Tratatul de la Adrianopol 1829
Lumea sud-est europeană din prima jumătate a secolului al 19-lea se schimba efervescent în lumina ideilor moderne și mai ales a ideii naționale.
Steliu Lambru, 22.11.2021, 15:15
Lumea sud-est europeană din prima jumătate a secolului
al 19-lea se schimba efervescent în lumina ideilor moderne și mai ales a ideii
naționale. Europa era în perioada postnapoleoniană, Sfânta Alianță formată din
Rusia, Austria și Prusia stabilea o nouă ordine conservatoare pe continent.
Liberalismul secolului 18 se orientase către încurajarea capitalismului
național și în Europa de sud-est discursul antiotoman devenea din ce în ce mai
puternic.
Principala
putere din zona spațiului românesc devenea Rusia și istoria nașterii României
moderne nu ar putea fi înțeleasă total fără prezența și acțiunile Rusiei. Era o
putere ultraconservatoare care încercase să pună în practică unele idei reformatoare
europene. Tradiția rusă a reformelor începuse cu țarul Petru I cel Mare
(1672-1725), la începutul secolului al 18-lea. Țarul Alexandru I (1777-1825) a
încercat să reformeze Rusia după model francez însă instabilitatea și teroarea
pe care le provocaseră revoluția franceză din 1789 până în 1795 l-au oprit s-o
facă. Sfânta Alianță formată din cele trei puteri europene învingătoare
împotriva lui Napoleon I se angajase să suprime orice încercare de revoluție și
de răstunare a ordinii stabilite.
Pe de
altă parte, spațiul românesc era cuprins de secole de influența exercitată de o
altă putere imperială la fel de ultraconservatoare, și anume de Imperiul
otoman. Aici, reformele europene au prins și mai greu decât în Rusia care avea
o elită conducătoare europenizată. Imperiul otoman impusese în Principatele
Române domnii fanariote din familii grecești și aceste administrații se
dovediseră corupte și ineficiente. Elitele europene române vor dezvolta o
retorică antiotomană virulentă pe măsură ce căutau susținerea unei Rusii
aparent liberale.
În 1826, Rusia și Imperiul otoman
semnaseră Convenția de la Akkerman prin care era confirmat de către otomani
sfârșitul epocii fanariote. Ioniță Sandu Sturdza în Moldova și Grigore al
IV-lea Ghica în Muntenia deveneau cei doi principi de origine română care
ocupau cele două scaune de la Iași și București. Se introducea domnia cu mandat
de 7 ani iar principii erau aleși de adunări de boieri. Convenția dădea dreptul
celor două principate române să aibă drept de a efectua liber comerț
internațional. Însă în 1828, între Rusia și Imperiul otoman izbucnea războiul
în urma deciziei otomanilor de a denunța convenția și de a nu mai permite
trecerea navelor ruse prin strâmtorile Bosfor și Dardanele. Era un nou război
din lunga succesiune de conflicte ruso-turce ce vor debuta la începutul
secolului al 18-lea. În urma operațiunilor militare, în 1829 rușii ies
învingători și impun turcilor semnarea tratatului de pace la Adrianopol, astăzi
Edirne, cu mari implicații pentru istoria românilor. Istoricul Constantin Ardeleanu
este profesor la Universitatea Dunărea de Jos din Galați și a scris pe larg
despre importanța fluviului Dunărea în istoria românilor din secolul al 19-lea.
Și în opinia sa, tratatul de la Adrianopol este borna kilometrică 0 în simbolistica
nașterii statului român modern.
A
însemnat foarte mult pentru dezvoltarea spațiului românesc. Este un moment
crucial în istoria României, dar nu-i acordăm, întotdeauna, suficientă atenție.
Asta pentru că este momentul în care, ca urmare a înțelegerii dintre cele două
puteri semnatare, ca urmare a faptului că Principatele capătă o libertate
comercială, ca urmare a încheierii a ceea ce se numea monopolul economic
otoman, în spațiul românesc pătrunde capitalismul occidental. Tratatul de la
Adrianopol este un punct simbolic important pentru începutul modernizării
economice a Principatelor prin conectarea lor la piața globală. Fără îndoială
că existau relații capitaliste și dinainte, însă din acest moment, din 1829,
Principatele Române devin pe harta economică a lumii un reper important pentru
comerțul cu cereale, nu doar pentru piața Istanbulului, ci pentru întreaga
economie globală. Este un moment în care modernizarea economică face ca
întreaga societate să se schimbe de fapt în cele două principate, Muntenia și
Moldova.
După
război, tratatul de la Adrianopol făcea prima mare breșă în monopolul otoman
asupra Ţărilor române. Semnat pe 14 septembrie 1829, tratatul acorda Rusiei
statut de putere protectoare asupra Moldovei și Munteniei. Imperiul otoman își
păstra statutul de putere suzerană, dar nu mai putea lua decizii de unul
singur. Frontiera de sud a Munteniei era stabilită pe șenalul navigabil al
Dunării și, foarte important, porturile dunărene Turnu, Giurgiu și Brăila,
aflate sub control otoman, reveneau sub controlul Munteniei. Libertatea
nagivației pe Dunăre a fost recunoscută și pentru vasele comerciale muntene,
iar Moldova primea dreptul de a dezvolta portul Galați. Astfel, comerțul cu
cereale devenea principala sursă de fonduri pentru cele două state românești.
Tratatul
de la Adrianopol confirma prezența militară pe teritoriul românesc a armatei
ruse. Până în 1834, administrația rusă a încercat să reformeze cele două
principate propunând un set de reforme liberale, cu mult mai liberale decât în
Rusia propriu-zisă. În acest sens, primul proiect de constituție a
Principatelor a fost Regulamentul organic din timpul guvernatorului Pavel
Kiseleff. Istoricii sunt astăzi de acord că reformele aplicate de ruși în
Muntenia și Moldova au fost, de fapt, doar experimente pentru a evalua
schimbările asupra unei populații. Însă după 1834, românii vor dovedi că un
simplu experiment se poate materializat într-un proiect coerent.