România lui Emmanuel de Martonne
Geograful francez Emmanuel de Martonne a fost unul dintre cei mai românofili străini din prima jumătate a secolului 20.
Steliu Lambru, 19.11.2018, 14:47
Geograful francez Emmanuel de Martonne a fost unul dintre cei mai românofili străini din prima jumătate a secolului 20. Unii îl consideră chiar cel mai românofil. Lui i s-au datorat studiile şi hărţile despre România cu mare influenţă în trasarea graniţelor de după primul război mondial. Student al marelui geograf francez Paul Vidal de la Blache, de Martonne începuse să studieze geografia României încă din primii ani ai secolului 20 datorită prieteniei cu eseistul român Pompiliu Eliade.
După terminarea primului război mondial a început un alt tip de război, cel al lobby-urilor şi al hărţilor. De fapt, războiul lobby-urilor s-a purtat în permanenţă, el nefiind altceva decât partea ascunsă a războiului care se purta deschis. Gavin Bowd predă limbă şi cultură franceză la Universitatea St. Andrews din Scoția. Studiind personalitatea lui Emmanuel de Martonne a ajuns şi la studiile despre România. Bowd a spus că propaganda română în presa franceză a fost una dintre căile cele mai redutabile pe care diplomaţia de la Bucureşti le-a folosit în atingerea scopurilor sale: “În Franța, unde majoritatea intelectualilor ei fuseseră educați, România a găsit sprijinul cel mai vocal și mai efectiv. Ministrul român la Paris Victor Antonescu a conceput un plan pentru a manipula, prin acordarea de subsidii, ziarele franceze și a creat un birou de presă pe 1 ianuarie 1918. Astfel, românii au inundat presa franceză cu bani pentru a finanța articole favorabile cauzei românești. În acelaşi timp, au creat o revistă, La Transylvanie, pentru apărarea drepturilor transilvănenilor, bănățenilor și bucovinenilor, și un ziar intitulat La Roumanie.
În paralel cu activitățile sale în serviciul Quai dOrsay-ului (Ministerul francez de externe), Emmanuel de Martonne a contribuit la acest efort de propagandă. De exemplu, în martie 1918 s-a publicat La Dobroudja. Esquisse historique, geographique, ethnographique et statistique de Francois Lebrun, corespondentul ziarului Le Matin în România. În prefața sa la carte, de Martonne își ridică vocea în sprijinul protestului românesc și spune că “nu este prea târziu să luminăm opinia publică în privința Dobrogei. Dureroasa pace pe care România a fost nevoită s-o semneze cu cuțitul la gât va fi revizuită, așa cum vor fi revizuite și soarta românilor și a popoarelor slave care sunt ținute sub detestatul jug”.”
În raportul său despre Transilvania, de Martonne începe prin a stabili limitele teritoriului maghiar care nu corespundeau cu populația de limbă și cultură române. În afara rigorii ştiinţifice, Emmanuel de Martonne a avut şi un mare talent literar, opera sa ştiinţifică fiind strălucit susţinută de dimensiunea ei literară. De Martonne a fost fascinat de peisajul carpatin, de Transilvania şi de ţăranii români. Gavin Bowd: ”Emmanuel de Martonne dă greutatea sa științifică românismului glorios. Pentru acest geograf, România ar trebui să fie o națiune carpatină sau să nu fie deloc. În acest sens, iată un citat important: “chiar de la primii pași către nord, la plecarea din București, linia albastră a Carpaților,” la ligne bleu des Carpathes care este un ecou al expresiei la ligne bleu des Vosges, ”se ivește în cerul limpede.
Plutind foarte sus deasupra câmpiilor, pe care se desfășoară atât cât se poate vedea cu ochiul bogăția recoltelor, umbra Carpaților se răspândește peste întreaga Românie. Nu este, așa v-ar face să credeți o privire aruncată scurt peste un atlas, o limită naturală, o barieră etnică, politică sau economică. Pe ambele părți ale arcului montan, întinzându-se din Bucovina până la Porțile de Fier, veți găsi acea limbă latină atât de aproape de a noastră langue doc. Sunt aceleași case cu acoperișuri țuguiate, aceleași costume pitorești încât pare că redescoperi tunica și pantalonii dacilor de pe Columna traiană… Aceleași căruțe primitive trase de vite cu coarne lungi şi curbate, aceleași cântece și aceleași dansuri, același ideal… Frontiera nu există pentru cioban și turmele sale”.”
Marea piatră de încercare a românilor şi a lui Emmanuel de Martonne, alături de ei, a fost pledoaria pentru România Mare. Gavin Bowd: ”Începând cu luna ianuarie 1919, expertiza geografică a lui Emmanuel de Martonne a fost pusă la încercare la conferința de pace de la Versailles. În 4 studii lungi despre cele 4 provincii cerute, România, așa cum este azi ca entitate special organizată, a fost în centrul reflecțiilor sale. De Martonne a pus limbajul cartografic în serviciul cauzei românești. Titlul hărții sale colorate, Distribuția naționalităților în teritoriile unde românii domină, este departe de a fi considerat un titlu neutru pentru o hartă. Titlul direcţionează cititorul către o anumită parte.
Folosirea culorii roșii, și nu a fost singurul care a folosit-o, pentru a-i reprezenta pe români accentuează acele departamente unde populația românească predomina. Mai mult, harta lui de Martonne elimina minoritățile de sub 25% din toate departamentele. Colorând departamentele în culoarea majorității, naționalitățile urbane erau reprezentate în cercuri segmentate de dimensiuni reduse. Acea abordare cartografică a demonstrat influența mentorului său Vidal de la Blache care favoriza regiunile mai înapoiate și mai agricole, unde era de presupus că exista o armonie între oameni și pământ. Astfel, geografia regională și simpatia pentru țăranul român au mers mână în mână.”
La Conferinţa de pace, pasiunea lui Emmanuel de Martonne pentru România a câştigat. A fost victoria unei credinţe şi a unei dorinţe de cunoaştere.