Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Bușteni, poarta munților Bucegi

Situată pe Valea Prahovei și cunoscută mai ales printre iubitorii muntelui, Bușteni este o stațiune cu o tradiție îndelungată.

Bușteni, poarta munților Bucegi
Bușteni, poarta munților Bucegi

, 08.02.2024, 16:02

Situată pe Valea
Prahovei și cunoscută mai ales printre iubitorii muntelui, Bușteni este o
stațiune cu o tradiție îndelungată. Așadar, pârtii de schi și de snowboard,
trasee montane, dar și obiective turistice inedite. Printre acestea, se numără
Cascada Urlătoarea, Crucea de pe Caraiman sau Castelul Cantacuzino, ajuns
celebru în toată lumea după filmările serialului Wednesday. Denumirea
binemeritată, de Poartă a Bucegilor, primită de această stațiune vine de la
faptul că de aici, în timpul verii, se poate cunoaște îndeaproape muntele pe nu
mai puțin de 200 de trasee. Alături de invitatul nostru, Cristian Achim, de la
Centrul Național de Informare și de Promovare Turistică, aflăm de ce nu ar
trebui să ratăm această destinație de vacanță.

În
această perioadă, ca în mai toate perioadele, orașul Bușteni rămâne o
destinație turistică foarte bună atât pentru turiștii români cât și străini. În
perioada iernii avem la dispoziție o pârtie de schi și un Fun Park, care poate
fi folosit și vara. Avem patru trasee montane deschise acum pentru drumeție.
Există posibilități de a practica schiul de tură înspre Gura Diham, pe Valea
Cerbului. Totodată, turiștii au la dispoziție și obiectivele culturale, cum ar
fi Castelul Cantacuzino, Muzeul Cezar Petrescu. Apoi, se organizează diverse
activități culturale la Centrul Cultural Aurel Stroe.



În această așezare
liniștită de la poalele munților, veți remarca printr-o simplă plimbare, în mod
sigur, casele și vilele cu arhitectură rustică. Acestea au cerdac prevăzut cu
stâlpi, care susțin arcade în stil brâncovenesc și scări de acces create din
piatră. Cel mai mare și mai valoros monument al stațiunii, unic in țară, este
Crucea Eroilor Neamului, construită între anii 1926-1927, prin grija Majestății
Sale, Regina Maria. Monumentul se află la cota de 2.291 de metri și este din oțel,
pe un soclu din beton armat. Dimensiunile sunt impresionante, având înălțimea
de 48 metri și lățimea de 14 metri. Noaptea când este senin și becurile care
luminează monumentul sunt aprinse, turiștii au parte de o imagine deosebită.


Recent, a fost
deschis oficial sezonul de schi la Bușteni. Domeniul schiabil Kalinderu este
situat la poalele Caraimanului și beneficiază de pârtii de schi pentru
începători și avansați, însă veți găsi și o pârtie de săniuș, spune Cristian
Achim, de la Centrul Național de Informare și de Promovare Turistică.

La baza pârtiei Kalinderu, există nouă centre de închirieri de echipament
sportiv pentru perioada de iarnă, respectiv schiuri, snowboard-uri și săniuțe.
La pârtia Kalinderu, există și o pistă de săniuș în partea superioară a pârtiei
Kalinderu 1, iar, în Fan Park, există o bandă transportoare pentru schiorii
începători. De acolo, din Fan Park, după ce se fac cursurile de începători cu
monitori autorizați, care sunt în jur de 60 pe pârtia Kalinderu, se poate
practica și un schi un pic mai performant. Tot la baza pârtii Kalinderu, sunt
în jur de nouă unități de alimentație publică, autorizate de către Ministerul
Turismului și câteva mici unități unde se poate servi cu vin fiert sau un
desert.


Oricine ajunge în
Bușteni, poate observa, într-o pădure deasă de brazi, silueta unui castel desprins
parcă din basme. Monumentul, construit în stil brâncovenesc, ar putea concura
cu mult mai celebrele castele de pe Valea Prahovei, Peleș și Pelișor, din
stațiunea vecină Sinaia.Castelul a aparținut familiei Cantacuzino. A fost
construit de boierul Gheorghe Grigore Cantacuzino, căruia i se mai spunea și Nababul,
datorită bogăției sale. Construcția castelului a început în anul 1911 și a
durat zece ani. Recent, acesta a ajuns celebru în toată lumea, datorită
faptului că aici s-a filmat primul sezon al producției Wednesday, un serial
inspirat din povestea familiei Addams. Revine la microfon Cristian Achim, de la
Centrul Național de Informare și de Promovare Turistică.

Nimic
ce trece prin regia unui film fantastic nu poate să arate ca în realitate.
Castelul are, însă, o istorie bogată pornind de la boierul Constantin
Cantacuzino, care a construit acest castel. În prezent, acesta funcționează ca
obiectiv cultural. Are o sală de spectacole extraordinar de frumoasă și cu
sonorizare deosebită, unde se desfășoară, de obicei, concerte de muzică clasică
la care apar nume celebre în România în ceea ce privește opera și opereta.
Totodată, muzeul găzduiește pe toată perioada anului diverse galerii de artă,
care sunt impresionante. Parcul din jurul Castelului Cantacuzino poate fi la
același nivel cu parcul Castelului Peleș.


La
Bușteni, luna februarie a fost mereu plină de evenimente, continuă Cristian
Achim. Atât la Muzeul Cantacuzino, cât și la Pârtia Kalinderu,
se desfășoară anul anual evenimente. La pârtie, sunt organizate cele sportive
și de schi, respectiv Cupa Buștenarului și Zilele Orașului Bușteni, iar la
Castelul Cantacuzino, sunt organizate cele culturale. Întotdeauna, în perioada
lunii februarie, se întrepătrund evenimentele sportive cu cele culturale. Alte
evenimente încep să apară din luna martie și sperăm că iarna să dureze undeva
până în luna aprilie, pentru că a venit foarte greu anul trecut, abia la
sfârșitul lunii decembrie. Bușteni este un oraș dinamic. Așteptăm întotdeauna
cu bucurie să fim vizitați de turiștii atât români cât și străini. Avem
aproximativ 3.000 de locuri în unități turistice clasificate de la una la cinci
stele, unități de alimentație publică pentru turism la fel, clasificate, care
îndeplinesc toate normele de siguranță.


Pentru a vă bucura
de tot ceea ce vă pot oferi atât stațiunea Bușteni cât și împrejurimile
acesteia, orice vizită ar trebui să înceapă de la Centrul de Informare
Turistică. Este situat exact în centrul orașului și poate pune
la dispoziție informații profesioniste. Pe lângă informații, Centru de
Informare Turistică Bușteni distribuie pliante, broșuri cu obiectivele
turistice, dar și cu unitățile de cazare, pentru a face un pic mai facilă
cunoașterea atât a destinației, cât și a serviciilor turistice. Materialele
turistice despre Bușteni sunt în limbile română, franceză și engleză, iar
Centrul de Informare Turistică are personal care este vorbitor de limbă
engleză. Invitația mea este să vină toți la Bușteni, unde se vor simți în
siguranță și vor avea un sejur extraordinar de plăcut.



Stațiunea Bușteni este o destinație ideală de vacanță
indiferent de perioada anului. Astfel, dacă vă veți rezerva sejurul din timp,
veți beneficia de oferte atrăgătoare atât din partea hotelierilor cât și din
partea agențiilor de turism


RadioRomaniaInternational · RADIO TOUR – 08.02.2024
(foto: pasja1000 / pixabay.com)
Radio Tour joi, 19 decembrie 2024

Crăciun în România

Sărbătoarea Crăciunului este una dintre cele mai iubite și mai așteptate din an. Este o perioadă a tradițiilor și a obiceiurilor transmise...

Crăciun în România
Schi (foto: Pexels / pixabay.com)
Radio Tour joi, 12 decembrie 2024

Sărbători de iarnă în Banatul Montan

Județul Caraș-Severin se mândrește cu latura sa multiculturală, dar și cu obiective turistice unice. Iar zona de munte a județului e...

Sărbători de iarnă în Banatul Montan
Buşteni, Caraiman (foto Mariana Chirita /RRI)
Radio Tour joi, 05 decembrie 2024

Turism activ în România

Turismul activ atrage tot mai mulți vizitatori în România datorită peisajelor spectaculoase și a diversității activităților în aer liber....

Turism activ în România
foto: Târgul de Turism al României
Radio Tour joi, 28 noiembrie 2024

Târgul de turism al României, ediția de toamnă

În perioada 21-24 noiembrie, vizitatorii au avut acces la o gamă largă de pachete promoționale, reduceri exclusive și idei de vacanță pentru...

Târgul de turism al României, ediția de toamnă
Radio Tour joi, 21 noiembrie 2024

Civilizația lemnului în România

Maramureșenii au fost dintotdeauna credincioși lemnului, căruia i-au dat cele mai felurite forme, de la blidul din care mâncau, până la...

Civilizația lemnului în România
Radio Tour joi, 14 noiembrie 2024

Stațiuni balneare în județul Vâlcea

Acestea tratează și relaxează an de an mii de turiști din toată lumea. Fiecare stațiune are propriul său farmec și, mai mult decât atât,...

Stațiuni balneare în județul Vâlcea
Radio Tour joi, 07 noiembrie 2024

Muzeul Recordurilor Românești

Muzeul Recordurilor Românești a apărut din dorința de a promova Bucureștiul și România. Găsim aici cele mari colecții de tirbușoane, fiare...

Muzeul Recordurilor Românești
Radio Tour joi, 31 octombrie 2024

Relaxare și tratament la Băile Herculane

Ne îndreptăm azi spre sud-vestul României, într-una dintre cele mai vechi stațiuni balneare din Europa. În Băile Herculane, găsim o gamă...

Relaxare și tratament la Băile Herculane

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company