Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Sezon estival la Mamaia

Mamaia este una dintre cele mai cunoscute staţiuni de pe litoralul românesc. Aici sunt organizate cele mai mari festivaluri şi veţi întâlni cei mai buni DJ, alături de care distracţia continuă până dimineaţa în cele mai luxoase cluburi.

Sezon estival la Mamaia
Sezon estival la Mamaia

, 07.06.2018, 13:48

Mamaia este una
dintre cele mai cunoscute staţiuni de pe litoralul românesc. Aici sunt
organizate cele mai mari festivaluri şi veţi întâlni cei mai buni DJ, alături
de care distracţia continuă până dimineaţa în cele mai luxoase cluburi.
Ofertele de cazare sunt variate, iar cele de petrecere a timpului liber includ
atât obiective din imediata apropiere: telegondola, parcul acvatic, cât şi
excursii în Dobrogea sau Delta Dunării.


Însă,
pentru o mai bună cunoaştere a destinaţiei, vă propun o călătorie în timp. Acum
112 ani se deschidea primul sezon estival în Mamaia, mai exact în 1906.
Proiectele din anul anterior, din 1905, au stat la baza unei staţiuni care a
avut din start câteva caracteristici interesante, spune Răzvan Victor Pantelimon, lector universitar doctor în cadrul Universităţii
Ovidius, Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice. Ea este rezultatul
viziunii unor persoane foarte importante. Pentru început, inginerul Anghel Saligny
construia o serie de edificii edilitare şi de infrastructură. Este vorba despre
celebrul pod peste Dunăre. Odată cu lărgirea portului Constanţa, acesta a avut
ideea de a construi o staţiune de băi, cum se numea atunci, în apropierea oraşului
Constanţa. Un alt vizionar care are un rol foarte important este primarul din
acea perioadă, Ion Bănescu. El a avut un mandat scurt, de doi ani, 1905-1907.
Consiliul local al oraşului aproba în 1905 concesionarea unei zone în nordul
oraşului Constanţa, care era, iniţial, un mic sat pescăresc. Apoi începeau
lucrările staţiunii cunoscute astăzi sub denumirea Mamaia
.


Încă de la
început, staţiunea a avut un caracter internaţional, deoarece, de exemplu,
planurile peisagistice şi modul de organizare îi aparţin unui francez,
Edouard Redont, care creează planurile şi schiţele de transformare a
plajei în parcuri, continuă Răzvan Victor Pantelimon. Prima hartă a staţiunii Mamaia e realizată în Franţa, în decembrie
1905, de către Serviciul Arhitectură şi Peisagistică al Primăriei din Paris.
Tot în Franţa, tot la Paris, la începutul anului 1906, se execută o mie de
exemplare de fotografii ale plajei. Inaugurarea oficială a staţiunii Mamaia are
loc în august 1906, când două trenuri pleacă din Constanţa. Această inaugurare
are loc în prezenţa cetăţenilor simpli şi cetăţenilor epocii. Este interesant
că s-a construit şi o linie de cale ferată între vechea gară din Constanţa şi
staţiune, cu o lungime de peste opt km. Succesul a venit repede. Statisticile
ne arată că, în câteva luni, în 1906, peste 45.000 de vizitatori au venit în
Mamaia. Este un succes, având în vedere că, în acel moment, oraşul Constanţa
avea în jur de 12.000 de locuitori.


În decursul
timpului, staţiunea Mamaia a cunoscut şi perioade de regres. Prima dintre
acestea a fost înregistrată în timpul Primului Război Mondial şi imediat după
aceea. Răzvan
Victor Pantelimon, lector universitar doctor în cadrul
Universităţii Ovidius, Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice. Putem spune că a fost o decădere până în anii ’20, când se reiau construcţiile. Este construit Palatul Regal începând cu
1920, după planurile unui arhitect italian, Mario Stoppa. Staţiunea cunoaşte o
perioadă înfloritoare în anii ’30. Se construieşte
cazinoul, primul mare hotel, Rex. Este interesant că, în 1934, erau în jur de
12.000 de vizitatori din ţările din jur: Polonia, Ungaria, Cehoslovacia.
Ulterior, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi după aceea, prin anii ’50, staţiunea cunoaşte un nou regres – este lăsată în paragină, pentru ca,
începând cu anii 60 să se implementeze o nouă politică de dezvoltare a staţiunii
Mamaia, care va duce la creşterea numărului de turişti străini. Putem spune că
ea devine cunoscută internaţional în 1968, Miguel Angel Asturias, laureat al
Premiului Nobel, din zona Americii latine, citează zona şi spune că Mamaia
rivalizează cu orice staţiune de pe Coasta de Azur, de pe riviera italiană sau
de pe plajele Floridei. După anii 90, a intrat din nou într-un con de umbră,
iar creşterea s-a înregistrat din nou după anii 2000.


Ar fi de menţionat
că staţiunea Mamaia a fost şi sediul postului Radio Vacanţa, cu programe în
principalele limbi de circulaţie internaţională. Celebrul post de radio
înregistrat un mare succes în perioada regimului comunist din România prin
programele sale de divertisment. După anul 2.000, staţiunea s-a dezvoltat
foarte mult, confirmă Ştefan Necula, directorul unei agenţii tour-operatoare de
pe litoralul românesc. Am reuşit să împăcăm toate tipurile de turişti,
având oferte în unităţi all inclusive, dar şi în boutique hoteluri. Apreciem că
va fi o destinaţie din ce în ce mai căutată de către turiştii străini. Începe
să fie o deschidere tot mai mare către festivaluri, acest lucru atrăgând turiştii
străini, ei fiind obişnuiţi să găsească pe litoral astfel de evenimente. Un
eveniment de referinţă ar fi Neversea, unul dintre cele mai mari festivaluri de
muzică din estul Europei. Cred că şi excursiile pe care le organizăm şi le
introducem în pachetele turistice sunt de bun augur pentru promovarea staţiunii.
Vrem ca turiştii să nu stea numai pe şezlong, ci să încerce să înveţe câte ceva
din cultura locului în care ajung
.


Mamaia nu e
neapărat o destinaţie exclusivistă, continuă Ştefan Necula. Tarifele din staţiune sunt diferite. Sunt şi unităţi de două stele,
pentru un buget redus, dar există şi unităţi de patru şi cinci stele, cu preţuri
pe măsura serviciilor prestate. Ele chiar oferă servicii comparative cu cele din
vestul Europei. Reacţiile primite din partea turiştilor după încheierea
sejurului au fost pozitive. Ultimele de care-mi amintesc sunt din perioada 1
mai, când turiştii au luat cu asalt cluburile din nordul staţiunii. După cum se
ştie, distracţia a fost la cote înalte. În data de 1 mai au venit foarte mulţi
turişti din Marea Britanie, din Germania, din Italia, mulţi dintre aceştia
fiind însoţiţi de către români care au promovat staţiunea. Îi aşteptăm cu braţele
deschise pe turiştii dornici să vadă staţiunea Mamaia şi să simtă vibraţia
acestui loc. Hotelurile, restaurantele, cluburile, dar şi facilităţile de pe
plajă sunt deja pregătite.


Iată aşadar o
staţiune cu un istoric bogat şi cu un prezent bogat în evenimente şi oferte.
Contactaţi-vă chiar acum operatorul de turism pentru o ofertă personalizată şi
rămâneţi alături de noi. Vă aşteptăm şi data viitoare cu o nouă destinaţie.

Foto: pixabay.com
Radio Tour joi, 26 decembrie 2024

România inedită

Aflăm astăzi câteva oferte de Revelion în România. Pe lângă acestea, vom vorbi și despre experiențe inedite, cum ar fi întâlnirea cu...

România inedită
(foto: pasja1000 / pixabay.com)
Radio Tour joi, 19 decembrie 2024

Crăciun în România

Sărbătoarea Crăciunului este una dintre cele mai iubite și mai așteptate din an. Este o perioadă a tradițiilor și a obiceiurilor transmise...

Crăciun în România
(foto: Pexels / pixabay.com)
Radio Tour joi, 12 decembrie 2024

Sărbători de iarnă în Banatul Montan

Județul Caraș-Severin se mândrește cu latura sa multiculturală, dar și cu obiective turistice unice. Iar zona de munte a județului e...

Sărbători de iarnă în Banatul Montan
Buşteni, Caraiman (foto Mariana Chirita /RRI)
Radio Tour joi, 05 decembrie 2024

Turism activ în România

Turismul activ atrage tot mai mulți vizitatori în România datorită peisajelor spectaculoase și a diversității activităților în aer liber....

Turism activ în România
Radio Tour joi, 28 noiembrie 2024

Târgul de turism al României, ediția de toamnă

În perioada 21-24 noiembrie, vizitatorii au avut acces la o gamă largă de pachete promoționale, reduceri exclusive și idei de vacanță pentru...

Târgul de turism al României, ediția de toamnă
Radio Tour joi, 21 noiembrie 2024

Civilizația lemnului în România

Maramureșenii au fost dintotdeauna credincioși lemnului, căruia i-au dat cele mai felurite forme, de la blidul din care mâncau, până la...

Civilizația lemnului în România
Radio Tour joi, 14 noiembrie 2024

Stațiuni balneare în județul Vâlcea

Acestea tratează și relaxează an de an mii de turiști din toată lumea. Fiecare stațiune are propriul său farmec și, mai mult decât atât,...

Stațiuni balneare în județul Vâlcea
Radio Tour joi, 07 noiembrie 2024

Muzeul Recordurilor Românești

Muzeul Recordurilor Românești a apărut din dorința de a promova Bucureștiul și România. Găsim aici cele mari colecții de tirbușoane, fiare...

Muzeul Recordurilor Românești

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company