Maramureș, tărâmul verde al bisericilor din lemn
Maramureșul se prezintă cu o ofertă turistică pentru toate gusturile. Putem alege între diverse activități în natură și experiențe culturale.
Daniel Onea, 14.09.2023, 03:47
Maramureșul se prezintă cu o ofertă turistică pentru toate gusturile. Putem alege între diverse activități în natură și experiențe culturale. Observarea vieții sălbatice sau drumețiile pot fi combinate cu vizite la biserici vechi din lemn sau la meșteșugari. Puteți alege, de asemenea, să vă cazați la pensiuni prin intermediul cărora puteți descoperi cum e o zi din viața maramureșenilor. Astfel, veți putea fi, chiar și pentru scurt timp, de-ai locului.
Ne oprim azi în zona centrală a Maramureșului istoric. Aici se întinde o zonă cu precădere rurală, fără orașe și foarte bine conservată, spune Edit Pop, șefa Asociației Eco Maramureș: Avem 12 sate tradiționale așezate pe malul a două râuri, Mara și Cosău. Aceste râuri sunt înconjurate de munți vulcanici foarte frumoși, cu stânci bizare, lacuri și turbării cu floră rară, chei săpate în roci andezitice, ceea ce este unic în România. Dar satele în sine sunt o poveste, iar povestea este acolo prin multă tradiție păstrată și trăită și în zilele noastre. Toate tradițiile localnicilor își au originea în natură. Absolut toate se trag de acolo, iar noi suntem foarte norocoși că putem să facem prin oferta turistică această conexiune între natură și tradiția locului.”
Și începem cu oferta de petrecere a timpului liber în natură. Astfel, există mai multe trasee, spune Edit Pop: Avem trasee de drumeție care accesează ariile naturale protejate. Practic, sunt trasee de drumeție montană, șapte la număr, însumând 69 de km. Însă ele sunt destul de dificile. Nu sunt pentru toată lumea, dar pentru orășenii care vizitează destinația avem trasee de drumeții ușoare amenajate în jurul satelor, care sunt deosebit de plăcute și foarte instructive, pentru că acolo turistul poate să facă cunoștință cu toată flora spontană pajiștilor, a fânețelor, plante medicinale, peisaje deosebite, pot să stea de vorbă cu localnicii, pot să participe la cosit, bineînțeles, să facă parte din viața localnicilor.”
În zona Mara-Cosău-Creasta Cocoșului sunt numeroase biserici din lemn ridicate în secolele XVII și XVIII, cu picturi vechi, colecții de icoane pe lemn și sticlă și detalii arhitecturale specific maramureșene. Majoritatea sunt biserici-monument, iar două dintre ele au fost incluse în patrimoniul UNESCO. De exemplu, cea mai veche este Bisericuța Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril din Văleni, înălțată în 1521, iar cea mai nouă este Biserica din Hoteni, construită prin 1790. Toate aceste biserici stau și ele mărturie a civilizației lemnului, spune Edit Pop, șefa Asociației Eco Maramureș:
Este o poveste care încă este trăită și continuă în Maramureș. Practic, datorită turismului putem să spunem astăzi că civilizația lemnului continuă, iar construcțiile, casele din lemn specifice Maramureșului renasc. A fost o tendință cu 15-20 de ani în urmă, când casele de lemn erau considerate ca un simbol al sărăciei, pentru că ele sunt construcții micuțe, simple, dar extraordinar de bine gândite. Și, bineînțeles, că localnicii au început să se gândească să-și facă niște case noi, mai spațioase. Casele din lemn erau încet ori vândute, ori transformate în casă de vacanță, iar asta a fost o mare supărare. Dar s-a întâmplat minunea, iar aceste case sunt în momentul de față transformate în structuri de cazare, mici pensiuni, mai multe case, grupate, de obicei, în câte o structură de cazare care oferă o experiență unică turiștilor. Ei chiar pot să stea câteva zile și să vadă condițiile în care s-a format cultura Maramureșului.”
Și nu putem vorbi despre cultura Maramureșului, fără a vorbi despre meșteșugari. Din mâinile lor ies adevărate minuni, iar la lucru îi puteți vedea fie în diverse târguri, fie chiar la ei în gospodărie. Vestea bună este că din nou se construiesc case noi din lemn. Deci, meșterii populari nu se mai ocupă numai de recondiționarea caselor vechi. Avem case noi atât ca structuri de cazare, dar și pentru locuit. Sigur ele sunt mai mari, sunt mai dotate, dar sunt din lemn. Iată așa putem să observăm o perpetuare a unei valori extraordinare a Maramureșului, care l-a făcut până la urmă faimos. Porțile de lemn așa elaborat sculptate sunt specifice Maramureșului. Casele din lemn, gospodăriile, bisericile de lemn reprezintă cu adevărat Maramureșul.”
Edit Pop, șefa Asociației Eco Maramureș, spune că povestea Maramureșului se și poate degusta. Turiștii vin să trăiască în mod tradițional câteva zile și, bineînțeles, pentru mâncarea delicioasă și foarte consistentă. Aceasta este și foarte sănătoasă, pentru că toate ingredientele sunt produse în gospodăriile localnicilor. De altfel, degustările au loc și la evenimente.
Satul Breb, care este purtătorul de stindard, ulcica cu miere a destinației noastre, s-a mobilizat exemplar. Sunt evenimente de anvergură mai mică în fiecare weekend. Avem Grădina Culturală din Breb. Aceasta e o livadă amenajată, în care se întâmplă lucruri frumoase: seri cu ceterași, urcă pe scenă coconii din Breb, sunt mici târguri de meșteșugari din zonă. Deci, sunt evenimente recurente, cele care au loc în sezonul turistic, și sunt evenimentele mai mari care sunt organizate de către comunități, de către autoritățile locale sau evenimentele de ordin religios, care, de altfel, sunt și ele foarte interesante pentru turiștii care vizitează zona.”
Accesând site-ul Ecomaramures.com puteți afla foarte multe detalii cu privire la toată oferta turistică și la locurile de cazare sau de închiriat biciclete pentru trasee de cicloturism. Sunt și informații privind evenimentele și ce fel de meșteșugari se găsesc în cadrul lor. De asemenea, puteți descărca gratuit o aplicație pentru telefoanele mobile. Aceasta se numește Eco Maramureș și vă pune la dispoziție inclusiv hărți cu traseele care accesează ariile protejate sau harta mare a destinației.