Sociologul Dimitrie Gusti
Cel mai important nume al sociologiei româneşti din prima jumătate a secolului al 20-lea a fost Dimitrie Gusti.
Steliu Lambru, 11.03.2013, 11:58
Cel mai important nume al sociologiei româneşti din prima jumătate a secolului al 20-lea a fost Dimitrie Gusti. Puţine realizări în sociologie nu sunt legate de numele lui. A fost profesor universitar, membru al Academiei Române, ministru al învăţământului între 1932 şi 1933, a înfiinţat Institutul Social Român, a condus publicaţii de specialitate. A iniţiat celebrele ”echipe mixte” formate din studenţi şi cercetători din mai multe domenii care efectuau studii de teren, finalizate cu redactarea de monografii privind satele din România. A fost promotor al serviciului social prin care cercetarea academică se îmbina cu acţiunea socială şi cu pedagogia socială. Idealul său era ridicarea ţărănimii din starea de înapoiere economică, politică şi culturală şi transformarea în cetăţeni ai statului român construit după 1918. În 1936, Dimitrie Gusti a creat instituţia publică cu cea mai mare vizibilitate până azi: Muzeul Satului din Bucureşti.
Despre Dimitrie Gusti se spune că este fondatorul unei şcoli de gândire sociologică, cea mai importantă şcoală românească de sociologie. Dimitrie Gusti şi ”şcoala Gusti” au fost reanalizate de revista franceză de specialitate Les Études Sociales într-un număr dublu din 2011 sub titlul ”Sociologie et politique en Roumanie (1918-1948)”. Sociologul Vintilă Mihăilescu a dat răspuns la întrebarea dacă Gusti a fost un inovator: ”Gusti nu este un inovator, nu este un precursor, ci se înscrie în tradiţia românească a studiilor rurale. Aici este o problemă foarte delicată. Cineva care şi-a propus să facă din sociologie una naţională putea s-o facă, adică să servească naţiunii. Dar nu una naţionalistă. Şi Gusti arată asta foarte clar: atâta vreme cât construcţia naţională este principala miză a societăţii actuale, sociologia se ocupă şi cu asta. Dacă în secolul 21 sociologia s-ar ocupa doar de problema aservirii ţărănimii ar fi puţin cam deplasat. După cel de-al doilea război, Gusti avea în vedere o cu totul altă poveste, cea cu Naţiunile Unite. Sociologia trebuia să se mute în alt context. Dar în contextul a peste 80% populaţie rurală, a acuza sau suspecta un sociolog că se ocupă doar de ţărănime este puţin ciudat.”
Dimitrie Gusti a fost fondatorul şcolii de sociologie de la Bucureşti care urmărea cum se produc schimbările în societate, cum se pot prevedea tendinţele şi cum se pot analiza procesele sociale. El a promovat metoda de cercetare monografică prin care un subiect era cunoscut dacă era cercetat din perspectiva mai multor discipline. Sociologul Dumitru Sandu a răspuns la întrebarea pusă de revista Les Études Sociales, şi anume dacă şcoala creată de Gusti a fost chiar o şcoală? ”Să încercăm să răspundem la întrebarea “ce fel de şcoală este Şcoala Gusti?”. Eu cred că este o şcoală. Problema este ce fel de şcoală este? Lista de etichete o ştim: şcoala Gusti, şcoala sociologică de la Bucureşti, şcoala monografică, şcoala românească. Dacă trecem de la sistemul de listă la cel de analiză, avem trei tipuri de şcoli: şcoală de metodă, şcoală de teorie, şcoală de metodologie-epistemologie. Ceea ce adaug la această clasificare este şcoala de promovare a unui model de acţiune socială, şi anume şcoală de intervenţie. Şcoala Gusti are toate aceste componente.”
Unul dintre reproşurile făcute lui Gusti de către revista franceză în dosarul său a fost cea de simpatizant al fascismului. Antonio Momoc, lector la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din Bucureşti, a arătat care au fost afirmaţiile lui Gusti care i-a atras acuzaţia de fascism: ”Aveau loc dezbateri la Institutul Social Român la care participau toţi intelectualii care contau în acea perioadă. Afirmaţia pe care Dimitrie Gusti a făcut-o este în timpul unei dezbateri despre doctrinele partidelor politice. Era în 1922 şi lucrarea va apărea în 1924. Era începutul fascismului italian. În România în acea perioadă, mişcarea fascistă practic nu exista. Ea abia apărea în 1922-23 ca o reacţie la Constituţia din 1923. În anii 1920, cu toate ciclurile electorale, sprijinul pentru partidele extremiste era destul de mic, undeva la 3-4%. În anii 1920, fascismul era o curiozitate. Singurul care face referire la fascism, la cel al lui Mussolini, este Dimitrie Gusti. Niciunul dintre cei prezenţi nu consideră că ce se întâmpla în Italia ar fi fost important. În ce context face Gusti acea referire din care se poate trage concluzia abruptă că este fascist? El făcea o distincţie între partide politice şi din punctul lui de vedere, în acord cu propriul său sistem al sociologiei politice şi etice, există două tipuri de partide: cele de program şi cele oportuniste. Din punctul lui de vedere, partidul fascist era unul de program. Şi arăta că există un entuziasm şi o emulaţie în legătură cu acest partid. Atât. Asta este tot ce-a spus el despre fascismul italian. De aici şi până la a-l acuza de fascism este cale lungă.”
După război, Gusti a colaborat discret cu Partidul Comunist. Ceea ce arată că, asemenea multor altor exemple de intelectuali care au legat ştiinţa de politică, nimeni nu este scutit de influenţele pe care timpul prezent le are asupra individului.
