Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Delta Dunării

Delta Dunării a fost inclusă în patrimoniul UNESCO din anul 1991, fiind unica deltă din lume declarată în întregime rezervaţie a biosferei.

Delta Dunării
Delta Dunării

, 25.07.2013, 10:17

Delta Dunării a fost inclusă în patrimoniul UNESCO din anul 1991, fiind unica deltă din lume declarată în întregime rezervaţie a biosferei. Spectacolul oferit de speciile de floră şi faună este, bineînţeles, atracţia principală. Oferta turistică a Deltei Dunării este însă mult mai variată şi cuprinde birdwatching, plimbări cu barca şi şalupa, relaxare, pescuit sau vânătoare. Nici la capitolul cazare oferta nu e de neglijat. Puteţi alege să staţi într-una dintre casele tradiţionale, albe, acoperite de stuf, vopsite în albastru şi cu uşi înflorate. Sau puteţi alege un hotel plutitor. Nici pensiunile foarte moderne nu sunt puţine. Delta Dunării reprezintă una dintre principalele atracţii turistice ale României. În interiorul rezervaţiei Delta Dunării sunt zone strict protejate, în care accesul vizitatorilor e interzis, dar şi zone deschise circulaţiei turistice.



Există trasee bine stabilite prin intermediul cărora se poate vizita o suprafaţă cât mai mare din Delta Dunării, am aflat de Claudiu Dendrino, posesorul unui hotel plutitor în Delta Dunării. Aceste hoteluri plutitoare respectă toate normele în vigoare, avantajul faţă de cazarea la o pensiune standard fiind că se parcurge un traseu. Nu staţi în acelaşi loc zi de zi. Noi purtăm discuţii cu fiecare dintre aceste grupuri şi îi întrebăm în general ce vor să vadă. Unii sunt ornitologi, alţii vor să vadă natura sau ieşirea Dunării în mare. În funcţie de ceea ce îşi propune grupul de turişti să facă în Delta Dunării, noi venim în întâmpinarea dorinţelor lor. În general, feedbackul pe care l-am primit de la turişti a fost foarte bun. Avem bărci pentru pescuit. Scoatem permisele pentru pescuit pentru fiecare turist în parte, punem la dispoziţie nişte ghizi care-i ajută. În general, turiştii străini mai mult vizitează Delta şi vor să vadă coloniile de păsări.”



Există o perioadă anume în care ar trebui să ne programăm concediul? Perioada cea mai propice este primăvara. Lunile mai şi septembrie sunt considerate vârf de sezon la noi. Dacă doriţi doar să vă plimbaţi şi să mergeţi la mare, atunci vara este perioada cea mai bună. Ideal ar fi să vă faceţi o rezervare cât mai din timp. Dacă faceţi rezervarea cu o lună, o lună şi jumătate înainte, este în regulă.”



Claudiu Dendrino recomandă vizitarea localităţilor Mila 23, localitatea de baştină a campionului României la caiac canoe, Ivan Paţaichin, şi Sulina, un oraş cu muzee şi biserici frumoase şi cu un cimitir multiconfesional care aminteşte de perioada de prosperitate a celui mai estic oraş al Uniunii Europene. În a doua jumătate a secolului al 19-lea, datorită creşterii traficului de mărfuri datorat statutului de porto franco (adică scutit de taxe vamale), la Sulina se infiinţaseră multe birouri de armatori, funcţionau 8 reprezentanţe consulare, iar aici trăiau peste 20 de etnii.



Pentru a obţine preţurile unui sejur standard în Delta Dunării, atât la bordul unui hotel plutitor, cât şi la mal, l-am contactat pe Dragoş Cătălinoiu Gociman, administratorul unei firme de turism specializate pentru această zonă. Avem oferte de croazieră de trei nopţi, patru zile, al căror tarif este de 248 de euro de persoană, pe sejur. Tariful este ultra all inclusive, în sensul că asigurăm transferul turiştilor din Murighiol sau din Tulcea. În privinţa transferului avem mai multe variante. Pentru ca timpul petrecut în Delta Dunării să fie mai mare, încercăm să transformăm transferurile în nişte excursii, motiv pentru care propunem ca transferurile să se facă fie cu ambarcaţiuni rapide din Tulcea către Crişan, unde avem staţionat hotelul plutitor, fie din Murighiol. Acolo se vizitează zona dintre braţul Sfântu Gheorghe şi braţul Sulina, pe un traseu foarte interesant.”



Preţul unui sejur la mal nu este foarte diferit de cel practicat pentru hotelul plutitor şi este tot ultra all inclusive. Ultra all inclusive înseamnă transferurile, excursii în fiecare zi, toate mesele, băuturi tradiţionale, petreceri tematice în fiecare seară, cu foc de tabără, clacă pescărească pe malul apei sau petrecere la piscină. Tarifele pleacă de la 229 de euro de persoană, pe sejur, cazare în cameră standard. Pentru grupuri de turişti străini asigurăm nu numai ghid vorbitor de limbă străină de circulaţie internaţională. În cazul turiştilor japonezi, am adus ghid vorbitor de limbă japoneză, iar turiştii arabi au avut ghid vorbitor de arabă.”



Un obiectiv de interes turistic este Pădurea Letea, cea mai veche rezervaţie naturală din România, care a intrat sub atenta observaţie a oamenilor de ştiinţă încă din 1930. În prezent, această pădure sălbatică cu vulturii rari, caii şi viperele pe care le adăposteşte a devenit o mare atracţie, fiind considerată de foarte mulţi drept una dintre cele mai exotice destinaţii din România. Este inclusă în oferta pe care ne-a prezentat-o Dragoş Cătălinoiu Gociman. Între excursiile pe care le organizăm în pachetele ultra all inclusive se află cea în satul Letea. Acesta e păcat să nu fie vizitat. Este din punctul meu de vedere cel mai pitoresc sat din Delta Dunării. Pădurea Letea trebuie văzută, nu trebuie să rataţi dunele de nisip. Lacul sărat de la Letea e o ciudăţenie a naturii, dar o ciudăţenie foarte frumoasă şi interesantă. În Letea, în sat, prin pădure şi la lac sunt organizate plimbări cu căruţe trase de cai. Pentru turiştii noştri încercăm să combinăm tradiţia cu luxul şi exotismul.”



Tradiţie, lux şi exotism, aşadar, într-una dintre cele mai căutate destinaţii turistice din România. În speranţa că v-am convins de ineditul unei sejur în Delta Dunării, vă aşteptăm şi săptămâna viitoare cu o nouă destinaţie.

(foto: pasja1000 / pixabay.com)
Radio Tour joi, 19 decembrie 2024

Crăciun în România

Sărbătoarea Crăciunului este una dintre cele mai iubite și mai așteptate din an. Este o perioadă a tradițiilor și a obiceiurilor transmise...

Crăciun în România
Schi (foto: Pexels / pixabay.com)
Radio Tour joi, 12 decembrie 2024

Sărbători de iarnă în Banatul Montan

Județul Caraș-Severin se mândrește cu latura sa multiculturală, dar și cu obiective turistice unice. Iar zona de munte a județului e...

Sărbători de iarnă în Banatul Montan
Buşteni, Caraiman (foto Mariana Chirita /RRI)
Radio Tour joi, 05 decembrie 2024

Turism activ în România

Turismul activ atrage tot mai mulți vizitatori în România datorită peisajelor spectaculoase și a diversității activităților în aer liber....

Turism activ în România
foto: Târgul de Turism al României
Radio Tour joi, 28 noiembrie 2024

Târgul de turism al României, ediția de toamnă

În perioada 21-24 noiembrie, vizitatorii au avut acces la o gamă largă de pachete promoționale, reduceri exclusive și idei de vacanță pentru...

Târgul de turism al României, ediția de toamnă
Radio Tour joi, 21 noiembrie 2024

Civilizația lemnului în România

Maramureșenii au fost dintotdeauna credincioși lemnului, căruia i-au dat cele mai felurite forme, de la blidul din care mâncau, până la...

Civilizația lemnului în România
Radio Tour joi, 14 noiembrie 2024

Stațiuni balneare în județul Vâlcea

Acestea tratează și relaxează an de an mii de turiști din toată lumea. Fiecare stațiune are propriul său farmec și, mai mult decât atât,...

Stațiuni balneare în județul Vâlcea
Radio Tour joi, 07 noiembrie 2024

Muzeul Recordurilor Românești

Muzeul Recordurilor Românești a apărut din dorința de a promova Bucureștiul și România. Găsim aici cele mari colecții de tirbușoane, fiare...

Muzeul Recordurilor Românești
Radio Tour joi, 31 octombrie 2024

Relaxare și tratament la Băile Herculane

Ne îndreptăm azi spre sud-vestul României, într-una dintre cele mai vechi stațiuni balneare din Europa. În Băile Herculane, găsim o gamă...

Relaxare și tratament la Băile Herculane

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company