Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Început de toamnă în Delta Dunării

Înainte de vărsarea în Marea Neagră, Dunărea, al doilea fluviu ca lungime din Europa, creează una dintre cele mai frumoase delte din lume.

Început de toamnă în Delta Dunării
Început de toamnă în Delta Dunării

, 15.09.2022, 16:23

Înainte de vărsarea în Marea Neagră, Dunărea, al doilea fluviu ca lungime din
Europa, creează una dintre cele mai frumoase delte din lume. Până la
desăvârşirea
acestei creaţii, Dunărea traversează 10 țări, între care și România, precum și patru capitale. Declarată rezervație a biosferei în anul 1990, Delta Dunării
reprezintă una dintre cele mai importante destinații turistice din România.
Rezervația Biosferei Delta Dunării, obiectiv de interes major din patrimoniul
mondial UNESCO, cuprinde și complexul lagunar Razim-Sinoe și se întinde
pe o suprafaþă de 580 de mii de hectare. Delta s-a format între
cele trei brațe ale Dunării: Chilia, Sulina și Sf. Gheorghe. Cel mai
nordic braț, Chilia, are o lungime de 120 de km și duce spre Marea Neagră aproape 60% din apele Dunării.
Cel mai sudic braț – Sfântu Gheorghe (aproape 70 de kilometri lungime),
permite doar practicarea navigației fluviale. Brațul din mijloc, Sulina, în
lungime de 64 de kilometri, a fost preferat, în urma unor studii ale
Comisiei Europene a Dunării pentru navigația vaselor maritime,
fapt care a determinat corectarea unor meandre și adâncirea
albiei între 1862 și 1902. Intensificarea circulaţiei navelor maritime pe
Dunăre a condus la creșterea rolului economic al orașului Sulina, aflat
aproape de vărsarea în Marea Neagră, cel mai estic oraș din
Uniunea Europeană. Sulina a cunoscut, între 1870 și 1938, cele mai infloritoare
momente, fiind considerată mica Veneție a Orientului, un oraș cosmopolit, cu 7
consulate și 22 de comunități etnice. Mărturii ale acestui trecut sunt bisericile și
pietrele funerare din cimitirul vechi al orașului, farul vechi și
palatul Comisiei Europene a Dunării.


Indiferent
de anotimp, Delta Dunării este o destinaţie potrivită pentru un turism
specializat, precum turismul ştiinţific, turismul de aventură, agroturismul,
turismul cultural şi educaţional. Sfârşitul verii şi primele zile de toamnă
aduc o schimbare a profilului turistului care vizitează Delta Dunării. Cei care
în timpul verii au venit pentru a se relaxa lasă locul celor care vin să
urmărească pregătirile pe care le fac păsările pentru a migra, dar şi sosirea
celor care vin pentru a ierna. Apele lacurilor şi canalelor deltei sunt foarte
scăzute din care secetei din întregul bazin al Dunării. Acest fapt l-au putut
observa toţi cei care au vizitat Delta Dunării în această vară, inclusiv în
zona lacurilor situate la sud faţă de cele trei braţe ale Dunării.

Un loc unic
în Delta Dunării este Gura Portiţei, o fostă cale de comunicare, care, până
anii 1970, a fost închisă pentru a reduce salinitatea apei lacurilor pe care
autorităţile comuniste din acea perioadă le doreau transformate în imense
bazine piscicole. Chiar şi după închiderea legăturii lacului Goloviţa cu Marea
Neagră, Gura
Portiței a rămas o atracție pentru cei care doreau să petreacă vacanța într-o
zonă liniștită. Lângă cherhanaua situată pe îngusta fâșie de nisip, cu o lățime
de 40 … 60 de metri, care separă separă apa mării de apa desalinizată a lacului Golovițaa fost amenajat, tot în anii 70, un
camping, cu căsuțe construite pe piloni. De atunci, confortul oferit turiştilor
a crescut, iar Gura Portiței a rămas una dintre cele mai retrase destinații
turistice de pe litoralul românesc. Aici l-am întâlnit pe Codruț Cursaru, șeful
recepției complexului turistic în care toate casele, în alb și albastru și cu
acoperiș din stuf, respectă arhitectura tradițională a Deltei Dunării.

Acest loc este un pic aparte față de tot litoralul
românesc. În primul rând nu este aglomerația pe care o găsiți în sudul
litoralului. Lumea care vine aici caută liniștea și atunci se îmbină perfect cu
zona. Mai sunt temerari care vin cu bicicletele, care cred că de 10 ani fac
câte un tur din acesta cu bicicleta. Într-adevăr e o zonă destul de grea dintre
Periboina și Gura Portiței, vreo 10 kilometri, dar au destulă răbdare ca să o
străbată, să ajungă aicea, să se liniștească. Cu bicicleta vin pe la Vadu, traversează ecluza de la
Periboina și înarmați cu multă răbdare pot ajunge aici. Cu mașina este exclus,
nu este voie. Este zonă strict protejată. Avem doar tractorașele pe care le
folosim pentru curățenie și cei de la poliția de frontieră mai au două mașini cu
care supraveghează zona. Majoritatea
de la Jurilovca se îmbarcă. Călătoria durează cam 30 de minute și se face cu
șalupa rapidă întrucât în acest an, datorită secetei, apele sunt foarte mici.
Mai vin și din zona Dranov, Dunavăț. traversează Razelmul și ajung la Gura
Portiței.


În timpul traversării lacurilor, din
localităţile situate pe malul vestic şi nordic al lacurilor din Delta Dunării. Vizitatorii
pot admira o mulțime de păsări, după aflăm de la Codruț Cursaru :

În primul rând, pelicani, lebede, dar, în ultimii ani să știți că s-au
înmulțit șacalii, spre surprindere
noastră. Când venim primăvara ca să pregătim sezonul, îi auzim noapte de
noapte, Și interesant, de vreo 6-7 ani avem o mică cum să-i zic? Nu știu!
Herghelie de cai e mult prea spus, sunt ca și acasă aici la noi, cai sălbatici
care s-au despărțit de cei din zona Perișor și au venit, au migrat către Gura
Portiței.



Vacanţa în Delta Dunării nu poate fi completă pentru vizitatorii care nu
degustă preparatele culinare tradiţionale, cele mai multe dintre acestea
valorificând alimentul de bază al locuitorilor, peştele. Pentru protejarea sturionilor, România a interzis, în
urmă cu peste 10 ani, pescuitul acestora, însă în Delta Dunării pot fi servite
preparate din Sturion de acvacultură. La Gura Portiţei l-am întâlnit pe Nae
Parpală, un somelier cu multe cunoştinţe şi în ceea ce priveşte prepararea
mâncărurilor din peşte, inclusiv a sturionilor:

Un sturion, dacă îl facem la plită, el nu trebuie să stea nu
mai mult de 3 minute pe o parte, trei minute pe o parte. Este cam la fel ca și
mușchiul de vită. Și atuncea este suculent și foarte bun. O să vă vorbesc
despre un sote de sturion, înnobilat cu vodcă. Se ia 250 de grame de sturion,
se taie julien, separat, se face, se pisează usturoiul, se pregătește mărar,
unt și vodcă. După ce se pune puțin unt în tigaie, se pune usturoiul, nu-l
lăsăm să se maronească. Punem puțin vin alb. După ce punem vin alb, punem
sturionul tăiat julien și după ce am pus sturionul tăiat julien, lăsăm să se reducă
puțin sosul din sturion și după aceea punem vodcă. După ce am pus vodcă, după
ce flambăm sturionul, punem mărar și cam asta este.


Delta Dunării se
pregătește pentru toamnă. Apele lacurilor sunt foarte scăzute, iar pe cer se
pot observa păsările care se pregătesc să migreze și care își învață puii să
zboare în formație. Pe măsură ce temperaturile vor scădea, Delta Dunării începe să fie vizitată de
păsările din zona arctică. Unele stau doar cât să se odihnească puţin înainte
de a-şi continua călătoria spre ţările calde, în timp ce altele rămân aici pe
toată durata iernii.


RadioRomaniaInternational · Radio Tour: Delta Dunării, la început de toamnă – 15.09.2022
(foto: pasja1000 / pixabay.com)
Radio Tour joi, 19 decembrie 2024

Crăciun în România

Sărbătoarea Crăciunului este una dintre cele mai iubite și mai așteptate din an. Este o perioadă a tradițiilor și a obiceiurilor transmise...

Crăciun în România
Schi (foto: Pexels / pixabay.com)
Radio Tour joi, 12 decembrie 2024

Sărbători de iarnă în Banatul Montan

Județul Caraș-Severin se mândrește cu latura sa multiculturală, dar și cu obiective turistice unice. Iar zona de munte a județului e...

Sărbători de iarnă în Banatul Montan
Buşteni, Caraiman (foto Mariana Chirita /RRI)
Radio Tour joi, 05 decembrie 2024

Turism activ în România

Turismul activ atrage tot mai mulți vizitatori în România datorită peisajelor spectaculoase și a diversității activităților în aer liber....

Turism activ în România
foto: Târgul de Turism al României
Radio Tour joi, 28 noiembrie 2024

Târgul de turism al României, ediția de toamnă

În perioada 21-24 noiembrie, vizitatorii au avut acces la o gamă largă de pachete promoționale, reduceri exclusive și idei de vacanță pentru...

Târgul de turism al României, ediția de toamnă
Radio Tour joi, 21 noiembrie 2024

Civilizația lemnului în România

Maramureșenii au fost dintotdeauna credincioși lemnului, căruia i-au dat cele mai felurite forme, de la blidul din care mâncau, până la...

Civilizația lemnului în România
Radio Tour joi, 14 noiembrie 2024

Stațiuni balneare în județul Vâlcea

Acestea tratează și relaxează an de an mii de turiști din toată lumea. Fiecare stațiune are propriul său farmec și, mai mult decât atât,...

Stațiuni balneare în județul Vâlcea
Radio Tour joi, 07 noiembrie 2024

Muzeul Recordurilor Românești

Muzeul Recordurilor Românești a apărut din dorința de a promova Bucureștiul și România. Găsim aici cele mari colecții de tirbușoane, fiare...

Muzeul Recordurilor Românești
Radio Tour joi, 31 octombrie 2024

Relaxare și tratament la Băile Herculane

Ne îndreptăm azi spre sud-vestul României, într-una dintre cele mai vechi stațiuni balneare din Europa. În Băile Herculane, găsim o gamă...

Relaxare și tratament la Băile Herculane

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company