Turism ecologic în Delta Dunării
Delta Dunării, a doua ca mărime și cea mai bine conservată dintre deltele europene, a intrat în patrimoniul mondial UNESCO în 1991, fiind clasificată ca rezervație a biosferei la nivel național.
Daniel Onea, 20.06.2024, 14:16
Este considerată un paradis al naturii, dar și o destinație pentru turism sustenabil. Descoperim în această rubrică turismul ecologic, cu respect față de mediu, astfel încât vacanța noastră să păstreze intactă frumusețea zonei.
Ghidul călătoriei noastre va fi Iliuță Goean, care se declară un turist îndrăgostit iremediabil de Delta Dunării de 20 de ani. De 15 ani are propria lui agenție și îi ajută și pe ceilalți să descopere, cu grijă față de natură, zonele pe care le iubește atât de mult.
„Imaginați-vă paradisul! Aceea este Delta Dunării. Este ultimul loc sălbatic din Europa, ultimul loc în care chiar poți să simți că ești în mijlocul sălbăticiei. Este zona din Europa cu cea mai mare biodiversitate. Avem cel mai mare număr de specii de păsări, insecte, plante, pești. Dacă vreți să vedeți ceva mai mult decât oriunde în Europa, veniți în Delta Dunării, din punct de vedere al naturii. Turismul ecologic înseamnă acel turism în care tu nu intervii asupra naturii în vreun fel, lași o amprentă cât mai mică prin trecerea ta prin acea zonă și, mai ales, nu distrugi. Pentru asta ar trebui lucrat foarte mult în zona de educație, în special asupra tinerilor, pentru că acolo este viitorul și să-i învățăm să facă un turism ecologic.”
Dacă vrem să trecem prin Deltă fără să simțim că am distrus ceva în urma noastră, ar trebui să alegem un program cu bărci de viteză medie sau mică, în niciun caz cu bărci rapide, spune Iliuță Goean. Bărcile rapide sunt deosebit de dăunătoare pentru ecosistemul Deltei. Pe de altă parte, dacă sunteți obișnuiți cu mișcarea, puteți să vă alegeți o tură cu caiace sau canoe.
„Acestea sunt chiar cele mai ecologice mijloace de a explora Delta Dunării. Eu nu sunt de aici, din Deltă. Am venit acum 20 de ani ca să rămân. Veneam de foarte mulți ani, în fiecare vară, toamnă, pentru pescuit. Dar acum 20 de ani am decis să rămân aici și m-am așezat în Mila 23. După ce am stat în diverse locuri din Deltă, am ales Mila 23 pentru că mi se pare cel mai bun loc din care pot să explorezi Delta. Este pe fostul colț al brațului Sulina. Nu este influențată puternic de navigația comercială, cum se întâmplă pe brațele principale ale Dunării. Este un loc liniștit, un loc frumos și mai ales cu o bucătărie tradițională excepțională.
Tot aici s-a deschis recent Muzeul Ivan Patzaichin. Este la ora actuală un punct de referință în Delta Dunării. Tot Asociația Ivan Patzaichin a reușit, după mulți ani, să stabilească și un traseu pentru bărcile cu vâsle și foarte curând se va lansa și o aplicație pe care o puteți folosi dacă vreți să explorați Delta Dunării. Pentru cei care își doresc o barcă cu motor, există programe luni, joi, duminică. Preluăm oamenii de la Tulcea și îi aducem la Mila 23. Știm exact cum să ne facem activitățile. Lucrăm cu unități locale de cazare, administrate de localnici, care știu să gătească mâncarea așa cum se face aici în Deltă.”
Există tentația ca, înainte de a veni în Delta Dunării, să vă căutați singuri cazare, iar, apoi, să vă căutați transferuri și excursii. Garantat, unul dintre rezultate nu va fi cel care trebuie, spune Iliuță Goean.
„Mulți își închipuie că, venind în mijlocul Deltei, găsesc o avalanșă de ghizi și de bărci care îi așteaptă să-i ducă undeva. Nu e deloc așa, pentru că, în general, unitățile de cazare sunt mici și au toată logistica dimensionată după casa proprie. Atunci, dacă tu ți-ai luat undeva o cazare și nu ai parte și de programele turistice cu bărcile, vei rămâne pe din afară. Astfel, eu recomand întotdeauna oamenilor să-și cumpere un pachet complet, fiindcă așa poți să studiezi cu ce fel de parcă vei fi dus. Dacă este acea izoletă închisă cu mușamale din care nu vezi absolut nimic, este de evitat total.
Vă recomand cu multă căldură bărcile deschise din care puteți trăi o experiență autentică. Puteți să vedeți, puteți să auziți. Sunt sute de specii de păsări care cântă mai ales primăvara și pe care este păcat să nu le auziți. Și, mai ales, veți pierde spectacolul păsărilor în zbor. Jumătate din păsările pe care le veți vedea le veți vedea în zbor. Într-o barcă închisă, veți fi privați de această experiență.”
Delta Dunării este destinația perfectă din România pentru a urmări unele specii deosebite de păsări. Birdwatching este o activitate recreativă, de cunoaștere a mediului înconjurător, de observare a condițiilor favorabile existenței pasărilor și a altor specii de faună. În timpul acestei activități, nu se recomandă o invazie prea apropiată de cuiburi, pentru a nu deranja pasările și a nu le speria. Fotografierea se face fără bliț, iar comunicarea între turiști este una liniștită, astfel ca toți să se bucure: și turiștii pasionați de natură, dar și pasările să-și continue rutina zilnică.
„Programele de birdwatching pornesc de la 1.500 lei de persoană pentru patru zile și trei nopți, perioadă în care sunt incluse două transferuri. Prima și ultima zi sunt transferurile care se fac oprind pentru păsări, iar două zile pline de activități. Există inclusiv programe de inițiere pentru copii. Sunt foarte multe familii care își doresc să-și educe copiii și să îi ducă spre acest turism ecologic. Vin cu ei la o tură de inițiere în birdwatching. Sunt ghizi dedicați acestor proiecte, oameni foarte dornici să-i învețe pe copii ce înseamnă arta observării păsărilor, să le explice despre păsări. Copiii sunt fascinați de aceste informații și de ceea ce descoperă și își creează o cale frumoasă în viață prin aceste programe.”
Fotografii sau cei pasionați de păsări pot veni oricând în cursul anului. Pe de altă parte, cei care vor să descopere natura și să se relaxeze, pot veni din aprilie până în octombrie. În restul anului, temperaturile nu sunt foarte prietenoase, spune Iliuță Goean, ghid de turism și patron al unei agenții de turism în Delta Dunării.
„Toamna târziu mai vin pescarii, iarna mai vin fotografi și păsărari, pentru că există specii de păsări care doar iernează în România. Pot fi văzute doar iarna, nu și vara. Dar să vii cu copilul în vacanță în Deltă iarna, dacă nu ai aceste pasiuni, nu e foarte confortabil. Eu vă recomand din tot sufletul să veniți să vedeți Delta Dunării, să o descoperiți. Fiți foarte vigilenți atunci când vă cumpărați un pachet turistic! Bărcile trebuie să fie descoperite, ca să aveți parte de o experiență minunată și să recomandați cu drag și altora să repete ceea ce ați trăit voi. Vă puteți bucura de natură, de gastronomie, de liniște, de tot ceea ce nu puteți găsi foarte des în alte părți. Dacă sunteți pasionați de păsări, veniți în intervalul 15 aprilie-15 iunie, dacă vreți să vă fie cald și să puteți să înotați, să mergeți și la mare, la Sulina, veniți vara. Dacă sunteți pasionat de migrația păsărilor, septembrie-octombrie, este iar o perioadă foarte bună.”
Așadar, sezonul vacanțelor în Delta Dunării începe din luna aprilie și durează până în octombrie. Calendarul evenimentelor este amplu și cuprinde Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, Tulcea Fest, Zilele orașului Sulina, Sărbătoare Satului Mila 23, Sărbătoarea Borșului de Pește din Crișan, Maratonul Delta Dunării din Sulina. Acestea sunt programate în sezon, în timpul verii.