Rușii pe teritoriul românesc în primul război mondial

În primul război mondial, România a fost aliata Franței, Angliei și Rusiei.

Steliu Lambru, 16.11.2020, 14:15

În primul război mondial, România a
fost aliata Franței, Angliei și Rusiei. Înfrântă în campania din 1916 în sud,
armata română se retrăgea în est, în Moldova, unde un milion de militari ruși erau
mobilizați pentru a rezista atacurilor germano-austro-ungare. Însă în decurs de
un an și câteva luni, militarii ruși staționați în România treceau de la ordine
la anarhie.

Istoricul Șerban Pavelescu de la
Institutul de Studii Politice Apărare și Istorie Militară a editat volumul
Aliatul inamic. Cartea cuprinde memoriile inedite în limba română scrise de doi
generali ruși, Nikolai A. Monkevitz și Aleksandr N. Vinogradski, care s-au aflat
pe frontul românesc în anii 1917-1918. Cei doi generali ruși descriu starea de
lucruri din război, relații interumane, fragmente de realitate cotidiană.

Șerban Pavelescu a explicat alegerile făcute de România în anii Marelui Război,
aflată între Germania și Rusia, care a intrat în luptă alături de Antanta, deși
era parte a Triplei Alianțe. România
nu voia să se alieze cu Rusia, România avea o istorie de mefiență față de
Rusia. România chiar aderase la Tripla Alianță pentru a găsi o soluție de
balansare față de amenințarea și riscul de securitate militar pe care îl
reprezenta Rusia. Pe de altă parte însă România voia să se alieze cu Franța, după
cum România voise să se alieze cu Germania în 1883 și trebuise să înghită
pilula amară austro-ungară. Dar România voia să se alieze cu Franța și Marea
Britanie și așa a trebuit să înghită pilula rusă.

Așa
începea o aventură româno-rusă pe muchie de cuțit, o alianță ținută în viață de
francezi.

Șerban Pavelescu: Relațiile de comandament au
fost cât de cât corecte, în anumite situații dar nu întotdeauna, și aceste
situații au fost destul de sinuoase, cu multe suișuri și coborâșuri. Ceea ce a
făcut ca alianța să meargă totuși fără defecțiuni majore până la revoluția din
februarie 1917 au fost prezența și diligențele necontenite ale misiunii
militare franceze conduse de generalul Henri Mathias Berthelot. Ea a făcut, pe
lângă opera de înzestrare și instruire a armatei române, de recuperare și
refacere a armatei române în anii 1916-1917, și opera de bune oficii cu marele
aliat rus.

Aceste bune oficii au fost supravegherea transporturilor de
echipamente, muniții și alte furnituri de război care veneau pe o cale ocolită
la Murmask și străbăteau întregul teritoriu rus până în România. Erau membri ai
misiunii militare franceze prezenți în fiecare nod de cale ferată făcând
posibile acele transporturi în condițiile în care prioritare erau nevoile
frontului rus.

Însă alianța româno-rusă se formase pe suspiciune din
partea română și pe aroganță din partea rusă.

Șerban Pavelescu cu detalii: Rușii, atunci când au intrat în
război, le-au comunicat francezilor că pentru ei frontul românesc era un
non-sens și că era imposibil să fie apărat. După opinia lor, ceea ce
solicitaseră românii și se angajaseră aliații, și anume menținerea frontului
din sud, era imposibil de făcut. Rușii și-au fixat linia frontului ideală
pentru ei pe râul Siret. A mai fost lentoarea cu care trupele ruse au
intervenit în luptă în condițiile în care armata română se lupta să facă față
și să țină trecătorile Carpaților și după aceea să țină aliniamentele de pe
râurile Jiu și Olt. Rușii au venit mult prea târziu pentru bătălia
Bucureștiului. Iar pe frontul de sud din Dobrogea au trimis câteva trupe de
sacrificiu, între care s-a evidențiat eroica divizie sârbă care și-a pierdut
aproape jumătate din efective în lupte care nu au schimbat soarta războiului.

Alianța româno-rusă funcționa cu sincope, însă cei doi
generali ruși arată că militarii lor din România erau bine pregătiți, bine
hrăniți și îngrijiți, aveau armament și muniții suficiente și nu căzuseră
victime epidemiilor de febră recurentă și tifos exantematic. Însă revoluția din
februarie 1917 avea să schimbe totul. Ea aducea dezintegrarea armatei ruse din
cauza propagandei bolșevice și a abolirii de către guvernul provizoriu rus a disciplinei
și ierarhiei militare. Ofensiva germano-austro-ungară din vara anului 1917 era
oprită prin eforturile supraomenești ale armatei române, în timp ce în nord, în
Ucraina, unități întregi ruse dezertau din fața armatelor Puterilor Centrale.

Șerban Pavelescu arată că, în scurt timp, fragila alianță româno-rusă se va
transforma într-o dușmănie feroce:

Armata rusă, de la aliat, devine o chestiune imponderabilă nesigură, iar
în toamna anului 1917 va deveni de-a dreptul un inamic. Mare parte din aceste
trupe ruse se regăsesc în spatele frontului, o mare concentrare de trupe ruse
se găsea în zona Nicolina, deasupra Iașiului. Agitația bolșevică formată acolo,
comitetele revoluționare create după octombrie 1917, amenințau structurile
politice și administrative ale statului român.

De aici și până la conflict era
doar un pas care se va face în iarna anului 1917-1918 când trupele române vor
fi nevoite să intervină, în cele din urmă, împotriva fostului aliat pentru a-l
evacua de pe teritoriul României. Așa se va ajunge în 1918 la adevărate bătălii
între trupele române și ruse, trupele române încercând să împiedice trupele
ruse să părăsească frontul cu echipamentele și armamentul și muniția. În
spatele frontului, lipsa de disciplină, dezorganizarea, agitația revoluționară
transformau acele trupe ruse în bande de jefuitori care distrugeau totul în
cale.

La
sfârșitul primului război mondial, istovite, Rusia și România vor merge în
direcții opuse și vor rămâne neprietene: Rusia va alege regimul comunist, iar
România democrația liberală.