Sașii și România Mare

Pe 1 decembrie 1918, românii din Transilvania proclamau unirea cu Regatul României.

Steliu Lambru, 21.01.2019, 11:54

Pe 1
decembrie 1918, românii din Transilvania proclamau unirea cu Regatul României. Situația
neclară și fluidă din toamna anului 1918, la sfârșitul primului război mondial,
a făcut ca intențiile și acțiunile indivizilor și comunităților să fie confuze
și schimbătoare. Austro-Ungaria intrase în disoluție, iar națiunile ei doreau
formarea de state naționale. Minoritățile Transilvaniei nu au fost atât de
hotărâte în acea direcție, minoritatea germană sau săsească având de luptat cu
propriile prejudecăți și cu nesiguranța viitorului. Însă rezoluția românilor de
pe 1 decembrie 1918 a fost momentul care i-a determinat pe sași să-și formuleze
un punct de vedere. Și el a fost exprimat în ziua de 8 ianuarie 1919 la Mediaș
când Comitetul Central Săsesc, format din 138 de delegați, a recunoscut unirea
Transilvaniei cu România. Istoricul Vasile Ciobanu de la Institutul de
Cercetări Socio-Umane de la Sibiu ne-a spus povestea declarației săsești de la
care au trecut 100 de ani. Sașii
transilvăneni, care locuiau împreună în sate și orașe cu românii, au știut de
pregătirea adunării de la Alba Iulia, au știut de transformările politice care
se pregăteau. În octombrie 1918, când începe prăbușirea Imperiului
austro-ungar, atitudinea reprezentanților lor a fost favorabilă păstrării
integrității statului maghiar. Sunt declarații în parlamentul de la Budapesta,
pe 23 octombrie 1918, ale deputatului Rudolph Brandsch, apoi o hotărâre a
Consiliului Național Săsesc reunit la Sibiu în 29 octombrie 1918, în care
această organizație se pronunță tot pentru păstrarea integrității statului
maghiar. În noiembrie 1918, când evenimentele se precipită favorabil dorinței
românilor, reprezentanții sașilor reuniți la Sibiu în Consiliul Național Săsesc
dar și cei de la Budapesta, deputații sași în parlamentul maghiar, intră în legătură
cu reprezentanții românilor. La Budapesta se constituie Consiliul Național
Român Central care îl are ca reprezentant pe Ioan Erdei și care discută cu
reprezentații sașilor de la Budapesta în privința atitudinii lor față de
hotărârea pe care românii urma să o ia la Alba Iulia. De asemenea, Consiliul
Național Săsesc a discutat cu Consiliul Național Român din Sibiu, condus de
Andrei Bârseanu, și a aflat care era hotărârea românilor, de unire cu România.

Decizia românilor de pe
1 decembrie 1918 a fost, cu certitudine, momentul în care sașii au realizat că
nu există decât o singură posibilitate, cea de acceptare a noului stat român.
Vasile Ciobanu. Chiar dacă au mai
continuat și unele discuții cu reprezentanții noului guvern maghiar Karolyi,
sașii au decis să aibă o atitudine echidistantă față de români și de maghiari,
de a constata mai întâi care urma să fie decizia românilor. Când au constatat
că decizia majorității populației românești era clară, după 1 decembrie sașii
au decis să se ralieze hotărârii de unire a Transilvaniei cu România. Hotărârea
n-a fost luată ușor și este de înțeles acest lucru deoarece sașii, de 800 de
ani de când fuseseră aduși în Transilvania la chemarea regilor maghiari,
făcuseră parte din statul maghiar. În acele condiții era dificil pentru ei de
bună voie să-și schimbe stăpânirea sub care trăiau. Pe de altă parte,
existaseră până atunci relații destul de amiabile cu stăpânirea maghiară
deoarece maghiarii au dorit apropierea sașilor pentru a constitui o forță
politică mai importantă în Transilvania. Pe 1 decembrie 1918, reprezentanți ai
sașilor la Alba Iulia nu au fost. A fost acolo doar un reprezentant al presei
săsești, un avocat, care trimite o relatare destul de obiectivă, corectă, publicată
în principalul cotidian săsesc Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt pe 3 decembrie 1918,
reluată și în celelalte ziare săsești.

L-am întrebat pe Vasile Ciobanu dacă
în adunarea sașilor de la Mediaș nu au fost și alte puncte de vedere în afara
celui de acceptare a Unirii Transilvaniei cu România. Inițial, s-a făcut propunerea, într-o rezoluție pregătită
dinainte de un grup de reprezentanți ai sașilor, de acceptare a unirii
Transilvaniei cu România. Dar a fost și o contrapropunere susținută de câteva
glasuri. Există un proces-verbal al acelei adunări din 8 ianuarie 1919 din care
aflăm de acea contrapropunere. Ea susținea așteptarea prevederilor conferinței
de pace în ceea ce privea statutul Transilvaniei. Nu erau cele mai bune opinii
despre situația din România și referirile concrete erau existența marilor moșii
și existența unei țărănimi care se răsculase în 1907, în urmă cu 10-12 ani. Contrapropunerea
cerea rămânerea la statutul de până atunci al Transilvaniei, ca ea să rămână
parte a Ungariei dar ea a fost deturnată, susținătorii ei, vreo 4-5 dintr-un
total de 138, au fost lămuriți că soluția lor nu putea fi admisă. De ce trebuia
ca ei să fie lămuriți? Pentru că adunarea voia să voteze în unanimitate o
rezoluție și rezoluția este cea pe care o știm, prin care se subscria la unirea
Transilvaniei cu România, fără a se pune acolo alte condiții. În realitate,
reprezentanții sașilor au încercat să obțină niște asigurări de la
reprezentanții românilor că vor avea anumite drepturi în viitorul stat român. Ei
se întemeieau, o și spun în textul declarației lor, pe precizările făcute în
rezoluția adunării naționale românești de la Alba Iulia care, în punctul al
3-lea, se referă expres la drepturile pe care le vor avea minoritățile
naționale în viitorul stat român.

Centenarul adunării sașilor de la
Mediaș a însemnat că România beneficia de loialitatea unei minorități
puternice. Era o loialitate care în acele vremuri nesigure însemna foarte mult.