Revoluția română pentru tineri
Luna decembrie este luna în care, din 1989, românii comemorează momentul căderii regimului comunist, cel care le-a anulat pentru aproape o jumătate de secol drepturile, libertățile și chiar esența de ființe omenești.
Steliu Lambru, 23.12.2024, 14:14
Luna decembrie este luna în care, din 1989, românii comemorează momentul căderii regimului comunist, cel care le-a anulat pentru aproape o jumătate de secol drepturile, libertățile și chiar esența de ființe omenești. Comemorează acel decembrie 1989 deoarece revenirea la normalitate s-a făcut prin vărsare de sânge, regimul comunist ieșind din istorie prin violență, așa cum a intrat.
Încărcătura publică emoțională scade și îndepărtarea temporală contribuie la o raportare din ce în ce mai rece la ce a fost în urmă cu 35 de ani. Noi generații de români privesc la decembrie 1989 cu curiozitatea celui care nu a trăit un timp istoric, cu detașarea celui care nu a fost atins frontal de efecte. Îngrijorător este faptul că mulți tineri de azi nu își reprezintă ce a însemnat regimul politic pe care tinerii anului 1989 l-au aruncat la coșul de gunoi al istoriei. Și mai îngrijorător este faptul că mulți tineri nu văd nicio problemă în a trăi ce au trăit bunicii și părinții lor. Însă tinerii de acum 35 de ani țin să le spună generațiilor de azi care a fost semnificația a ceea ce au făcut ei.
Istoricul și scriitorul Alina Pavelescu, din generația care a făcut revoluția din 1989, a scris volumul ”Revoluția din 1989 povestită celor care nu au trăit-o”. Am întrebat-o dacă există un mesaj al anului 1989 pentru posteritate și dacă generația ei a reușit să-l conceapă.
”În mod evident, ar fi trebuit să o facem, să ne regăsim și să găsim un sens pentru ceea ce ni s-a întâmplat în ultimii 35 de ani. N-am reușit s-o facem până acum și nu putem decât să sperăm că vom fi mai înțelepți de acum încolo. Aș putea doar să vă ofer mărturia mea personală, a unei persoane care a simțit că are încă o mare încărcătură emoțională față de acest subiect, la 35 de ani. Când spun că această încărcătură emoțională pe care o avem și o simțim încă toți cei care am fost martori direct la Revoluția din 1989 spun că ea este cea care ne împiedică să vedem lucrurile limpede.
Dar, cel puțin, ne putem spune onest poveștile în așa fel încât oamenii mai tineri decât noi să înțeleagă în ce fel Revoluția din 1989 le-a schimbat, și zic eu că le-a schimbat în bine și viețile lor, și să să-i găsească un sens în locul nostru, dacă noi nu putem să o facem.”
Alina Pavelescu a simțit că are ceva de spus generației de azi și celor care vin despre anul 1989. Iar maniera de adresare printr-un volum a considerat-o cea mai potrivită.
”Eu m-am propus în primul rând să să le stimulez celor tineri gândirea critică. Îmi dau seama că ei se confruntă cu povești diferite și cu versiuni diferite și că, probabil, se întreabă unde este adevărul între toate aceste versiuni? Și atunci, primul lucru pe care l-am făcut am fost să le prezint toate teoriile și ipotezele pe care le-am identificat eu în discursurile despre revoluție, cu argumentele lor pro și contra.
Dar, recunosc, că în epilogul acestei lucrări nu m-am putut abține să le spun anume că Revoluția din 1989 a fost, într-adevăr, o revoluție pentru că ne-a schimbat radical viețile tuturor. Ei îi datorăm libertatea din ultimii 35 de ani, chiar dacă noi n-am prea știut ce să facem cu această libertate și tot timpul am avut sentimentul că ne-a furat-o cineva de sub nas. Dar chiar și așa, faptul că o avem, că încă n-am pierdut-o, este un lucru pe care îl datorăm Revoluției din 1989 și oamenilor care s-au sacrificat atunci, care s-au așezat în fața puștilor pe stradă, care au murit.”
Cu abilitățile scriitorului și cu competențele istoricului, Alina Pavelescu a scris despre anul 1989 confruntându-se cu percepții conflictuale și îmbinând exigențe profesionale, amintiri personale și judecăți de valoare.
”Un istoric ar trebui să ofere o poveste coerentă și adevărată sau cât sau cât mai aproape de adevăr, cât mai la intersecția dintre adevărul unor evenimente. Nu neapărat el trebuie să dea și lecții sau nu neapărat să dea lecții dincolo de exemplul personal pe care avem cu toții dreptul să-l folosim. Dar mă tem că în estul Europei și în România, unde istoria este mult prea ades terenul unor lupte politice în care identitățile și modul în care ne definim identitățile fac tot timpul obiectul competițiilor politice, istoricii, oricât ar trebui să fie în turnul de fildeș, nu vor reuși niciodată cu adevărat să stea în turnul de fildeș.
Și atunci, dacă acesta e contextul în care trăim, cred că cel mai onest pentru noi e să ne asumăm acest context și să încercăm să facem lucrurile cât mai bine din perspectiva noastră și din perspectiva contextului în care trăim. Nu cred că ar trebui să ne închidem în turnul de fildeș sau nu cred că turnul de fildeș este o opțiune realistă. În același timp, n-ar trebui nici să-i lăsăm pe alții să transforme materia noastră de studiu, și anume istoria, doar într-un teren pe care se luptă politicienii.”
Anul 1989 va rămâne, indiferent de cât timp va trece și indiferent de percepții, unul de grație. El este, vrând-nevrând, demarcația între ce este detestabil și ce este bun în această lume.
