Unirea Principatelor Române

La începutul anului 1859 se așeza fundația României de azi.

Steliu Lambru, 24.01.2022, 11:01

La începutul
anului 1859 se așeza fundația României de azi. Era vorba despre dubla alegere a
colonelului Alexandru Ioan Cuza, pe 5 și 24 ianuarie, ca principe al Moldovei
și Munteniei, în capitalele celor două țări române. Persoana singurului
principe era încununarea unui efort uriaș depus de cel puțin două generații de
elite care au ales să construiască un stat român pe baza modelului european
modern.

Împreună
cu istoricul Marian Stroia de la Institutul de Istorie Nicolae Iorga al
Academiei Române am reamintit momentele cele mai importante ale acelui timp,
internaționale și interne. Pentru
spațiul sud-estic, cel mai important eveniment care are tangență directă cu
situația Țărilor Române este războiul Crimeii dintre 1853-1855. Acest război a
început odată cu ocuparea teritoriului românesc de către trupele ruse, între
iunie 1853 și septembrie 1854. Era un pretext folosit de ruși pentru a presa
Poarta otomană în acordarea de drepturi popoarelor creștine din Imperiul
otoman. Practic, era un simplu pretext în tendința lor de expansiune către
centrul și răsăritul Europei.

Elita și
societatea română se aflau prinse între trei imperii care nu îi doreau binele
politic: Austria, Rusia și Imperiul otoman. Prin negocieri, elita a reușit să
găsească pe cel favorabil intre ele. Marian Stroia. Se poate spune că, în general, Poarta otomană a fost mai
receptivă la dorințele românilor și era mai puțin conservatoare decât Rusia.
Toate tentativele de modernizare pe care românii le-au încercat după 1848 au
beneficiat de sprijinul ei discret. În timp ce Rusia, de la capătul celălalt al
eșichierului, a căutat să frâneze tentativele de reforme. În cursul domniei
sale, colonelul Cuza a căutat să preîntâmpine orice situație primejdioasă în
care s-ar putea pune tânărul stat român față de Rusia.

Războiul
Crimeii era pierdut de Rusia în 1855, iar pacea de la Paris din 1856 aducea
mari noutăți cu privire la destinul istoric al spațiului românesc. Marian
Stroia. După 1856 este un alt
moment foarte important. Așa cum îi spusese Dumitru Brătianu fratelui său Ion
C. Brătianu în 1849, atunci când Rusia va fi slabă, românii vor putea să-și
îndeplinească obiectivele naționale. Cea mai importantă consecință a anului
1856 a fost că din suzeranitatea turco-rusă asupra Principatelor, spațiul
românesc intră în regimul protectoratului marilor puteri europene. Dintr-odată,
situația politică se schimbă și se creează un cadru mult mai larg de desfășurare
a energiilor politice interne.

Pe plan
intern, cele mai mari energii se descătușau. Partida unionistă, eurofilă, era
cea mai vehementă. Ea va scrie momente remarcabile, subliniate și de Marian
Stroia. Cele mai importante
momente în spațiul intern românesc sunt alegerile Ad-hoc din 1857. Cu aceste
ocazii sunt exprimate punctele de identitate politică ale națiunii române.
Printre ele este foarte important de menționat, pe lângă autonomia politică,
neutralitatea și separația puterilor în stat, problema fundamentală a prințului
străin, văzut ca o condiție necesară în drumul spre independență a tânărului
stat român. Era punctul 4 și nu era mai puțin important: aducerea la conducere
a unui prinț străin. Etapa domniei lui Alexandru Ioan Cuza era o fază
intermediară în drumul românilor spre obiectivul obținerii independenței
naționale.

Calculul
geopolitic și strategic al elitelor române era simplu. Aflate la intersecția
intereselor celor trei imperii, Moldova și Muntenia trebuia să caute sprijin în
afara acestei zone de ciocnire a imperiilor. El a fost căutat și găsit în
Franța, marele model al idelor moderne, purtătorul cel mai consecvent al
mesajului universalități omului și al drepturilor sale. Istoricii sunt astăzi
de acord că România este o creație a Franței. Marian Stroia. Un rol determinant în
realizarea unirii și al drumului românilor către independență l-a avut Franța.
Cuza a avut o formație occidentală. În 1845-1846 a absolvit Colegiul Stanislas
din capitala Franței. Formarea lui și a întregii mișcări pașoptiste și
unioniste a fost legată de Occident și cu prioritate de Franța. Sprijinul
românilor cel mai improtant a venit din
partea statului francez condus atunci de Napoleon al III-lea. Este un lucru
asupra căruia nu există nici cel mai mic dubiu.

Unirea a
cerut sacrificii și ele ae fost făcut și de elite și de toți românii, după
puterile fiecăruia. Însă exemplul a fost dat de elite, așa cum arăta și Marian
Stroia. Majoritatea elitei române
de atunci a fost animată de un dezinteres material și de un spirit patriotic
ieșit din comun. Costache Negri, unul dintre apropiații lui Cuza și ambasadorul
Principatelor la Constantinopol, a fost înmormântat pe cheltuiala statului,
deci nici de înmormântare nu a avut bani. Iar când Ion C. Brătianu a plecat la
Dusseldorf pentru a obține cadidatura lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen la
tronul Principatelor a trebuit să-și vândă două moșii pentru a-și plăti drumul
și șederea în reședința germană a Sigmaringenilor.

Prin
alegerea lui Cuza pe 5 și 24 ianuarie 1859, moldovenii și muntenii au mers în
direcția europenizării lor. La o bifurcație de drumuri a istoriei, au știut să aleagă
acea cale care să-i ducă mai aproape de idealurile vremurilor.