Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Vacanţă în Bucovina

Astăzi facem o călătorie în nordul României, în Ţinutul Mănăstirilor. Vom descoperi Bucovina aşa cum se prezintă ea în această toamnă turiştilor: ideală pentru familii, pentru iubitori ai turismului activ şi pentru cei care doresc să se reculeagă.

Vacanţă în Bucovina
Vacanţă în Bucovina

, 19.09.2013, 09:57

Astăzi facem o călătorie în nordul României, în Ţinutul Mănăstirilor. Vom descoperi Bucovina aşa cum se prezintă ea în această toamnă turiştilor: ideală pentru familii, pentru iubitori ai turismului activ şi pentru cei care doresc să se reculeagă. Regiunea istorică Bucovina este recunoscută îndeosebi pentru traseele de pelerinaj la vechile mănăstiri, monumente UNESCO. Însă, dincolo de credinţă, ţinutul se remarcă şi prin peisajele frumoase, chiar surprinzătoare, satele care păstrează arhitectura de odinioară şi tradiţiile încă vii. Cătălin Nechifor, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, ne confirmă faptul că aici se pot practica foarte multe forme de turism: de la cel activ, la cel de tratament, ecvestru, de vânătoare, cultural sau pentru sporturi extreme. În funcţie de fiecare dorinţă putem face un traseu personalizat, un sejur de câteva zile, însă trebuie punctat obligatoriu ce înseamnă, de fapt, Bucovina: mănăstirile. Aş pleca de la cele UNESCO, pentru că avem aici şi Voroneţ, Suceviţa, Moldoviţa şi multe alte monumente religioase recunoscute la nivel mondial. Aş merge mai departe cu satul bucovinean, fiindcă, din păcate, mai ales în mediul urban, am cam pierdut contactul cu tradiţia, cu moştenirea noastră culturală. Aş continua cu zona de munte, atât Vatra Dornei cât şi Câmpulung Moldovenesc, unde sunt foarte multe peisaje frumoase. Avem masive montane foarte frumoase: Rarău, Giumalău, Călimani. Şi, de ce nu, aş merge şi spre zona de câmpie, unde avem muzeele. De exemplu, la Fălticeni, avem singura colecţie de autor din România: e vorba despre Muzeul Ion Irimescu.”



Cătălin Nechifor, în prezent preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, a lucrat în turism şi a avut ocazia să cunoască mulţi vizitatori, atât din ţară cât şi de peste hotare. Lucram într-un hotel şi eram în contact direct cu turiştii. Evident, acum 15 ani, lucrurile nu stăteau atât de bine ca acum. Însă, în Bucovina, ceea ce pot spune este că turistul primeşte satisfacţie în locul banilor. Nu sunt multe cazuri de turişti care pleacă nemulţumiţi, iar reclamaţii nu am primit. Cei care lucrează în turism şi-au dat seama că reclama cea mai bună ţi-o face chiar turistul şi ţin foarte mult ca acesta să plece de aici deosebit de mulţumit.”



Ne îndreptăm acum spre Marginea. Aici veţi găsi un muzeu etnografic, amenajat într-o casă veche de peste 100 de ani. Însă nu vechimea casei este cea care impresionează, ci costumele populare, ţesăturile, colierele şi, mai ales, ceramica. Veţi admira obiecte meşteşugăreşti şi-i veţi întâlni chiar pe creatori, meşteşugarii, care vă pot face şi o demonstraţie. Corneliu Magopăţ este meşter olar. A învăţat olăritul de la 7 ani, de la părinţi. În primul rând, noi ne deosebim de celelalte centre de ceramică prin culoare. Faptul că obţinem culoarea pe cale naturală, fără a interveni cu alţi oxizi sau vopseluri, ne face unici în România şi Europa. Asta-i atrage în primul rând pe turiştii noştri. În al doilea rând, cadrul ambiental. Avem turişti străini în proporţie de 40%, restul fiind români care ne apreciază. Avem expoziţie unde clienţii pot să admire produsele noastre, le pot cumpăra, se pot vizita atelierele, cuptoarele de ardere, cam totul. Oamenii sunt curioşi. Cei care doresc să încerce la noi olăritul, îi ajutăm, le oferim toate indicaţiile, creăm împreună nişte modele, pe care le pot lua şi acasă. Se simt foarte bine turiştii la noi. Au plecat cu amintiri frumoase, cu promisiunea că vor reveni şi, de ce nu, să încerce din nou.”



Continuându-ne călătoria, ajungem la Vama. Este un sat mic, situat între dealuri. Aici, într-o casă tradiţională bucovineană, veţi găsi cea mai numeroasă colecţie de ouă din România şi una dintre cele mai importante din Europa. Este o colecţie expusă în 22 de vitrine, îngrijită de profesoara Letiţia Orşivschi. Reprezentând ţara şi zona la saloane şi expoziţii internaţionale de ouă, am reuşit să înfiinţez acest muzeu, cea mai importantă colecţie de ouă a României, cu peste 3.000 de ouă, adunate din 79 de ţări. Sunt ţări cu tradiţie în decorarea oului, la care se adaugă binecunoscutele şi frumoasele noastre ouă bucovinene. Veţi descoperi o evoluţie a oului în timp. În Bucovina de odinioară ouăle erau lucrate simplu, cu elemente grosiere, însă în aceleaşi elemente de pământ care se regăsesc şi azi în Bucovina pe ştergare, covoare şi pe costumele tradiţionale. Sunt culori obţinute din fierturi din plante, frunze de ceapă, sfeclă roşie şi cărbune.”



Aici veţi vedea încondeiate şi ouă din Bali, Vietnam, China, Cehia, Germania şi chiar Australia. Toate cu povestea lor.



Părăsim lumea satului şi ne îndreptăm acum spre oraş. În municipiul Fălticeni se află cea mai bogată colecţie de autor din România: peste 300 de lucrări de sculptură şi 1.000 de desene, toate expuse la Muzeul de Artă Ion Irimescu.” Gheorghe Dăscălescu, directorul muzeului, ne face o scurtă prezentare a autorului, maestrul Irimescu. A fost unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului XX, continuând o generaţie de aur de artişti, începând cu Paciurea şi până la inegalabilul Brâncuşi. El s-a creat într-un spaţiu spiritual deosebit la Fălticeni, recunoscut prin peste 100 de personalităţi: scriitori, artişti plastici, actori. Creaţia sa este o îmbinare între clasic şi modern, pornind de la clasicismul grecesc. Apoi, fiind în contact cu marile curente artistice de la Paris, a fost receptiv la nou, însă nu într-o încercare mimetică. Trecând prin filtrul talentului şi sufletului său, a ajuns la o sinteză între clasic şi modern.”



În speranţa că v-am convins să alegeţi Bucovina ca destinaţie de vacanţă, vă aşteptăm şi data viitoare cu o nouă destinaţie.

Foto: pixabay.com
Radio Tour joi, 21 noiembrie 2024

Civilizația lemnului în România

Maramureșenii au fost dintotdeauna credincioși lemnului, căruia i-au dat cele mai felurite forme, de la blidul din care mâncau, până la...

Civilizația lemnului în România
(foto: stevepb / pixabay.com)
Radio Tour joi, 14 noiembrie 2024

Stațiuni balneare în județul Vâlcea

Acestea tratează și relaxează an de an mii de turiști din toată lumea. Fiecare stațiune are propriul său farmec și, mai mult decât atât,...

Stațiuni balneare în județul Vâlcea
Muzeul Recordurilor Româneşti (sursă foto: facebook.com/museumofromanianrecords)
Radio Tour joi, 07 noiembrie 2024

Muzeul Recordurilor Românești

Muzeul Recordurilor Românești a apărut din dorința de a promova Bucureștiul și România. Găsim aici cele mari colecții de tirbușoane, fiare...

Muzeul Recordurilor Românești
Staţiunea Herculane (sursă foto: facebook.com/ProTurismHerculane)
Radio Tour joi, 31 octombrie 2024

Relaxare și tratament la Băile Herculane

Ne îndreptăm azi spre sud-vestul României, într-una dintre cele mai vechi stațiuni balneare din Europa. În Băile Herculane, găsim o gamă...

Relaxare și tratament la Băile Herculane
Radio Tour joi, 24 octombrie 2024

Pe urmele lui Brâncuși, în Gorj

Ansamblul cuprinde patru lucrări: Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor, Poarta Sărutului și Coloana fără Sfârșit, concepute și construite de către...

Pe urmele lui Brâncuși, în Gorj
Radio Tour joi, 17 octombrie 2024

Halloween la Castelul Bran

Pe lângă decorațiunile specifice, vizita de anul acesta le va oferi turiștilor o experiență senzorială unică: muzică și sunete horror,...

Halloween la Castelul Bran
Radio Tour joi, 10 octombrie 2024

România atractivă

Lansată anul acesta, „România Atractivă” este cea mai complexă platformă multimedia de promovare a turismului cultural. Totodată, este...

România atractivă
Radio Tour joi, 03 octombrie 2024

Pe Transalpina, la Rânca

Transalpina este șoseaua situată la cea mai mare înălțime din România, motiv pentru care și-a câștigat renumele „drumul de deasupra...

Pe Transalpina, la Rânca

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company