Nordul României este recunoscut printre turişti în special pentru tradiţii şi pentru numărul mare de meşteşugari, din mâinile cărora ies adevărate obiecte de artizanat.
Ne îndreptăm astăzi către vestul ţării, în munţii Apuseni şi ne adresăm în special iubitorilor sporturilor de iarnă. Aceştia se pot simţi cu adevărat răsfăţaţi în două dintre cele mai frumoase staţiuni montane din România: Vârtop şi Arieşeni.
Alături de Transilvania, considerată destinaţia acestui an, de Bucovina, Maramureş şi Delta Dunării, pe lista preferintelor turiştilor străini care vizitează România se aflăşi Bucureştiul.
În ultimii ani, capitala României a devenit o destinaţie de city break din ce în ce mai atractivă, datorită conexiunilor aeriene, unor hoteluri din ce în ce mai confortabile, dezvoltării turistice a Centrului Vechi al Bucureştiului.
Ne îndreptăm azi către sudul sud-vestul României. Vom vizita judeţul Gorj şi îl vom privi dintr-o cu totul altă perspectivă
Pentru că este iarnă şi timpul vacanţelor, mulţi se îndreaptă către pârtiile de schi din împejurimile Dornelor.
În urma evenimentelor în care şi-au pierdut viaţa zeci de oameni, în spirit de solidaritate, municipalităţile din multe oraşe mari, printre care şi Bucureşti, au renunţat la organizarea unui foc de artificii cu ocazia Revelionului.
Astăzi păşim din nou în lumea de poveste a lui Moş Crăciun. În centrul marilor oraşe, s-au deschis deja celebrele târguri de sezon.
În cursul unei vizite în Gorj, există câteva mănăstiri ortodoxe, unele dintre ele ridicate cu sute de ani în urmă, la care trebuie să vă opriţi.
Vă invităm astăzi la o plimbare în nord vestul României. Pornim din Oradea, un oraş vechi cu o arhitectură surprinzătoare, ajungem în staţiunea balneoclimaterică din apropiere, Băile Felix, dar şi pe crestele munţilor, unde se aventurează iubitorii sportu
Zona montană a judeţului Gorj este destinaţia ideală a tuturor celor care îşi doresc să se relaxeze, dar şi să-şi testeze limitele prin turismul de aventură.
Organizat la Bucureşti între 12 şi 15 noiembrie şi ajuns la cea de-a XXXIV-a ediţie, Târgul de Turism al României rămâne locul ideal de prezentare al celor mai interesante oferte turistice.
În Buzău, în localitatea Năeni, tradiţia cioplitului în piatră s-a păstrat intactă şi astăzi. Material de lucru există din plin în mina...
România se află pe locul al cincilea în Europa din punct de vedere al suprafeţei de teren cultivată cu viţă de vie şi între primii şase producători de vin de pe continent.
Trecem astăzi în revistă câteva dintre cele mai cunoscute sate româneşti, locuri în care obiceiurile populare sunt păstrate cu stricteţe, iar calendarul sărbătorilor este bogat.