datorită peisajelor spectaculoase și a diversității activităților în aer liber....

Turism activ în România
foto: Târgul de Turism al României
Radio Tour joi, 28 noiembrie 2024

Târgul de turism al României, ediția de toamnă

În perioada 21-24 noiembrie, vizitatorii au avut acces la o gamă largă de pachete promoționale, reduceri exclusive și idei de vacanță pentru...

Târgul de turism al României, ediția de toamnă
Radio Tour joi, 21 noiembrie 2024

Civilizația lemnului în România

Maramureșenii au fost dintotdeauna credincioși lemnului, căruia i-au dat cele mai felurite forme, de la blidul din care mâncau, până la...

Civilizația lemnului în România
Radio Tour joi, 14 noiembrie 2024

Stațiuni balneare în județul Vâlcea

Acestea tratează și relaxează an de an mii de turiști din toată lumea. Fiecare stațiune are propriul său farmec și, mai mult decât atât,...

Stațiuni balneare în județul Vâlcea
Radio Tour joi, 07 noiembrie 2024

Muzeul Recordurilor Românești

Muzeul Recordurilor Românești a apărut din dorința de a promova Bucureștiul și România. Găsim aici cele mari colecții de tirbușoane, fiare...

Muzeul Recordurilor Românești
Radio Tour joi, 31 octombrie 2024

Relaxare și tratament la Băile Herculane

Ne îndreptăm azi spre sud-vestul României, într-una dintre cele mai vechi stațiuni balneare din Europa. În Băile Herculane, găsim o gamă...

Relaxare și tratament la Băile Herculane

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company