Sovietizarea şi epurarea armatei române
Sovietizarea a fost un proces prin care instituţii ale statului şi, în cele din urmă, întreaga societate, au fost transformate după modele sovietice. Deşi a fost un proces gradual, ea a avut un ritm rapid de creştere. Până în 1948, statul era gata sovietizat şi începea procesul mai lung, dar mai uşor de gestionat al sovietizării societăţii.
Steliu Lambru, 25.01.2016, 12:41
Sovietizarea a început în România odată cu venirea la putere a guvernului condus de Petru Groza, iar prima instituţie a fost armata. Sub pretextul defascizării, Comisia Aliată de Control, aflată sub control sovietic, a impus eliminarea a zeci de mii de cadre militare considerate ca având simpatii germane. Cuvântul folosit a fost ”epurare” şi el voia să inducă un sentiment de vinovăţie celor concediaţi şi în rândul populaţiei de act de justiţie înfăptuit de guvern.
Mircea Carp a fost unul dintre cei epuraţi din Armata Regală Română. Luptase pe front în Uniunea Sovietică, fusese rănit şi decorat pentru curajul său. Intervievat în 1997 de Centrul de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română, Carp îşi amintea situaţia în care se găsea când a fost dată dispoziţia concedierii cadrelor militare considerate cu simpatii germane.
”În 1946, până la 9 august, eu făceam încă parte din cadrele armatei române, eram sublocotenent. Terminasem războiul, şi cel din răsărit, şi cel din apus, fusesem rănit, decorat şi îmi vedeam de treabă în unitatea mea la centrul de instrucţie al cavaleriei, de la Sibiu. Moralul în armată era însă la acea dată foarte scăzut, şi mă refer în special la ofiţeri şi la subofiţeri, pentru că un an mai înainte fusese aprobată deja legea cadrului disponibil. Legea prevedea scoaterea din cadrele active ale armatei ale unui mare număr de ofiţeri şi de subofiţeri, dar nimeni nu ştia exact când va avea loc şi în ce condiţii. Cu toţii eram însă siguri că vor fi condiţii de ordin politic în primul rând, adică toţi ofiţerii şi chiar subofiţerii care nu se arătau a fi în favoarea noului regim din ţară, la ora aceea un regim doar procomunist, cu Petru Groza, vor pleca din armată.
După modelul stalinist al marilor epurări din anii 1930, cei mai buni ofiţeri români erau obligaţi să plece. Defascizarea a însemnat, din acel moment, începutul comunizării. Mircea Carp. ”Pe 9 august 1946 au apărut listele cu cei peste 9 000 de ofiţeri din cadrele active care au fost trecuţi în cadru disponibil. Îmi aduc aminte, legea a apărut într-un moment în care unităţi ale centrului de instrucţie a cavaleriei de la Sibiu şi ale unui regiment de artilerie din Sibiu ne găseam în munţi pentru a stinge incendii din păduri. Când am revenit de la această operaţiune la Sibiu, dimineaţa a venit ordonanţa şi mi-a dat ziarul, cred că se chema Glasul Armatei, la ora aceea, în care erau trecute toate aceste nume şi printre ele era trecut şi numele meu. Prima epurare de fapt, a unui număr respectiv destul de mare de ofiţeri români, dar mai ales generali şi colonei, avusese loc în august 1945. În urma unui ordin al Comisiei Aliate de Control, de fapt era Comisia Aliată Sovietică de Control, generalul Susaikov a dat dispoziţiuni ministerului Apărării să scoată din armată un număr de aproximativ 200 de generali şi colonei români. Motivul oficial era că acei generali şi colonei erau ofiţeri cu simpatii progermane. Desigur, nu era vorba de generali şi colonei cu simpatii progermane ci pur şi simplu de generali şi colonei care îşi făcuseră cu prisosinţă datoria pe frontul de răsărit. Au fost ţinuţi în armată însă până la sfârşitul războiului, pentru că, de bună seamă, de serviciile lor, de capacitatea lor militară era nevoie şi pe frontul de răsărit.”
Începea o nouă perioadă în istoria României. Începea de asemenea şi o nouă etapă din viaţa lui Mircea Carp şi a zecilor de mii de ofiţeri şi subofiţeri, forţaţi să trăiască la marginea societăţii. ”Legea a dus la scoaterea din cadrele active a 9000 ofiţeri. Au urmat şi alte epurări şi scurt timp după aceea au fost epuraţi şi aproximativ 5500 de subofiţeri tot pe motive politice. Dacă la epurarea din 1945 era vorba încă de ofiţeri luaţi pentru ceea ce sovieticii considerau o atitudine clară antisovietică, la epurările din 1946 a fost vorba, în primul rând, de epurarea tuturor acelor ofiţeri care nu dăteau nici un fel că ar fi dispuşi să accepte noul regim. Cu alte cuvinte, cine nu-i cu noi, e împotriva noastră. Aceasta ar fi deci partea cea mare a epurărilor. Am fost ţinuţi în ceea ce se cheamă cadru disponibil timp de un an de zile, adică la dispoziţia Guvernului, spre a fi folosiţi în orice capacităţi, în orice împrejurări ar fi fost nevoie de noi, pentru ca un an mai târziu să fim trecuţi în rezervă.
În acel an de zile am primit solde ca şi cum am fi fost în cadrele active ale armatei şi ne-am bucurat de aceleaşi privilegii de care se bucurau şi ofiţerii rămaşi în cadrele active. Dar de intrat în vreo unitate militară nu am mai avut voie. Îmi aduc aminte că la Sibiu în dimineaţa de 9 august m-am dus la cazarmă să mă prezint şi deja la ora 8 dimineaţa mi s-a mai spus că nu mai am voie să intru în cazarmă. A doua zi a trebuit să mă prezint la comandantul unităţii împreună cu alţi o serie de ofiţeri din unitate trecuţi în cadru disponibil unde ni s-au dat ultimele instrucţiuni că nu mai avem ce căuta în unitate, nu mai avem ce căuta în armată. Desigur, a fost o despărţire foarte grea, pentru că ofiţerii care rămăseseră şi nu fuseseră trecuţi în cadru disponibil s-au simţit chiar jenaţi de faptul că ei nu au fost daţi afară din armată în timp ce camarazi de ai lor, având aceleaşi păreri ca ale lor, au fost daţi afară din armată. Desigur, asta numai pentru o bucată de vreme, pentru că au fost şi ei pe urmă trecuţi în rezervă.”
Sovietizarea armatei române prin înlăturarea celor mai buni ofiţeri şi subofiţeri era în stilul sovietic de a construi o societate mai bună. Armata rezultată a avut mai ales un scop represiv împotriva celor care au spus nu.
