Transformări urbanistice ale Călărașiului

Istoria locală este la fel de atractivă ca oricare alta deoarece ea surprinde viețile oamenilor dintr-o zonă anumită, atât din punctul de vedere al mentalului colectiv general, cât și al specificului acelei zone.

Steliu Lambru, 21.02.2022, 09:18

Istoria
locală este la fel de atractivă ca oricare alta deoarece ea surprinde viețile
oamenilor dintr-o zonă anumită, atât din punctul de vedere al mentalului
colectiv general, cât și al specificului acelei zone. La 120 de kilometri sud-est
de București se află orașul Călărași, reședința județului cu același nume, în
care locuiesc aproximativ 65.000 de oameni. Călărași este pe malul stâng al
brațului Borcea care se desparte de Dunăre în dreptul orașului bulgar Silistra.
Oameni cu notorietate care s-au născut aici au fost medicul și istoricul Pompei
Samarian, scritorul Ștefan Bănulescu, istoricul Nicolae Bănescu, actorul Ștefan
Bănică, politicianul Mircea Ciumara.

Locul
a avut o oarecare importanță anterioară secolului al 19-lea. În timpul
principelui Mircea cel Bătrân, la sfârșitul secolului al 14-lea și începutul
secolului al 15-lea, Călărașiul este menționat ca loc de popas al poștei care
traversa Dunărea către cetatea Durostorum, actuala Silistra. Documentele medievale
vorbesc despre două nume pe care actualul oraș le-ar fi purtat. Unul este
Lichirești, care în timpul domniei lui Mihai Viteazul de la sfârșitul secolului
al 16-lea îi desemna pe cei care locuiau în sat. Al doilea, cel actual, are o
trimitere militară la călăreții care păzeau punctul de trecere de peste Dunăre
și care se ocupau de corespondența cu capitala. În 1734 satul crește ca
importanță și este menționat ca târg, locuitorii ocupându-se de agricultură și
comerț.

Între
1812 și 1828, Călărașiul cunoaște duritățile războaielor ruso-turce și două
epidemii puternice de ciumă și holeră. În 1833, Călărașiul devine capitala
județului Ialomița iar această schimbare de statut atrage dezvoltare. În 1852,
în timpul lui Barbu Știrbey, orașul răscumpără moșia pe care era amplasat și
devine oraș liber. De numele lui Știrbey este legată planimetria orașului care
va duce la trasarea de străzi drepte, paralele, piețe și un bulevard. Asemenea
tuturor orașelor românești, Călărașiul va cunoaște o dezvoltare accelerată după
fondarea statului român în 1859, după dobândirea independenței de stat a
României în 1877 și după primul război mondial.

În
istoria transformărilor succesive ale orașului, secolul 20 are și el contribuția
sa. Cea mai importantă transformare este cea produsă de demolările anilor ’80
în urma cărora s-a pierdut întregul centru vechi, cu excepția unei singure
clădiri, vechea primărie, care astăzi adăpostește Muzeul Municipal Călărași.
Despre demolarea vechiului Călărași am discutat cu muzeograful Florin
Rădulescu. A fost un fenomen
complex, el a început cu momentul pactului Ribbentrop-Molotov. Atunci a început
cel mai clar prigoana împotriva evreilor. Or, zona centrală a Călărașiului era
deținută la vremea respectivă de foarte mulți evrei. Erau prăvălii cu locuințe,
la parter erau prăvăliile, la etaj erau locuințele. Unele erau închiriate,
altele erau ale proprietarilor. A avut loc astfel primul val de emigrare, au
plecat evreii. În Cartea neagră a atrocităților la care au fost supuși
evreii, apărută în 1946, se povestește despre contractele păguboase pe care le
încheiau cei care erau la putere cu evreii și deveneau coproprietari, procentul
covârșitor din proprietate nefiind al evreilor. Evreii plecând, coproprietarii
au devenit proprietari cu totul.

După
1945 situația se schimbă deoarece politica se schimbă. Florin Rădulescu. A venit schimbarea de regim, au
venit comuniștii. Casele au fost naționalizate, o parte din ele. Altele au fost
confiscate fără acte. Principalele instituții ale statului s-au instalat în
aceste case pe strada centrală unde se află și muzeul nostru. Am găsit în
Biblioteca Congresului American o carte de telefon a Călărașiului din 1959 unde
strada se numea 7 noiembrie și pe ea se aflau toate instituțiile. La un moment
dat, fiecare instituție și-a construit alt sediu și aceste case au rămas
neîngrijite. Avem deci o neîngrijire din anii 1941-1941, o neîngrijire din
1947-1948, cea din 1959-1960, și toate aceste case s-au degradat.

Centrul
istoric al Călărașiului se ruina văzând cu ochii și pe fondul sărăcirii tot mai
accentuate din acea perioadă. Iar soluția demolării lui va fi grăbită de
producerea unui fenomen natural: seismul din 4 martie 1977. Florin Rădulescu. Mărturiile unor oameni care au
trăit atunci spun că multe erau cu acoperișurile perforate de ploaie, cu
șobolani în ele, total insalubre, de nefolosit. Mai bine spus, trebuia
investiți bani pentru a putea fi folosite. Pornind de la aceasta și de la
dorința regimului de a construi ceva nou a fost posibilă demolarea. Aici, pe
centru, au apărut prima dată două blocuri pentru specialiștii englezi care au
venit să pună pe picioare două combinate, unul de celuloză și hârtie, celălalt
de materiale de construcții. Foarte mult timp, pe locul magazinului universal,
a existat o clădire veche care atunci era cunoscută drept Clubul englez
deoarece era frecventată mai mult de englezi. A venit apoi cutremurul de pământ
din 1977 care a fragilizat aproape toate clădirile vechi și acesta a fost
momentul care a inaugurat demolările. Și așa s-a ajuns ca doar această clădire
în care ne aflăm să fie consolidată și să rămână în picioare.

Transformarea
urbanistică a Călărașiului a trecut prin câteva momente importante. Cele care
au avut impactul cel mai mare au fost cele din secolul 20.