Unificarea PCR cu PSD
Instaurarea regimului comunist în România, pe 6 martie 1945, a însemnat hegemonia partidului comunist nu numai pe scena politică ci și în toate aspectele vieții indivizilor.
Steliu Lambru, 11.03.2024, 14:14
Instaurarea regimului comunist în România, pe 6 martie 1945, a însemnat hegemonia partidului comunist nu numai pe scena politică ci și în toate aspectele vieții indivizilor. Regimul comunist a produs cea mai brutală ruptură în istoria societăților care au avut ghinionul istoric să se confrunte cu el. Partidul Comunist Român, urmând modelul sovietic, a acționat cu duritate extremă împotriva tuturor celorlalte partide. Pe cele care i s-au opus le-a dizolvat, iar pe liderii lor i-a întemnițat. Pe altele și le-a aservit și de care s-a debarasat cu brutalitate atunci când nu i-au mai fost de folos. Iar pe cele mai apropiate de ideile sale le-a absorbit prin fuziune forțată, așa cum a fost cazul Partidului Social-Democrat.
Înființat în 1893, Partidul Social-Democrat al Mucitorilor din România a fost prima formațiune politică a lucrătorilor români. Succesorul său, Partidul Social-Democrat Român, apărut în 1910 și devenit Partidul Socialist în 1918, s-a aflat mereu în legalitate, iar în anul 1918 a sprijinit activ unirea Transilvaniei cu România. Sciziunea s-a produs în 1921 când radicalii au aderat la principiile Cominternului și au devenit Partidul Comunist Român, iar moderații au plecat și au reformat partidul în 1927 când și-a reluat numele de Partidul Social-Democrat. În perioada interbelică, între PSD și PCR a existat o ruptură totală, social-democrații fiind apărătorii democrației și integrității statului român în fața terorismului exercitat de PCR. După 30 august 1944, când în România intră Armata Roșie, PCR devine principalul agent al ocupației și începe campania de comunizare care va dura până în 1947. Iar lichidarea social-democraților era parte din planul care urma, plan pus în aplicare în februarie 1948 printr-un congres de unificare forțată a celor două partide.
Jurnalista Elena Gugian a aderat la PSD în 1944, la 19 ani, din convingere. Tatăl său era muncitor și membru PSD din 1927. Ea a făcut parte din organizaţia de femei a partidului și a avut funcţia de secretar de presă. A lucrat la revista ”Femeia muncitoare” care apărea din 1930. Intervievată în anul 2000 de Centrul de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română, Gugian afirma că fuziunea PSD cu PCR era parte dintr-un plan mai general pus la cale la Moscova pentru distrugerea mișcării social-democrate în toate țările ocupate de sovietici.
”Procesul de unificare a început în aprilie 1946 cu cel mai puternic partid social-democrat al vremii, cel din Germania, după ce Moscova şi-a asigurat partea estică a Germaniei prin scindarea ei în două. Ea a procedat imediat la unificarea Partidului Social-Democrat din Germania de Est cu cel comunist. Au trecut după aceea doi ani în care comuniştii din restul ţărilor şi-au mai pregătit ceva cadre, iar anul 1948 a fost planificat de Moscova ca an în care să dispară toate partidele social-democrate. În februarie 1948 a dispărut al nostru, în iunie 1948 cel din Ungaria şi cel din Cehoslovacia, în august cel din Bulgaria şi în decembrie cel din Polonia. Şi cu asta s-a pus cruce social-democraţiei.”
Fuziunea prin absorbție a fost impusă de comuniști fără negocieri. Elena Gugian își amintea cine era omul trimis de tineretul comunist la întâlnirea cu tineretul social-democrat pentru a anunța termenii fuziunii. ”În ce priveşte procesul de unificare, la noi a început întâi cu organizaţia de tineret, a continuat cu organizaţia de femei şi pe urmă cu tot partidul. Am asistat, în calitate de gazetar, la discuţiile purtate de cele două organizaţii de tineret privind unificarea. Discuţiile s-au purtat la sediul Uniunii Tineretului Social-Democrat iar persoana desemnată de organizaţia de tineret comunistă să poarte discuţii cu conducerea social-democrată nu a fost nimeni altcineva decât Nicolae Ceauşescu.”
Elena Gugian își amintea impresia neplăcută lăsată ei și tovarășilor ei de trimisul comuniștilor, viitorul tiran al României de după 1965. ”Nicolae Ceauşescu venea la fiecare dintre aceste întâlniri cu un text învăţat pe dinafară pe care îl debita de la A la Z. După care urmau, firesc, nişte întrebări și lămuriri. El însă nu răspundea la întrebări, nu dădea lămuriri, o lua da capo al fine cu acel text pe care-l debita din nou. Dacă, pe parcurs, Anton Manea, secretarul general al tineretului social-democrat, îl întrerupea şi-l întreba dacă într-o anumită chestiune nu credea că s-ar putea face într-un alt fel, Ceaușescu o ținea pe a lui, taca-taca, același text cu care venise. O lua de la început, fără să omită nici o virgulă. Îţi venea ori să-l arunci pe geam, ori să te arunci tu pe geam.”
După fuziune apărea Partidul Muncitoresc Român, același partid ca și predecesorul său, acum cu nume schimbat. Constantin Titel-Petrescu și alți lideri grei ai social-democraților, care se opuseseră încă din 1945 colaborării cu comuniștii, aveau să împărtășească soarta liberalilor și țărăniștilor și să fie aruncați în închisoare. Și alți membri, între care și Elena Gugian, au refuzat să facă parte din noul partid și au preferat să demisioneze decât să-și încalce principiile și valorile.
